Miercuri n-aș fi putut rata, pentru nimic în lume, Cioran intim, spectacolul cu gândurile filosofului român, alese și rostite de George Banu, în acompaniamentul lui Francesco Agnello la hang. O să scriu Am scris un post separat despre asta, fiindcă mi-a plăcut prea mult.
Și am ajuns – din nou! – pe străduțele din jurul pietonalei, unde se găsesc tot felul de magazine mici, cu lucruri vechi și noi, din care nu reușesc, aproape niciodată, să plec fără ceva. De altfel, în fiecare an, la FITS, tradiția spune că nu pot pleca fără o pereche nouă de încălțări (cel puțin una, anul ăsta am deja doua!), o pisică de lemn și un accesoriu – am depășit norma și la capitolul ăsta, iar pe Mooza o știți deja!
Însă bucuria descoperirii unor lucruri drăguțe care încântă fetele, duce uneori și la descoperit povești, așa cum se întâmplă în cazul unei doamne pe care am întâlnit-o în Piața Mică în timp ce croșeta un inel dintr-un fir metalic, alături de multe bijuterii și obiecte de decorat pereții, pe o tarabă nu chiar mare.
Așa am aflat că poți fi contabil în viața de zi cu zi, de la 9 la 5, dar că în timpul liber, când creativitatea îți dă târcoale, te poți duce la cursuri de meșteșugăreală. Doamna Raica învățase, de mult, tehnica împletirii cu noduri, vezi bine, și făcea deja lucruri frumoase. A vrut mai mult, însă, așa că s-a înscris la un workshop făcut de niște străini, ca să învețe cum să țeasă bijuterii din fir metalic. Și îi ies chiar foarte bine, în așa fel încât nu m-am putut despărți de dânsa fără să iau măcar unul, pe un frate inel al pandantivului din imagine, și care arată mai bine în realitate și pe mînă decât în poză.
Nu fac bani din asta, tot ce câștig bag înapoi în materiale și tot lucrez să am tehnică mai bună, mi-a spus doamna artistă, un pic fâstâcită de atenție. Are doi băieți și e un pic necăjită că nu are cui da mai departe tot ce a învățat a face. Poate aveți noroc de-o noră cu har, cine știe?, i-am spus zâmbind înainte să-mi iau rămas bun, cu inelul cel nou așezat la vedere, pe inelar.
Miercuri seara a fost greu de ales între spectacolul lui Afrim, Hai Iu Iu, inspirat de muzica Mariei Tănase, și despre care am citit și auzit doar lucruri bune, și un altul, de flamenco, care începea până s-ar fi terminat spectacolul românesc. M-am dus la dans, fiindcă m-am gândit că Hai Iu Iu văd și acasă, și n-a fost rău, dar nu s-a comparat cu Maria Pages la nivel de pasiune și emoție, deși, pe cuvânt, chiar nu aș avea nimic de reproșat dansatorilor de la Rojas y Rodriguez. Dar un pic mi-a părut rău că nu am ales spectacolul lui Afrim.
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2014
Admit, totuși, că e și ăsta unul dintre lucrurile mișto la FITS, alegerile și, în unele cazuri, regretele. Motiv pentru care vă mai arăt o imagine de la flamenco pentru ca voi doar să vă bucurați!
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2014
De final de jurnal, vă reamintesc faptul că poveștile festivaliere vin printrerânduri alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului, și că puteți urmări FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde mai postez și eu gânduri și imagini.
Iar acum poftiți la culoare și mișcare în jurnalul video:
Leave a Comment