Dacă tot nu pot să adorm, măcar vreo două ceasuri, în ciuda faptului că îmi e – deja! – somn, mai scriu câteva detalii despre Oscarurile din seara asta – să fie, că doar nu degeaba îmi trimite Academia comunicate de presă! Ah, apropo de asta, sunt fără greş. Şi ce scriu, şi cum comunică şi cât de repede comunică şi accesul la info… Cam aşa se face!

Şi începem, la fel ca toată tevatura, cu defilarea pe covorul roşu, respectiv o retrospectivă a tuturor rochiilor actriţelor care au plecat acasă cu Oscar pentru rol principal, propusă de Cosmopolitan UK:
oscar-best-actress-dresses-de
Apropo, ţinuta mea favorită la Oscaruri all time a fost purtată de Sharon Stone în 1998 şi e formată dintr-o fustă lungă Vera Wang asezonată cu o cămaşă albă, simplă, ce pare luată din dulapul consortului (cei de la GAP probabil au vândut imediat toate cămăşile albe din stoc!), asta:

sharon stone
Dar să ne întoarcem la cifrele de Oscar! Sunt 24 de categorii, aşa cum spuneam mai devreme, 50 de statuete pregătite, 289 de filme au fost luate în considerare pentru nominalizările la Cel mai bun film şi 76 de ţări au trimis pelicule pentru Cel mai bun film străin. România a fost printre ele. Fix 6028 de academicieni votează pentru a alege premianţii şi, începân de vineri, sunt două persoane pe lumea asta care ştiu câştigătorii: Rick Rosas şi Brian Cullinan de la PricewaterhouseCoopers (PwC), cei care au adunat şi numărat toate voturile. Tot ei pun în plicuri (create şi în acest an, special pentru Oscaruri, de Mark Friedland) cartolinele cu numele câştigătorilor, două seturi complete de astfel de plicuri, şi merg spre Oscaruri în maşini separate, fiecare cu “armata” lui de bodyguards.

pwc
plicuri mark friedland
Ceremonia este transmisă în peste 225 de ţări (la noi o vedeţi pe HBO sau, online, pe ABC) iar audienţa este estimată la sute de milioane.

766 cereri de acreditare, 75 de fotografi acreditaţi, 67 de jurnalişti de presă scrisă. Până acum au fost oferite 2900 de statuete. Fiecare cântăreşte un pic peste patru kilograme. Dolby Theatre (fost Kodak Theatre) găzduieşte ceremonia de 13 ani şi are o capacitate de 3300 de locuri pentru această seară. Lungimea covorului roşu este de aproximativ 470 de metri, iar lăţimea acestuia e de 11 metri.

ELLEN DEGENERES

Prezentatoarea acestei ediţii este, din nou, Ellen DeGeneres, tema serii este “Eroi”, vor fi pe scenă cu momente artistice U2, Pink şi Bette Midler, dar şi o mulţime de surprize. Cei care vor mai urca pe scenă în acestă seară sunt:  Amy Adams, Kristen Bell, Jessica Biel, Jim Carrey, Glenn Close, Bradley Cooper, Penélope Cruz, Benedict Cumberbatch, Viola Davis, Daniel Day-Lewis, Robert De Niro, Zac Efron, Sally Field, Harrison Ford, Jamie Foxx, Andrew Garfield, Jennifer Garner, Whoopi Goldberg, Joseph Gordon-Levitt, Anne Hathaway, Goldie Hawn, Chris Hemsworth, Kate Hudson, Samuel L. Jackson, Angelina Jolie, Michael B. Jordan, Anna Kendrick, Jennifer Lawrence, Matthew McConaughey, Ewan McGregor, Bill Murray, Kim Novak, Tyler Perry, Brad Pitt, Sidney Poitier, Gabourey Sidibe, Will Smith, Kevin Spacey, Jason Sudeikis, Channing Tatum, Charlize Theron, John Travolta, Christoph Waltz, Kerry Washington, Emma Watson şi Naomi Watts.

Şi cam cata şi cu detaliile, fiindcă peste câteva minute începe defilarea pe covorul roşu. Ca de obicei, live blogging. Trăiască nesul!

Share: