La TIFF anul ăsta au fost câteva filme și documentare numai bune de ridicat și discutat aspecte aflate pe agenda publică – familia tradițională mai mult sau mai puțin fericită, homosexualitate, drepturi egale și, da, politici și politică. V-am povestit de The Party, o satiră chirurgicală care se ia și despre politica din UK, acum vorbesc de un documentar spaniol, Politica, manual de instrucțiuni (Política, manual de instrucciones), urmat, la TIFF, la ambele proiecții, de dezbmihnea ateri. Admit onest că, din motive pe care n-am să le fac publice aici, la prima dezbatere n-am stat. M-am dus, în schimb, ieri, la Casa de Cultură a Studenților, după proiecție, la discuția din seria TIFF Lounge cu Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și Mihnea Măruță.
Documentarul Politica, manual de instructiuni durează aproape două ceasuri și este montat din peste 500 de ore de filmare realizate vreme de aproape doi ani. Este axat pe Podemos (Putem), formațiune politică spaniolă cu o creștere impresionantă: în mai puțin de doi ani de la formare, a ajuns locul trei în Parlament, spărgând ???monopolul??? celor două principale forțe politice din țară.
Podemos a reprezentat o speranță și a avut o susținere – cred – fără precedent: în primele trei săptămâni de când s-a format a ajuns al treilea partid ca număr de membri, cu 100.000 de adeziuni, iar acum este al doilea, după Partidul Popular – din același punct de vedere. Problema, cred, este că, deși spaniolii sunt evident sătui de ce le-au servit popularii și socialiștii, s-au regăsit în ideea de schimbare mai mult decât în propunerile concrete oferite de Podemos. Poate vă sună cunoscut…
De fapt, întocmai ca la noi, Podemos a venit cu niște mesaje despre ce nasol e, și ce e nasol, despre schimbare, despre cât e de important ca fiecare să participe, democrație, power to the people, dar și niște idei concrete despre ce ar trebui să se schimbe și cum. Nucleul era format din tineri, profesori universitari, idealiști care, la fel ca mare parte din electorat, se săturaseră de aceleași partide și aceleași probleme nerezolvate, așa că au decis să singura șansă e să participe chiar ei la jocul ăsta. Zis și făcut.
Nu mă apuc acum să vă povestesc despre politca Podemos, nici documentarul nu e despre asta, de fapt, ci despre cum a crescut și cum s-a dezvoltat, despre felul în care au înțeles oamenii ăstia să facă politica, de la mesaje la media și felul în care au încorporat rețelele sociale în comunicare, atât cea internă cât și cea externă, de la pararea atacurilor la întâlniri cu diverși oameni politici, Alexis Tsipras și Jose Mujica, de exemplu, de la succesul în alegerile municipale, la eșecul din Catalunia și rezultatele din decembrie 2015 când au câștigat 69 de locuri în parlament (din 350).
E genul de documentar pe care l-aș recomanda oricărui consultant politic, dar și oricărui comunicator, în general, și pe care l-aș pune pe repeat oricărui politician, indiferent de partid, dar mai ales la USR, fiindcă la psd și pnl nu cred că mai e nici cea mai mică șansă de reformă.
Iar diferența cea mai mare, dacă mă întrebați pe mine, e gradul de educație civică și, inevitabil, al implicării fiecăruia dintre noi. Că nu, nu e și nici n-o să fie niciodată suficient să dai like și share pe FB. Niciodată.
Ca un fel de concluzie cu loc de ???va urma???
N-a fost foarte multă lume la documentar, și nici la dezbaterea de după, și mi-a părut rău.
După Politica, manual de instrucțiuni, la Casa de Cultură a Studenților a fost documentarul Regii Manelelor urmat de un concert Kana Jambe. Sala a fost plină până la refuz.
Leave a Comment