Aducerea pe lume a unui copil e o decizie importantă în viața fiecărei femei, a fiecărui cuplu. Cu toate astea, vârsta la care femeile decid să devină mame a fost împinsă tot mai mult după 30 de ani. Motivele sunt multe și de înțeles, iar cariera, condiții economice, existența unei relații stabile sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, suntem atât de prinse încât, de multe ori, nici nu mai auzim alarma ceasului biologic, ori poate că stresul, zgomotul și presiunile la care suntem supuși ne fac mereu să apăsăm un imaginar buton de snooze.

Doar că anii trec și, uneori, când simți că, Gata!, acum e timpul!, constați că nu mai e atât de simplu să aduci un bebeluș în viața ta. Și ce-i de făcut? Păi, în primul rând, te informezi! Și, între noi fie vorba, ar fi fost foarte bine s-o faci cu niște ani în urmă! Povestesc mai jos de ce.

Între 10 şi 13 iulie, pe pârtia de la Drăguş, zona Sâmbăta de Sus, în Braşov, are loc prima ediţie a unui festival de muzică să nu numai, In Transylvania. Dacă te uiţi pe site, proiectul pare ambiţios, iar ideea e foarte mişto: un sfârşit e săptămână departe de lumea dezlănţuită, nu doar cu muzică live ci şi cu diverse activităţi, de la maraton şi biciclit şi tiroliană şi chiar xbox-uri! Şi mai vedeţi voi ce pe pagina lor de Facebook!

Trupele care ţin afişul primei ediţii sunt străine: Kiril Djaikovski ft. TK Wonder (Macedonia), Dubioza Kolektiv (Bosnia), Alternosfera şi Zdob şi Zdub (Republica Moldova), Operenzia (Ungaria), Iva Nova (Rusia), Nico de Transilvania (Anglia), dar şi româneşti: Şuie Paparude, Subcarpaţi, Luna Amară, Domino, Jak DC, Touluse Lautrec şi mulţi alţii.

Acum câțiva ani, să tot fie vreo opt-nouă, într-o bună zi mi s-a pus pata pe timpul irosit pentru vopsitul unghiilor cu lacuri colorate, așa că am decis să nu mai fac treaba asta decât la ocazii speciale. “Obiceiul” ăsta m-a ținut fix până când am început să descopăr noile culori de la Farmec, și faptul că, așa ca în reclama la nu mai știu ce geamuri, rezistă și rezistă. În plus, mai e și spray-ul pentru uscare rapidă, așa că toată operațiunea cu coloratul are loc mai repede și mai rar! Și uite-așa s-a întâmplat că iar am unghiile făcute tot timpul, doar că acum nu mai pierd vremea cu asta!

Ştiu, la fel de bine ca orice femeie, cum sunt zilele alea în care părul pur şi simplu n-are chef să stea! Sau, dimpotrivă, stă, dar trist şi fără viaţă. Total necâştigător. Iar asta se întâmplă mai ales când eşti gata să pleci la o întâlnire, fie ea de business sau amoroasă. Pentru compensare, probabil, sunt dimineţi în care e suficient sa-ţi treci mâna prin plete de două ori şi ele să se aşeze de parcă taman ai fi ieşit de la coafor. N-am reuşit să pricep ce se întâmplă, care e motivul pentru care în unele zile e ascultător şi în altele nu – poate ştiţi voi?! Dar am strâns câteva mituri despre îngrijirea podoabei capilare. Poate ajută.

Cât despre zilele în care nu stă şi nu stă, eu îmi fac o coadă sau un coc, ambele joase, pe ceafă (în zilele cu adevărat rele nici măcar coada de cal nu stă locului!), şi fie mă fardez mai tare, fie pun nişte haine sau accesorii mai colorate, ca să iasă ele în evidenţă şi nu părul cel neastâmpărat!

La finele săptămânii trecute m-am apucat să citesc o carte SF publicată în 1936 de către autorul român Felix Aderca, recenzată, printre alții, de Ion Hobana și George Călinescu, cel care nota așa: “Ceea ce încântă în acest roman este sinteza fantastică, darul de a face enorme jucării… Se adaugă un humor fără cute de zâmbet, englezesc, făcut din enormități și fantezii”.
În prologul romanului Orașe scufundate, pentru că ăsta e titlul cărții, Aderca îi pune cei doi eroi, Ioan și Ri, soț și soție, să discute despre citadela viitorului, iar discuția are loc în Bucureștiul anului 5000!

Am selectat un pasaj generos legat de dragoste pentru că m-a intrigat felul în care autorul își imaginează transformarea acestui sentiment, pentru că azi e Dragobetele și pentru că mi-ar plăcea să vă provoc să vă gândiți și voi cum o să evolueze iubirea peste mii de ani…
Cele mai faine comentarii vor fi premiate cu câte un exemplar din carte, prin amabilitatea editurii Nemira, dar până atunci citiți cum se gândea un scriitor din 1936 că o să fie dragostea peste câteva milenii!

Prietenii sunt cei care te însoţesc la drum lung, în care ai încredere şi care te încântă cu surprize plăcute, care te ajută, zi de zi, să te simţi mai bine cu tine, mai sigur pe tine, pe care îl poţi recomanda şi altora, fără rezerve şi surprize, şi care te ajută atunci când vrei să faci ziua mai bună altora.

Un prieten bun e cel a cărui istorie îţi e cunocută şi care te însoţeşte zilnic. Pentru mine, unul din prietenii buni în 2013 a fost Farmec, şi nimic din ce am scris mai sus nu e nepotrivit, dacă ne gândim că am încercat – şi v-am oferit şi vouă să încercaţi! – produse în care am ajuns să am încredere şi care, unele dintre ele, cel puţin, au devenit parte din rutina mea zilnică.

I-am văzut în concert acum trei ani, concertul lor de revenire în şi la formula iniţială: Skye Edwards şi cei doi fraţi Godfrey, Ross şi Paul, după lansarea Blood Like Lemonade. Un fel de Morcheeba aşa cum îi ştiam, inconfundabili dar cu sound un pic diferit, nebulos, dacă e să mă iau după descrierea lui Ross.

Suficient de ironic (viaţa bate filmul, nu?) la scurt timp după lansarea albumului Blood Like Lemonade, Paul a aflat că are diabet, lucru care s-a dovedit aproape salutar: i-a schimbat regimul de viaţă şi l-a ajutat să devină mai responsabil şi mai încrezător. Ross a renunţat la o carieră de compozitor pentru muzică de film şi a revenit la Londra, dedicat proiectelor trupei, şi, de astă primăvară, a aflat, din proprie experienţă, cum e rolul de tată. Şi Skye are copii, mari deja, şi experienţa a trei albume solo. Noile responsabilităţi apărute în viaţa fiecăruia au dus la cea una dintre cele mai bune colaborări, cea din care a rezultat albumul Head Up High.

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Eu nu am primit nici un cadou de Mos Nicolae ăsta, fiindcă nu am ghetuţe! Nici măcar o nuia nu am primit, că poate era bună şi aia să ne jucăm un pic, poate avea o fundă de care să trag, pe care să o stric, în care să mă împachetez! Deşi, în principiu, cred că am fost destul de cuminte, pot să spun. Adică, ce năzbâţii mari poate face o pisică?! (nu e nevoie să răspundeţi la întrebarea asta!!!)

Mă rog, nu cred că trebuia să încep cu asta, dar abia am pus labele pe tastatură, şi am considerat că e potrivit să profit de acest aspect. Oricum, eu trebuie să scriu despre premiul pentru cititori, ultimul din seria de anul ăsta, adică de acum, când blogul nostru a făcut trei ani, şi zic “al nostru”, fiindcă şi eu am partea mea de trafic aici. Mai avem cadouri şi luni, marţi, miercuri, ba chiar şi joi, adică ieri.

Ieri am văzut un video cu o copilă care-şi prezenta colecţia absolut impresionantă de farduri. Că are mai multe decât mine nu am nici un dubiu, însă are mai multe decât oricare dintre prietenele mele, separat sau împreună! Şi, după cum se poate vedea mai jos, le şi foloseşte:

Sigur că-mi plăceau şi mie fardurile mamei când eram copilă şi, când mă întâlneam cu ele, aveam tendinţa să le pun pe faţă cu rezultate extrem de inestetice şi caraghioase, dar nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să mă fardez la şcoală. Prima dată când am încercat să pun nişte dermatograf la ochi eram elevă de liceu şi m-am întâlnit cu tata fix la ieşirea din bloc – vai! Oricum asta nu era printre preocupările mele curente. Nici acum nu e, cine ştie ce, deşi, dacă trebuie, sunt gata cu fardatul mai repede de cinci minute, şi o fac şi corect, nu ca asta mică din film.

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.