În mod normal, dacă ar fi să respect programul festivalului, azi ar trebui să scriu despre ceremonia și filmul din deschidere, Wild Tales, care, apropo, mi-a plăcut la nebunie și a meritat frigul neprietenos care a fost musafir neinvitat aseară în Piața Unirii. Cu toate astea, pentru că azi până la amiază am dat o fugă la Bonțida, unde e plin de copii și tot felul de distracții pentru ei, scriu despre asta, cu speranța că poate vă conving să mergeți și voi la evenimentul intitulat Cetatea micilor antreprenori!
(more…)
Blog
-
TIFF 2015: Cu copiii la Castel
-
TIFF 2015: Preludiul
TIFF e printre festivalurile de la care pleci, după 10 zile, cu părerea de rău că mai e un an întreg până la următoarea ediție! Și nu doar pentru filme, ci și pentru atmosferă, oraș, oameni faini și toate celelalte evenimente incluse pe agendă. OK, bine, și pentru petreceri!
În fiecare an, înainte de TIFF, provocarea majoră e să aleg câteva propuneri pe care să le recomand înainte să ajung acolo. Fiindcă, oricum, fără programul Festivalului în față, pe print, mie îmi e imposibil să mă decid! Anu’ ăsta, totuși, știu sigur că voi încerca să văd toate filmele din competiție, cât mai multe din cele românești, să ajung la Bonțida și la Depozitul de filme, la expoziții, niște ateliere și, musai, să ajung la o întâlnire EducaTIFF cu ocazia zilei de 1 Iunie! Și să vă povestesc, desigur, ce se întâmplă pe-acolo, cu interviuri și surprize plăcute de care, sunt convinsă, voi avea parte din plin, ca în fiecare an! Și, opțional, să și dorm din când în când! :))
(more…) -
The Pitch
Azi am fost offline o mare parte din zi, așa că am aflat destul de târziu gluma zilei: Carrefour a invitat la brief pentru pitch 84 de agenții (sau câte au fost, zeci, oricum!).
Fierbere mare, miștouri, indignări, revolte. Toate, după. Oricum o dai, să chemi 84 de agenții într-o sală de conferințe a unui hotel ca să le explici ce vrei de la ele pentru pitch, e un eveniment demn de împărțit pungi cu floricele în audiență!
Partea bună e că am aflat răspunsul la întrebarea ???Câte agenții chemate în pitch sunt prea multe????: 84. Partea proastă e că au existat pitchuri în care au fost chemate 10-12 agenții și nimeni n-a părut să se supere ori să protesteze, chiar dacă și numărul ăsta e nepermis de mare!
(more…) -
O fotografie cu viața!
Acum niște ani, pe vremea când eram la Jurnalul, am făcut un mini ziar pe post de broșură de prezentare a evenimentelor, cărților, CD-urilor și albumelor pe care urma să le lansăm la targul Gaudeamus din acel an. Pentru că timpul era limitat, am rugat vreo doi-trei colegi din redacție să-mi dea o mână de ajutor.
Unul dintre ei, V.I., s-a oferit să scrie despre Fotografie de Jurnal, albumul în care reuneam, an de an, cele mai bune imagini făcute de fotoreporterii ziarului – la vremea respectivă, cea mai tare echipă de fotoreporteri din presă! A scris un text atât de fain despre poze și, mai ales, despre fotoreporterii JN-ului și cum îi frecam noi la cap cu tot soiul de cereri de ilustrație, încât cred că-mi aduc aminte și acum pasaje din el. O singură problemă a fost atunci: titlul era prea lung, așa că am fost nevoită să-l măcelăresc un pic și, în loc de ???Vreau o fotografie cu viața!???, a ieșit ???Vreau o foto cu viața!???. M-a certat colegul meu, dar până la urmă a înțeles (sper!) că rigorile spațiului tipografic nu sunt negociabile de fiecare dată!
(more…) -
Un semnal de alarmă
N-am urmărit cazul femeii care a sfârșit zdrobită pe trotuarul din centrul orașului. Am văzut doar câte un status pe ici, pe colo, pe FB, dar cumva eram sigură că fiecare oră care trece o distanțează de tendințele suicide, că o să se termine cu bine, că se intervine, că sunt acolo oameni capabili care să aibă grijă de ea. Acum mă întreb de ce eram așa sigură, că doar trăiesc în România!
Să-ți pui capăt vieții e un proces care sfidează instinctul primar de supraviețuire și doar cineva care suferă de o boală psihică e capabil de un astfel de demers. Însă faptul că nu s-a aruncat de la bun început îmi spune că, undeva, în adâncul minții și sufletului ei, femeia aia nu dorea să moară ci doar nu mai știa cum să trăiască în pace cu ea însăși, iar tentativa de suicid a fost un strigăt de ajutor.
(more…) -
Când tu nu știi ce să spui
Nu cred că e cineva fără un prieten sau o rudă care să fi trecut prin experiența cruntă a unei boli grave. Pentru mine lucrul ăsta e valabil: și prieteni și rude. Pe unii i-am pierdut, alții încă luptă. Dincolo de boală, însă, de tratament, terapii, schimbări prin care trece organismul, oamenii aceștia au nevoie de suport moral.
Cu toții suntem conștienți de propria mortalitate, însă alta e situația când ești pus fața în față cu rezultatele care indică o asemenea maladie. Vrând-nevrând, tu, cel afectat, ești silit să găsești soluții pentru a te descurca și, de cele mai multe ori, cei dragi rămân în preajmă, doar că nu știu ce să spună ori cum să se poarte.Emily McDowell, o americancă de 38 de ani, supraviețuitoare, a realizat o serie carduri cu mesaje pe care, spune ea, ar fi vrut să le primească atunci când a fost bolnavă.
(more…) -
Noi vrem decât pâine și circ!
La fel ca alte domenii, industria organizării de concerte (mai ales cu artiști de afară) e destul de tânără la noi. Astfel, în ciuda faptului că avem și profesioniști care s-ar descurca mai mult decât onorabil în orice țară civilizată din lume,
– în Capitală încă lipsește un spațiu indoor cu sonorizare bună și capacitate care să permită suficient public pentru ca prețul biletului să fie accesibil pentru cât mai mulți,
– lipsesc mai mulți oameni care să se priceapă la promovare,
– lipsesc sponsori pe evenimente culturale de nișă, fiindcă toți vor popor, iar poporul vrea mici și bere, că atâta știe, că atâta educație are.
(more…) -
Copiii educați au dintii curati!
Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și nu neapărat fiindcă așa trebuie să stai pe scaunul de la dentist!
Cred c-a fost bafta mea proprie și personală fiindcă, altfel, nu-mi amintesc să fi venit cineva la școală să ne explice cum se face un periaj corect – și nu, frecatul dinților sus-jos nu intră la categoria periaj corect – și nici măcar cum cerneala penetrează creta, dacă mai țineți minte reclama.
(more…)