Pe Cioran l-am descoperit poate ceva mai devreme decât s-ar fi cuvenit, în primii ani de liceu. Eram la vârsta la care credeam că pot dărma niște munți, sau măcar nitște dealuri, așa, însă mă împiedica ora limită de ajuns acasă! Prin urmare, titlul de pe cotor, Pe culmile disperării, m-a atras iremediabil, și la fel si conținutul. Am citit atunci cam tot ce apăruse de Cioran în primii ani de după revoluție iar citatele din cărțile sale s-au regăsit adesea în jurnalele mele.
Pe unele dintre cărțile sale le răsfoiesc și acum. Nu la fel de frecvent, fiindcă între timp m-am îndrăgostit și de alții, însă le păstrez în continuare în locurile ușor accesibile ale bibliotecii fiindcă, uneori, pur și simplu am chef să citesc Cioran, aproape organic, așa cum e nevoia de dulce.
Pe Francesco Agnello l-am descoperit acum patru ani, la FITS, într-o conferință de presă care a rămas – pentru mine, cel puțin – antologică, cea în care Miriam Goldschmidt, actrița din Warum Warum-ul lui Peter Brook, ne-a trimis în corzi aproape doar prin simpla-i prezentă, iar spre final, Francesco ne-a ținuit definitiv la podea cu primele sunete scoase de hang, instrumentul său dubios care seamănă cu o farfurie zburătoare în miniatură.
(Între timp am aflat o mulțime de lucruri despre hangul ăsta, fiindcă m-a intrigat tare sunetul său, dar și pentru că Francesco și cu mine am devenit întrucâtva amici. În ciuda francezei mele și a englezei lui!)
Domnului George Banu îi păstrez, de mulți ani, o caldă admirație, atât pentru glorioasa-i carieră de om de teatru cât și pentru prezența-i extrem de plăcută, capitol la care includ propria-mi slăbiciune în ceea ce privește pronunția-i ușor graseiată. Sunt sigură că aș putea să-l ascult ore întregi citind până și Cotele Apelor Dunării, că tot nu m-aș plictisi! Dar în spectacolul făcut împreună cu Francesco a citit – ce bine! – Cioran.
File din Caiete, frânturi de gânduri, George Banu ne-a arătat Cioran cu adevărat intim. La fel de lucid și cinic, dar cu multă autoironie, aproape cu umor, același scriitor extrorrrdinerr, cum l-a numit George Banu în debutul spectacolului, corectându-se apoi: errr, extraordinar.
Din când în când, sunetul ireal al hangului puncta pauzele dintre gândurile lui Cioran alese și lecturate de George Banu în sala mică, intimă și ea, de la Teatrul Gong, cu fix două lumini de contur, câte una pentru fiecare dintre protagoniști. În rest doar lumina pe care ne-au așeza-o, tot ei, prin suflete.
foto: Mihaela Marin | FITS 2014
Pe mine, una, toată această oră m-a dus pe culmile unei plăceri pure, autentice, iar seara, târziu, fiindcă am biblioteca electronică după mine, am răsfoit niște Cioran și am adormit zâmbind.
______
Mai multe lucruri frumoase de la Festival puteți găsi pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, și, de asemenea, vă reamintesc faptul că poveștile de printrerânduri sunt aduse alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului!