După o primă zi, în care am ales străzile festivaliere în „dauna” sălilor de spectacol, m-am îmbrăcat frumos și m-am dus să văd un spectacol de flamenco la Sindicate.
(Da, știu că-i zice Sala Ion Besoiu, dar pentru mine rămâne Sindicate, tot așa cum MyConti rămâne IBIS. Aia e!)
Am fost un pic îndoită, pentru că aveam de ales între asta și Cavalerul rușilor pe care l-am abandonat vineri fiindcă era prea mișto pe pietonală iar mie prea dor de hărmălaia aia. Și, chiar dacă rușii au fost ireproșabili pe scena TNRS, nu-mi regret alegerea.
De fiecare dată când văd un șotron desenat cu creta pe asfalt nu mă pot abține și refac ordinea pașilor țopăiți din copilărie. Și, uneori, în my secret life, mă joc cu plastilină și creioane colorate. În ciuda faptului că n-am nici un pic de talent la desen sau modelat. Chiar dacă am făcut un curs în sensul ăsta. Compensez, să zicem, cu imaginație – din aia am destulă!
Dar tot mi se pare că prea adesea uit că am fost cândva copil, uit de curajul ăla pe care îl ai când nu-ți vin instant în cap toate scenariile cu ce poate să se întâmple dacă faci vreo boacănă sau nici măcar! Cam ca fetița asta de mai jos, care a auzit un domn cântând în metroul newyorkez și a făcut cel mai firesc (nu?) lucru: s-a apucat să danseze. Și i-a molipsit și pe alții. Adulți.
Ieri am văzut doar dans la FITS, chiar dacă mi-aș fi dorit muuuuult să ajung și la Gospel, la americani. N-a fost să fie, că, uite, am și lecții la Sibiu, cum ar fi să scriu poveștile astea festivaliere. Pe care știu că nu toți le citiți, că nu pe toată lumea interesează teatrul și atmosfera de aici, dar eu le scriu, pentru că mi se pare important să insist cu cultura asta și s-o aduc mai aproape de oameni, cat pot eu de mult!
Cat despre dans, vorba Pinei, ???dacă nu dansăm, vom muri???.
Marele regret care însoțește și această ediție de FITS este, firește, că nu văd destule spectacole. Destule, sau măcar mai multe, însă echilibrul scris-văzut-scris e, și așa, destul de precar. Mult de scris, mult de văzut, și, deși Contantin Chiriac, președintele FITS, pare să fi găsit formula de a fi în mai multe locuri în același timp, o ține doar pentru sine (serios nu știu cum face!)
Totuși, regretul ăsta nu e relevant pe lângă bucuria unor spectacole pe care vrei să le vezi de multă vreme, întâlniri artistice pe care știi că o să le ai în cadrul Festivalului, așa cum a fost cazul la mine cu Mozart Steps, spectacolul de teatru coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu.
Miercuri n-aș fi putut rata, pentru nimic în lume, Cioran intim, spectacolul cu gândurile filosofului român, alese și rostite de George Banu, în acompaniamentul lui Francesco Agnello la hang. O să scriu Am scris un post separat despre asta, fiindcă mi-a plăcut prea mult.
Și am ajuns – din nou! – pe străduțele din jurul pietonalei, unde se găsesc tot felul de magazine mici, cu lucruri vechi și noi, din care nu reușesc, aproape niciodată, să plec fără ceva. De altfel, în fiecare an, la FITS, tradiția spune că nu pot pleca fără o pereche nouă de încălțări (cel puțin una, anul ăsta am deja doua!), o pisică de lemn și un accesoriu – am depășit norma și la capitolul ăsta, iar pe Mooza o știți deja!
După cum poate v-ați prins, până acum cel puțin, pentru mine spectacolul acestei ediții de FITS a fost Deca Dance, al celor de la Batsheva. Cu toate astea, am preferat să dăruiesc povestea mea despre acest show unei prietene despre care știu că și-ar fi dorit (mult) să fie la Festival iar anul ăsta n-a fost să fie: Oltea. Și cum mi s-ar fi părut ușor lipsit de autenticitate să pun aceleași emoții în cuvinte de două ori, am rugat pe altcineva să scrie despre Deca Dance pentru blogul meu.
Pe Cristi Clita l-am cunoscut după una dintre edițiile FITS în care m-am ocupat de comunicarea festivalului. Am vrut să știu cine e campion la cumpărat bielte în Festival, iar numele lui a fost menționat primul de către Daria, șefa supremă de la Ticketing în FITS și TNRS. Când am revenit la București, l-am căutat (trăiască FB!) și ne-am întâlnit pentru că am vrut să-i ofer câteva amintiri cu însemnele Festivalului, dar și o diplomă de participare. Între timp, ne-am împrietenit – de altfel, Cristi lucrează și el în industria comunicării, la un mare producător de mobilă (nu spun care, dar numele are patru litere și începe cu I :D) – și ne și vedem la FITS în fiecare an. Nu mai știu acum clasamentul, dar Cristi continuă să fie unul dintre cei mai mari iubitori de FITS pe care-i știu și vede teatru mult, cât și unde poate, și nu doar în România.
Pe el l-am rugat frumos să scrie el despre Deca Dance și-i mulțumesc mult că a acceptat!
Fotografiile sunt luate de pe pagina oficială a companiei de dans (am cerut voie!)
Nu știu cum trec zilele la FITS, pe bune dacă știu! Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă, și oameni faini, prieteni noi sau mai puțin noi, stări și imagini, și toate se rotesc, fără a se repeta, ca un carusel. Și îmi place mult atmosfera asta! Te seacă și, în același timp, te încarcă de energie.
Ieri am cunoscut două voluntare foarte simpatice, Lorena și Monika, am fost să văd câteva din expozițiile organizate în cadrul Festivalului, la un spectacol polonez și, mai apoi, la unul dintre cele două spectacole de flamenco – mi-ar fi plăcut să le pot vedea pe ambele, dar nu se termina unul până începea celălalt. Și a plouat, cu grindină, de-a rupt crengi și a dat tencuiala jos pe pietonală. Dar eu n-am văzut, că eram la spectacol!
A! Și am scos-o pe Mooza, pisica, în oraș!
Ieri a fost o zi plină la FITS, dar măcar a început cu un mic dejun pe terasa din curtea interioară a hotelului, cu soare și muzică bună (Simply Red și Dire Straits), și cu ness, că altfel mi se pare că aș dormi tot timpul, la cât sunt de în urmă cu somnul! Dar e mai tentant să văd și să experimentez lucruri, iar aici sunt atâtea de făcut!
Tot ieri, pe terasa de la Conti, am revăzut o mică parte dintr-o gașcă mai mare care vine la FITS de vreo trei-patru ani. Mai la final de săptămână, mai furate niște zile de concediu, oamenii își fac planurile de vară cu Festivalul la loc de frunte și bilete cumpărate în avans. Și nu sunt singurii; de doi-trei ani sunt tot mai mulți, inclusiv unii dintre bloggerii care au venit aici acreditați și pe urmă au revenit ca turiști culturali, ba și-au mai adus și prietenii, fiindcă FITS e mult mai fain alături de gașca potrivită!
Ieri am ajuns la șnurul spectacolului coregrafic Amor Amores pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din Cluj, o bucurie deplină și un privilegiu nespus, cu atât mai mult cu cât premiera spectacolului, mâine, se întâmplă când eu voi fi deja la Sibiu pentru prima zi de FITS și încă nu se știe dacă spectacolul o să ajungă și prin alte orașe.
Am stat cuminte pe scaun și am urmărit cum se construiesc expresii desăvârșite prin detalii din mișcare aparent nesemnificative, urmărind dansul dar și indicațiile scenice, o experiență absolut incredibilă, ca un fel de coregrafie cu subtitrare!
Christopher Walken e unul dintre actorii mei favoriţi. Pentru cum joacă, pentru că a jucat şi pe scenă, nu doar pe ecran, pentru umor şi autioronie, pentru ca îi plac pisicile şi, când era puşti, a făcut dresură de lei la un circ iar acum are un motan pe nume Bowtie, pentru că citeşte poveşti ca nimeni altul şi pentru că danseză. Şi pentru “I think of everything I do as comedy. Even when I’m holding a machine gun”
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone