Ştiu că toată lumea a ascultat P.O.H.U.I. şi că multora le place. Mie mi-a trebuit un drum dus-întors la Timişoara (foaie verde de piper, să trăiască dom’ şofer…i!, c-au fost doi: dom’ Hoinaru şi dom’ Cismaru) ca să-mi placă, şi nişte chestii personale legate de diverse halate albe ca să-mi fie chef s-ascult, acum, piesa asta.

Habar n-am ce va să însemne pohui ăsta în capul celor de la Carla’s Dreams (în al Innei nici atât!), dar, în accepţiunea mea proprie şi personală, acu’ mi-e un fel de pohui. Şi nu-mi place.

Cred că o să-mi pun nişte vin şi nişte muzică. Şi, vorba Oltei, o să mă gândesc la astea mâine.

PS era bună nişte ploaie!

Premiile Pulitzer sunt oferite în jurnalism, literatură şi muzică încă din 1917, iar de competiţie se ocupă cei de la Columbia University. Dincolo de faimă (chiar şi nominalizarea e o reuşită!), premiul pentru 20 din cele 21 de categorii vine însoţit de un cec de 10.000 de dolari, iar câştigătorii categoriei “Serviciu public în Jurnalism” primesc şi o medalie de aur.

În fiecare an, sunt selectaţi 103 juraţi pentru a decide nominalizările şi pe cei 21 de câştigători, juriile fiind formate şi cinci sau sapte membri. Iar câştigătorii din 2013, anunţaţi cu puţin timp în urmă, sunt…

Later edit: tocmai începusem să scriu articolul, când au venit ştirile despre exploziile din Boston, şi l-am lăsat baltă. Sunt sigură că, anul viitor, cel puţin unul dintre materialele scrise noaptea trecută, o să ia un Pulitzer.

Mi se pare incredibil ce se întâmplă la Boston şi faptul că cineva are o minte atât de bolnavă încât să pună bombe la un eveniment sportiv (sau oriunde, dar, cumva, mi se pare şi mai mişelesc la un eveniment sportiv), unul dintre cele mai mari maratoane din lume, dacă nu chiar cel mai mare.

Două bombe au explodat la Boston astăzi, iar numărul victimelor se ridică, potrivit unor surse neoficiale, la 63  peste 100 de persoane din care trei au decedat deja. Se estimează că numărul participanţilor şi al spectatorilor la eveniment e în jur de 500.000, celularele în zonă nu prea au avut semnal, astfel că pot doar să-mi imaginez îngrijorarea celor care au pe cineva drag în zonă. Exploziile au avut loc lângă linia de sosire, fix în zona în care erau instalate presa şi toate camerele de filmare, pentru un impact maxim.

Am fost destul de ocupată cu lucruri reale în perioada scandalului cu aflatoxină de-acum o lună însă, chiar şi aşa, tot am observat că presa a tratat subiectul cu aceeaşi dorinţa de informare, decenţă şi responsabilitate ca în cazul muşcăturilor de văduva neagră (da, sunt ironică!), iar autorităţilor le-a păsat să informeze populaţia fix cât le pasă de fiecare dată, adică mai spre deloc.

Drept urmare, populaţia a reţinut doar “produse lactate” şi “cancer” în aceeaşi frază, motiv pentru care s-a lipsit de o sursă considerabilă de calciu. Şi nu e nevoie, cred, să vă povestesc despre importanţa unui nivel optim de calciu în organism, nu?

E prima dată, cred, când nu scriu patru zile pe blog şi, admit, nu sunt mândră de mine! Nici măcar nu-mi caut scuze – aş putea chiar să găsesc unele, dar n-o fac, fiindcă, deşi a fost mereu acolo un pitic care-mi zicea “Nici azi n-ai scris”, Timişoara Brands Tour a fost aşa de intens şi de fain încât vocea piticului să nu se audă prea tare. Sau prea des!

Festivalul Internaţional de FIlm NEXT e unul dintre acele evenimente considerate neeligibile pentru nasul subţire al ICR-ului, spre deosebire de o manifestare de adâncă respiraţie culturală numită Udatul Nevestelor, aşa că nu vă puteţi aştepta, de la NEXT, decât la chestii faine şi foarte faine.

Partea rea e că se întâmplă la Bucureşti când eu o să fiu la Timişoara, partea bună – pentru cei rămaşi în Capitală – este că începe astăzi şi ţine până duminică, pe 14 aprilie, la Corso şi la Studio. Partea şi mai bună e că sunt câteva proiecţii în cadrul Festivalului şi la Iaşi, Cluj şi Braşov – verificaţi programul.

Ieri, Biroul de Presă al Centrului Naţional al Cinematografiei a făcut public un document care începe aşa:

Minciunile de pe Cinemagia. Feriți-vă de urechista Sauciuc!

Continuă campania de denigrare și dezinformare inițiată și alimentată prin presa coruptă de către păpușarul bucălat, care pândește să pună mâna pe Fondul Cinematografic și să-l devalizeze metodic, bănuț cu bănuț, păcălindu-și colegii de generație cu zâmbetul pe buze și cu ochelarii pe nas, remorcându-i ca pe niște copii de grădiniță – până când o să ia el tot-tot și o să-i lase pe ceilalți cu buzele umflate. Asta – după ce a nenorocit deja o altă instituție publică… Nu e nevoie să dăm nume, știe toată lumea din industrie despre cine e vorba.

Ne plângem de autorităţi – şi pe drept cuvânt! – şi că în România bunul simţ e desuet, că statul nu face, că ţara nu-ţi dă! Dar noi respectăm regulile? Noi suntem corecţi? Încercăm să facem ca legea să fie respectată? Chemăm poliţia când vedem nereguli? Atenţionăm OPC-ul când supermaketul ne vinde mâncare expirată sau CNA-ul când televiziunile aberează pe bandă rulantă?! Ne tragem de mânecă unii pe alţii când o luăm pe arătură!? Nu prea facem asta, nu?

Admirată şi contestată aproape în egală măsură, Margaret Thatcher a fost şi va rămâne un capitol important în istoria Marii Britanii şi unul dintre cei doi oameni de stat, alături de Reagan, care au dus la finalul Războiului Rece.

Sunt şi se vor scrie şi zilele astea pagini întregi despre Doamna de Fier, probabil că se va difuza şi filmul cu acelaşi nume (şi care e o istorie întrucâtva romanţată), iar preşedinţi şi premieri din multe ţări vor asista la funeralii, aşa cum se cuvine.

Indiferent dacă o admiraţi sau nu pe prima (şi singura, până acum) femeie care a devenit premier în Marea Britanie, vă recomand să citiţi măcar câteva articole despre cariera şi viaţa acestei femei remarcabile şi, de asemenea, să urmăriţi presa “de afară” pentru a vedea că se poate face jurnalism cu respect, responsabilitate şi bun simţ la dispariţia unei mari personalităţi.

De asemenea, pentru pasionaţi, aici găsiţi o colecţie impresionantă de documente din perioada în care Margaret Thatcher a fost premier.

foto

La finele acestei săptămâni a avut loc, la Sala Palatului, SofistiCAT, expo concurs de feline mici, adică pisici! Cum ieri am avut avânt administrativ cu spălat de geamuri şi de rufe, am ajuns abia azi. Şi n-am plecat dezamăgită de la expoziţie, ce-i drept! Am plecat furioasă!