După aproape zece zile de TIFF și o săptămână de lucru extrem de intens, tir de mailuri și telefoane și schimbări și modificări și… da’ poate nu vă interesează asta, s-a făcut ieri, ora 13, și mi-am dat seama că peste un ceas am tren spre Sibiu. Un sfert de oră de bagaj, un sfert de oră de învărtit absolut inutil prin casă și încă un sfert de oră până la gară, am prins și trenul! Câteva ore mai târziu, eram în frumosul oraș!
În timpul ăsta, pe FB, ce mai freamăt, ce mai zbucium!, totul clocotea de miting, și de nervi și de frustrare, și de toată mizeria ăstora. În mod normal, aș fi clocotit și eu. Dar nu mai pot, și nu mai vreau. Vreau zece zile de bucurie, de teatru, de dans, de frumos, de evadare în altă dimensiune, fără tricouri albe și discursuri sforăitoare, fără nervi, fără ură, fără nimic de genul ăsta.
Sigur, FITS e ceva excepțional, o concentrare de evenimente, 525, ca să fiu precisă, în doar zece zile. Practic, în orice moment, exceptându-le pe alea în care dormi, se întâmplă câte ceva din care ai vrea să faci parte, ceva ce vrei să vezi, să trăiești, asculți, admiri.
Prin urmare, pentru următoarele zece zile, fug în altă lume. O lume frumoasă, magică, unde oamenii zâmbesc, sunt politicoși, discută despre Ionesco și spectacole după Cehov în limbajul semnelor, dansează pe stradă cu artiști din Caraibe, urmăresc orchestrele ambulante și cântă împreună cu ele, merg la conferințe, discută orice altceva decât PSD și ciuma roșie. Doar teatru și (sper!) succesul Simonei la Roland Garros.
Prin urmare, dacă vreți altceva decât gânduri bune și armonie și teatru și frumos, în următoarele două săptămâni, nu aici e locul.
Leave a Comment