Disclaimer:
Dacă nu crezi că educația e soluția pentru un viitor mai bun, probabil textul ăsta nu ți se adresează.
Dacă nu crezi că situația actuală în care suntem și care ne afectează pe noi toți are la cauze principale și lipsa educației, probabil textul ăsta o să te lase rece.
Eu sunt convinsă că asta e problema și tot asta e și soluția.

Prima noastră pisică acceptată în casă a fost Pisa. Era o calico frummoasă și arogantă pe care am curtat-o mult cu cartofi prăjiți și bucățele de carne ascunse din porția proprie până a binevoit să accepte să intre în casă.

Mâine o întreagă generație dă nas în nas cu Bacul. N-aș zice că-i invidiez, iar pe cei de anul ăsta chiar dimpotrivă. După câteva luni de stres pandemic și școală făcută online, cum o fi fost, dacă a fost, sunt chemați acum la ”Examenul maturității”. Super!

Dincolo de asta, însă, toți, nu doar generația asta, sunt victime ale unui sistem de educație obosit, învechit și neactualizat, total nepotrivit ca stil de predare și conținut al materiei cu ce-i preocupă pe ei sau cu ce ar putea să le capteze interesul.

Și am dovezi!

Fiecare ediție de FITS are pentru mine un spectacol special. Nu știu niciodată de dinainte care o să fie deși au fost ani în care am pariat cu mine că o să fie ăla sau ăla. N-am ghicit niciodată, dar la finele fiecărei ediții, poate cu o excepție sau două în 11 ani, e unul care se lipește de mine mai mult și diferit față de celelalte. Unul care lasă urme, remodelează, (re)așază gânduri sau trăiri foarte personale, schimbă unghiuri de raportare.

Recent apăruta platformă HBO Max a decis scoaterea filmului Pe aripile vântului din oferta sa, prin urmare filmul nu mai e acolo, nu mai poate fi văzut. Astea-s faptele.
Desigur, reprezentantii WarnerMedia, care deține platforma, au spus că e o chestie vremelnică, mai precis filmul va fi pus la loc [nu se știe când], împreună cu o discuție care să ofere o contextualizare.

De fapt, însă, eliminarea filmului de pe platformă s-a întâmplat pentru ca John Ridley, scenaristul filmului 12 ani de sclavie, a CERUT asta.

Eu nu cred că înțeleg prea bine cum funcționează justiția în România. Sau în favoarea cui, că mi se pare adesea că e mai degrabă blândă cu infractorii, în dauna și defavoarea victimelor.
N-aș vrea musai să fac trimitere la drogatul care a intrat peste mine în casă și după aia mi-a și spart un pic capul și care, doi ani mai târziu, încă n-a plătit pentru asta, că… așa merge treaba pe la noi.
Aș putea aminti de judecătorii care au eliberat violatori de copii pe bandă rulantă, însă. Sau de toți eliberații condiționat care au jefuit și violat din nou, desigur, că ce să și facă?! Sau de marii corupți. Sau de mai micii corupți. Liberi! Sau… Ați prins ideea!

Mai pe la începutul pandemiei, când era destul de clar, totuși, că vom naviga o vreme nu doar în ape tulburi ci și furtunoase, am trimis un mesaj unora dintre clienții cu care am lucrat sau lucrez ca să-i anunț că, dacă au nevoie de știu ei că știu eu să fac, sunt acolo, free of charge. Dincolo de măsurile sanitare, ca să zic așa, mi s-a părut ăsta cel mai mic lucru responsabil pe care pot să-l fac nu doar față de niște oameni cu care am lucrat sau lucrez ireproșabil, ci fața de o situație care ne afectează pe toți. Unii au sunat și le mulțumesc pentru încredere!
La fel, am răspuns oricui m-a întrebat, pe ce ține de felia mea de expertiză, ce să facă, cum să facă.

BTW, înainte să apăsați pe ”read more”, o să vă spun onest că nu urmează alea zece reguli din titlu. Dacă ele există, eu nu le știu.

De parcă n-ar fi destul coronavirusul, pandemia asta aduce cu sine și alte probleme, de la provocări economice, atât pentru persoane cât și pentru companii, turism, educație, practic nu cred că există sector economic neafectat de mizeria asta de situație.

Am ratat foarte puține ediții de DMF, Webstock sau PR Forum by Team Evensys, și asta pentru că sunt evenimente valoroase, atât pentru networking, pentru că toată lumea e acolo, dar și pentru a mai învăța una-alta din experiențele altora. Că nu-i o rușine să înveți.

Înainte de toate, ca un disclaimer, trebuie să mărturisesc onest că Dame Judi Dench și Dame Helen Mirren sunt printre actrițele mele favorite, deci poate sunt un pic subiectivă. Mi-au plăcut la început pentru talentul lor pe ecran, că pe scenă n-am fost destul de norocoasă să le văd, dar le admir și ca oameni, pentru că amândouă sunt autoironice și ireverențioase, ieșind bine din tiparul vedetelor și vedetismelor cetătii de celuloid.
Poate că e și o chestie de ”Le-am văzut și făcut pe toate, cui nu-i convine cine și cum sunt, să-i fie de bine!”, nu știu. Oricum ar fi, sunt autentice, și asta se simte, nu poți să joci altă persoană tot timpul.