Anul ăsta, Comedy Cluj propune câteva evenimente conexe festivalului de film, iar aseară am asistat cu plăcere la unul dintre ele, și anume spectacolul Carpathian Garden scris de Radu Iacoban și inspirat, vai!, din realitatea frumoasei țărișoare care umblă prin lume acoperită doar c-o frunză.

O comedie, fără îndoială, la care n-am avut cum să nu râd, că e bine scrisă și foarte bine jucată de Radu Iacoban alături de TudorAaron Istodor, dar care, de fapt, ar fi trebuit să ne întristeze, cred, fiindcă trecerea în revistă a apucăturilor autohtone n-are cum să-ți placă, la o adică… Chiar și când, repet, e prezentată cu umor.

Probabil unul dintre cele mai așteptate evenimente de la Comedy Cluj în acest an, spectacolul de teatru-dans al celor de la Kamea Dance Company din Israel a umplut aseară (minunata!) sală a Teatrului Național din Cluj-Napoca spre bucuria mea – știți că sunt fan declarat al acestei forme de expresie artistică iar israelienii sunt buni, frate! Probabil cei mai buni!

Iar înainte de spectacol am avut ocazia să cunosc o parte din trupa de dansatori și pe Tamir Ginz, coregraful, motorul și sufletul acestei companii.

Pe Cătălin Ștefănescu l-am cunoscut în excercițiul funcțiunii, el moderator, eu PR, și îi urmăresc emisiunea în fiecare duminică mai ales pentru că are invitați bine aleși, se documentează foarte bine înainte de fiecare emisiune sau eveniment la care participă dar și pentru că îmi place mult stilul lui relaxat, asezat, de a-și provoca sau, dimpotrivă, de a-și sprijini interlocutorii.

Cătălin e (și) unul dintre cei cinci mentori de la Ideo Ideis și tot el realizeaza Master Class-urile de la festival. De obicei el este cel care adresează întrebările celorlalți, fie că e vorba de colegii lui de mentorat, Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu, sau de alți invitați, dar anul ăsta am decis că cineva ar trebui să-l ia și pe el la întrebări și, fiindcă n-a avut nimic împotrivă când i-am propus istoria, iată! Și, pentru că la această ediție Ideo, Cătălin a ales să includă și Chestionarul lui Proust în discuții, tot așa am făcut și eu.

Am început interviul prin a-i propune câteva personaje pe care să le convingă – sau nu! – să vină la Ideo Ideis, apoi am vorbit despre unde e și încotro se îndreaptă festivalul, iar în a doua parte o să aflați de unde vine titlul interviului și răspunsurile la Chestionarul lui Proust.

Ce-a ieșit citiți mai jos, nu înainte de a vă spune că în seara asta Cătălin Ștefănescu începe noul sezon al emisiunii Garantat 100%, la TVR 1, de la ora 23.30, avându-i ca invitați pe muzicianul și sociologul (sic!) Marius Moga și pe istoricul Dan Falcanu. Vizionare plăcută și… lectură plăcută!

Un culoar lung, întunecat, îți conduce pașii către o ușă metalică fără clanță dar cu vizetă. Înainte să pășești pe el, o cucoană înfiptă, blondă, cu cosițe împletite în jurul capului și costum la două piese, te oprește. Îți spui numele, ți se face o poză, primești un număr și un carton cu rații. Ține bine de el.

Vizeta primei uși se deschide, o voce îți cere cartela. Mai sunt câteva asemenea praguri, patru în total, iar senzația e că te afunzi permanent, tot mai departe de lumină, de familiar, de cald. Cât aștepți ca fiecare temnicer – căci temniceri sunt, după uniformă – să-ți dea cartela înapoi, ești îndemnat să privești pe geamul de lângă tine, să-ți faci o idee. Într-un spațiu mic, luminat cu un spot, se odihnesc diverse obiecte. Unele sunt tablouri, iar între geam și figura pictată (îmi amintesc de Stalin) e mizerie și sunt viermi. Viermi adevărați, grași, albi, care colcăie. Mă scutur de scârbă, dar merg înainte.

La Oradea e iar toamnă cu teatru, festival cu premii și, prin urmare, premianți! Festivalul de teatru scurt s-a terminat aseară, iar juriul, format din Alexa Visarion – regizor și scenarist- președinte juriu, Maria Zărnescu – critic de teatru, astistent universitar UNATC, Adi Carauleanu – actor și director artistic al Teatrului National Vasile Alecsandri Iași, Mircea M. Ionescu –dramaturg și Elisabeta Pop – critic de teatru, a acordat următoarele premii:

Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug!

Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare m-au făcut să revăd, a treia oară și cu aceeași plăcere, Zic-Zac, spectacolul de teatru-dans, și în fine!, regalul artistic oferit de George Mihăiță și Marcel Iureș într-o „partitură??? semnată de Cătălin Ștefănescu după Moromeții și regia lui Alexandru Dabija: Păi… Despre ce vorbim noi aici, domnule?

Ieri nu ne-a mai iertat ploaia la PLAI, așa că, după prânz, norii au prestat harnic și darnic aproximativ pe tot parcursul zilei, cu mici iertări, dar nu suficiente pentru cer senin. Firește că asta nu avea cum să mă oprească să mă bucur de festival, chiar de când am pătruns pe poarta Muzeului Satului Bănățean și până la finalul serii, din nou două ore mici din noapte.

M-am plimbat pe la corturile partnerilor culturali, în căutare de inspirație și lucruri faine. De la tablourile realizate cu arta quilling de către “rezidenții” de la Penitenciarul Timișoara (unul dintre cei mai vechi parteneri PLAI) până la cățeii și pisicile aduse spre adopție, de la Prin Banat, asociația care-și propune să redescopere locuri frumoase, până la Little People, cei care încearcă să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor care au cancer, și de la standul cărora am plecat cu lacrimi în ochi.

Sigur, un festival, ca orice festival, are o organizare, un program, momente provocate și vreo câteva surprize. Ideo, însă, e, poate cel mai mult, despre oamenii care-l compun, organizatori, participanti, oaspeți. Și despre tot felul de momente pe care le (sur)prinzi din zbor, uneori nici nu-ți dai seama de ele.

Zilele astea îmi fac ordine în gândurile festivaliere, cum ziceam, și îmi dau seama că am tot auzit formula ???Aici și acum??? – am notat asta și în agenda mea de cronicar. Întâi a scris-o Vlad Bălan într-un guest post printre rânduri, apoi am auzit-o la traingul trainerilor, cu Mugur Ciumăgeanu, apoi la Seara Povestitorilor, la un Master Class, într-un spectacol, la unul din mentori… Sigur, asta pentru că Ideo e foarte mult despre emoțiile de aici și de acum, dar mie îmi place să știu că e și despre autoconstrucție, despre un eu mai bun cu care pleci acasă pentru atunci și acolo.

Așadar, absolut neordonat ci după cum și câte vin ele în minte, aici și acum, momente de la Ideo!

După nouă zile cu energia bună de la Ideo Ideis, revenirea în Capitala to(ro)pită te izbește cu forța unui To Do List destul de consistent și o realitate de care, la drept vorbind, nu prea am chef. Prin urmare, azi mi-am dat voie, printre rânduri, așa, să-mi prelungesc nițel starea festivalieră și să-mi ordonez o parte din emoțiile și gândurile de după această a noua ediție. Firește, fără ritmul trasat de programul încărcat, cu trainiguri, ateliere, spectacole, invitați, interviuri (???va urma???) și tot ceea ce v-am mai povestit eu pe-aici sau ați citit voi pe Facebook ori pe site-ul Ideo.

Și m-am gândit la ce am învățat și eu la acest Festival. Fiindcă, da, teoretic merg acolo în calitate de cronicar, dar în realitate nu pot să mă limitez doar la a observa. Și, ca să fiu onestă, nici n-aș vrea!
De exemplu, ediția asta am învățat câte ceva despre dezinvoltură de la o fetiță de zece ani, Ana, din Câmpina, și ceva mai mult despre curaj de la Elena Maria din Focșani, o viitoare actriță, poate, a cărei poveste festivalieră urmează mai jos.

Azi, ultimul spectacol de teatru tânăr de la această ediție Ideo Ideis i-a avut ca protagoniști pe cei de la trupa Mircea Albulescu din Câmpina, care au jucat un text adaptare după Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Mi-au plăcut mult ritmul și coordonarea lor, și pofta cu care au jucat. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut Ana, o actriță de doar zece ani, mezina trupei, cu rol și replici, nu doar așa, o apariție simpatică!