Ştiu, sunt rea de gură când vine vorba de PR şi pun la colţ tot soiul de practici şi abordări aiuristice în speranţa că cei care au de învăţat vor învăţa să facă mai bine sau măcar să nu-şi repete greşelile. Şi cum nu sunt puţine exemplele de Aşa NU!, ajung să mă bucur nespus când ajung la mine idei şi abordări care mă încântă. În exemplul de azi, Romtelecom. Da, din nou, ce să fac dacă se mişcă bine?!
Să vedeţi ce ispravă au făcut!
Cele mai multe reclame la produse de curăţat casa au prostul obicei de a-ţi arăta tot soiul de gospodine care fac minuni cu produsele lor pe o cadă sau chiuvetă sau vas de toaletă care-s negre de atâta jeg şi piatră! Pricep că asta e găselniţa de a face efectul produsului minune mai vizibil, dar, frate, ce gospodină e aia cu o cadă atât de infectă încât nici câinele nu-ţi vine să-l duşezi acolo?!
Eu nu sunt ceea ce s-ar putea chema o gospodină. Dacă deschideţi dicţionarul la pagina cu acest cuvânt, e foarte foarte sigur că poza mea nu e acolo. Nu sunt nici măcar vreo maniacă a curăţeniei: se întâmplă uneori ca farfuria din care am servit cina să stea în chiuvetă până a doua zi sau pata de la cine ştie ce sos care a depăşit marginea oalei în timpul fierberii să nu fie eradicată instant.
În mod normal, un stomatolog bun se luptă să salveze orice dinte, chiar dacă tehnologia la care s-a ajuns acum în lumea stomatologiei face nişte implanturi mai bune, mai rezistente şi mai frumoase decât orice măsea am avea noi în gură!
Din păcate pentru mine, însă, cei la care am avut eu ghinionul să ajung pentru nişte măsele de minte bolânde nu erau stomatologi buni, drept urmare m-au chinuit înfiorător încercând să-mi scoată respectivele măsele.
A fost odată ca niciodată un povestitor român pe care îl chema Ion Creangă. Atât de talentat încât, deşi n-avea blog, amintirile, poveştile şi povestirile sale au rămas cititite şi peste ani, mulţi ani, mai bine de un secol. Ba chiar unul dintre basmele sale, Harap-Alb, a devenit obiect de studiu pentru şcolarii din România, că poate s-o prinde ceva de ei. Ei, aş! Basmul, fie el şi cult, sau poate mai ales ăla cult, nu prinde la tineretul studios al ţării. O fi cult, da’ e la fel de cool pe cât ni s-ar părea acum Florin Piersic în colanţi! Exact!
Aşa cum vă povesteam zilele trecute, prima vizită oficială din cadrul Timişoara Brands Tour a fost la Primărie, cu o discuţie ce a avut loc chiar în sala de consiliu, nu de alta, dar clădirea cu pricina, deşi aparent frumoasă, e în renovare, iar schelele nu păreau chiar aşa de interesante!
Ne-a primit viceprimarul, Dan Diaconu, care pare chiar un om de ispravă şi cu care am discutat câteva proiecte şi direcţii generale pentru binele oraşului, după care şi-a făcut apariţia însuşi Nicolae Robu, primarul oraşului, lucru demn de laudă dacă iau în considerare că are, de bună seamă, o agendă foarte plină!
Dincolo de stil şi lux, Prada a părut mereu un brand interesat să observe aspecte legate de societate şi cultură şi chiar să se implice ori să iniţieze tot soiul de proiecte, încurajând şi provocând expresia artistică nu doar la nivel de fashion, dar şi în film, fotografie, tehnologie – căutaţi pe youtube, de exemplu, filmuleţele lui Baz Luhrmann din seria Impossible Conversations cu Elsa Schiaparelli şi Miuccia Prada, o să vă placă mult!
Sau ăsta, regizat de Polansky, cu Helena Bonham Carter şi Ben Kingsley:
Asta a fost o săptămână grea, cu cele două extracţii de măsele şi un parinte operat, un To Do list lung cât o zi de post şi cu un mini eveniment la final, ca să fie cu de toate.
Într-una din zile, joi, cea mai nasoală dintre ele, mi-am scos stepperul pe balcon si, cu geamurile deschise, am “pedalat” acolo până la epuizare, până am simţit că mi se goleşte mintea de gânduri şi muşchii de orice urmă de energie – partea asta din urmă nici n-a fost aşa de complicată, cu mintea a durat ceva mai mult!
Mi-a fost drag de Timişoara de când ne-am întâlnit prima dată, pe peron, în gara oraşului. A fost, aşa, un sentiment de “O să iubesc oraşul ăsta” şi aşa s-a şi întâmplat, iar amintirile şi prietenii de-acolo au cimentat aceată relaţie la distanţă. Mă bucur, aşadar, când am drum spre capitala Banatului, iar când cu Timişoara Brands Tour cu atât mai mult, fiindcă oraşul avea să mă prezinte prietenilor săi, ceea ce, se ştie, e mereu important, chiar şi într-o relaţie la distanţă!
Ca să nu mai spun că şi drumul lung până acolo a fost plăcut, fiindcă Alex conduce bine, am făcut un popas în Sibiu, la Kontiki (cea mai bună ciorbă de burtă, ever!), unde ne-am revăzut cu Brylu, am constatat că se lucrează la Autostrada Transilvania chiar şi când plouă şi că, dacă ai muzica potrivită, nici un drum nu mai pare chiar atât de lung. Aşa că, de fapt, am ajuns chiar repede la Timişoara! :)
Pot să-mi ţin spaimele şi isteriile într-o cutiuţă, bine ferecate, pot să-mi stăpânesc emoţiile, uneori în mod surprinzător chiar şi pentru mine. Le îngrop undeva, adânc, pe sistemul “o să mă ocup de asta mai târziu” şi fac ce e de făcut în momentele de criză.
Nu mă întrebaţi cum, că nu ştiu cum am reuşit să mă autoeduc aşa, dar mi-a fost de folos sistemul ăsta în multe situaţii în care mi-am păstrat capul pe umeri în timp ce alţii bezmeticeau.
Acum nişte ani, vreo şase, cred, am dat un interviu despre PR pentru o revistă glossy. Revista nu mai apare, dar am interviul ăla şi îl recitesc din când în când să văd dacă s-a mai schimbat ceva, nu atât cu mine, ci cu relaţiile publice, în general. Mare lucru nu prea s-a schimbat, tot ăla e rolul comunicatorilor, respectiv de management al reputaţiei companiei, brandului, persoanei, proiectului, instituţiei, evenimentului… And more!
Doar că trebuie să ştim din ce în ce mai multe despre din ce în ce mai multe şi, chiar şi atunci când ştim sau ar trebui să ştim ori se presupune că ştim şi se aşteaptă de la noi să ştim, unii dintre noi nu ştim!
(e ok, nici nu mi-am propus să fiu prea subtilă!)
