Ieri am văzut doar dans la FITS, chiar dacă mi-aș fi dorit muuuuult să ajung și la Gospel, la americani. N-a fost să fie, că, uite, am și lecții la Sibiu, cum ar fi să scriu poveștile astea festivaliere. Pe care știu că nu toți le citiți, că nu pe toată lumea interesează teatrul și atmosfera de aici, dar eu le scriu, pentru că mi se pare important să insist cu cultura asta și s-o aduc mai aproape de oameni, cat pot eu de mult!
Cat despre dans, vorba Pinei, ???dacă nu dansăm, vom muri???.
Foarte frumos Charlie Mendelbaum – O poartă către speranță, cu un debut petrecut în foaierul de la Casa Sindicatelor, dansatorii împrăștiați printre spectatori, dansând cu ei și pe lângă ei, șoptindu-le secrete la ureche.
Așa cum a confirmat și coregraful Amir Kolben azi, la conferința de presă, spectacolul este despre granițe, iar acest prin act al spectacolului a presupus depășirea celei dintre artiști și spectatori. Ușori stingheri unii, alții mai dezinvolți.
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2015
Pe scenă dansul a fost, ca de obicei, așa cum ne-a obișnuit școala israeliană de dans, foarte bun, cu câteva momente care au fost de-a dreptul excepționale! La final, dansatorii s-au întins pe scenă, iar o voce din off ne-a explicat că acum sunt niște exponate vii într-o expoziție pe care suntem învitați s-o vizităm… fără să atingem exponatele, totuși. Mie mi s-a părut cel mai intens moment, fiindcă publicul chiar s-a dus pe scenă și a interacționat cu artiștii, din proprie inițiativă!
Sincer, nu mă așteptam să se ducă prea mulți, dar s-au dus! Și a fost grozav, e o barieră între public și performeri care, iată, a dispărut! Mult plăcut!
Al doilea spectacol, tot dans, însă de data asta un musical Made in România, pe care nu am apucat să-l văd la București și ce bine, deci, că a venit la Sibiu: West Side Story. Cu orchestră pe scenă, cu energie debordantă, dar și momente de caldă duioșie, cu vreo câteva scene în care s-a interacționat cu publicul, West Side Story este un experiment reușit și, sper, unul care să încurajeze și altele la fel, chiar dacă producția nu e deloc ieftină.
De altfel, sunt puține șansele să-l revedeți, în afară de cazul în care nu se mai plimbă pe la vreun festival, poate la Oradea, în toamnă, poate la Comedy… că mai mari nu prea mai sunt, iar la FNT a fost.
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2015
Și, dacă tot veni vorba de Răzvan Mazilu, care a semnat regia și coregrafia acestui spectacol (și dansează în el), vă recomand cu căldură un alt spectacol regizat de el, În plină glorie, la Comedie, în București. Am râs cu poftă, am aplaudat tot așa!
De stradă, în continuare, nu am vreme și, tot în continuare, sufăr pe chestia asta! Ieri, în trecere pe Bălcescu, am apucat să văd niște statui vii și mulți copii care încercau să le facă să miște! Dar cam atat!
Rezumatul zilei by Video Team FITS:
Leave a Comment