Justine Sacco, PR Manager la InterActiveCorp (IAC), firmă care are, printre multe altele, Vimeo şi ask.com, se pregătea ieri de un lung zbor către Cape Town. Cândva, printre bagaje şi altele, s-a decis să trimită următorul mesaj pe Twitter: Mă duc în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumeam! Eu sunt albă!
Fireşte, nici nu i-a trecut prin cap că acest mesaj avea să declanşeze o furtună pe Twitter, una care avea să se întindă şi pe alte reţele Social Media şi nu numai.
Se dă următoarea situaţie: compania X, care vinde produsul Y, are o campanie umanitară. Pentru fiecare produs Y vândut, compania donează o sumă considerabilă destinată unei cauze umanitare, una gravă, care are nevoie de o rezolvare urgentă şi care nu poate veni din altă parte decât ca urmare a acestei campanii.
Dar se întâmplă că produsul Y s-ar putea să aibă o problemă la un lot, nu se ştie care, şi e posibil ca unii dintre cei care îl consumă să sufere, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, un disconfort minor perfect tolerabil şi care poate avea o sumedenie de alte cauze: o mică durere de cap, să zicem.
Dacă anunţă problema, compania trebuie să retragă tot produsul Y de la vânzare şi, prin urmare, cauza umanitară respectivă s-ar transforma, cu siguranţă, într-o catastrofă.
Ce ar trebui să facă compania? Să mintă, având în vedere cauza bună, sau să spună adevărul?
Vineri, F64, magazinul de aparatură foto, a trimis un comunicat prin care anunţa preluarea de către un investitor străin:
Compania F64, cu o cifră de afaceri de 18 milioane de euro şi cu numeroase branduri de renume în portofoliu, va fi preluată de un investitor străin, la 12 ani de la lansare (…) Deoarece poziţia F64 în contextul actual al pieţei foto-video este una favorabilă, decizia de schimbare a acţionariatului este destul de previzibilă. În zilele următoare managementul F64 va oferi mai multe detalii despre schimbările ce au loc în această perioadă, se arăta în comunicat. Comunicat oficial, da?
Când lucrezi în relații publice nu prea poți să dispari când ai tu chef, să închizi telefonul și basta! Sau poate că poți, nu știu, eu am preferat să nu încerc, fiindcă, dacă apare vreo problemă, e mult mai ușor s-o rezolvi la început. Și pentru că informațiile ce pot fi relevante pentru oricare dintre clienții tăi nu bat la ușă să te întrebe când ai chef de ele.
Așa că, deși mi-am luat lumea în cap câteva zile, sunt de găsit, totuși, iar serialul cu resurse și sfaturi pentru studenții la comunicare continuă, așa cum am promis, cu Tereza Tranaka, Managing Partner, Oxygen PR – mulțumesc frumos pentru răspunsuri, Tereza!
Există o preocupare constantă a marketerilor şi comunicatorilor pentru topuri ale celor mai apreciate branduri, avem şi la noi aşa ceva, făcut de BIZ, prin urmare cred că e de interes care ar fi aranjarea la nivel mondial. APCO Worldwide, una dintre cele mai mari agenţii de comunicare din State, prin APCO Insight, a făcut astăzi publice rezultatele unei cercetări care s-a întins pemai bine de zece ani şi are la bază modelul Emotional Linking, dezvoltat (şi patentat!) chiar de către firma de comunicare.
Prin acest model se măsoară opt dimensiuni ale ataşamentului faţă de un brand: curiozitate, mândrie, admiraţie, relevanţă, putere, accesibilitate, identificare şi înţelegere, iar tot studiul a inclus peste 600 din cele mai mari mărci la nivel mondial, cu peste 70.000 de oameni din 15 pieţe din lume.
Nu sunt cea mai blândă cu cei care se ocupă de comunicare, fie că e vorba de agenţii, fie de companii, pentru că ştiu că se poate mai bine şi vreau ca oamenii care se ocupă de asta s-o facă aşa cum trebuie, fiindcă încă mai trebuie să convingem de rolul comunicatorilor şi al comunicării, iar cu greşeli şi execuţii slabe treaba asta n-o să se întâmple.
În egală măsură, zic şi când e de bine, pentru că aş vrea să încurajez şi pe alţii să urmeze exemplele de bună practică, iar după mine asta înseamnă, printre altele, reacţie rapidă şi personalizare.
Când şi când am mai scris despre chestii pe care un comunicator n-ar trebui să le facă în relaţia cu presa, cu bloggerii sau cu destinatarii unui email! Dar nu m-am gândit să fac o colecţie de chestii pe care cei din PR le fac, iar ziariştii le detestă. Am găsit-o făcută pe LinkedIn, şi am râs atât de tare când am citit mesajul cu tartina încât trebuia să scriu de ea!
Ar mai fi de adăugat că părerile vin de la ziarişti serioşi, nu de tipul “Vezi aici absolut nimic extraordinar dar despre care noi spunem că o să te facă să rămâi prost. De fapt, e un căcat de non-ştire despre funda de la bikinii vreunei starlete de care, oricum, n-ai auzit şi nici nu te interesează să auzi!”
(more…)
Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.
Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!
(more…)
Ştiu, sunt rea de gură când vine vorba de PR şi pun la colţ tot soiul de practici şi abordări aiuristice în speranţa că cei care au de învăţat vor învăţa să facă mai bine sau măcar să nu-şi repete greşelile. Şi cum nu sunt puţine exemplele de Aşa NU!, ajung să mă bucur nespus când ajung la mine idei şi abordări care mă încântă. În exemplul de azi, Romtelecom. Da, din nou, ce să fac dacă se mişcă bine?!
Să vedeţi ce ispravă au făcut!
