Am ajuns acasă de vreo două zile, tot cu gândul la FITS, ăsta care tocmai s-a terminat, ăla care urmează. A fost una dintre cele mai bune ediții pentru mine, cu mult frumos, cu mult drag, cu multe de făcut și de îngrijit, prieteni noi și mai puțin noi, bucurii, minunări și nelipsitul dans în ploaie la Clubul festivalului.

Festivalul de teatru de la Sibiu este despre toate astea și multe altele, dar în primul rând e despre public și echipă, despre implicare, pasiune, respect și empatie.

În ultima zi de FITS, pe lângă Coada, spectacolul despre care am povestit deja, au fost câteva momente care, pentru mine, definesc ce înseamnă festivalul ăsta.

Primul, chiar la Coada, cu Oltea, stând pe trepte, fiindcă toate locurile erau sold-out. Cum am schimbat priviri bucuroase în timpul spectacolului, că e bun și mișto și ne place, și cum, la final, amândurora ne-a rămas un ???wow!??? pe buze. Și ne-am ridicat în picioare în același timp, tot fără să ne vorbim.

Apoi, în Piața Mare, la Cie de Quidam, spectacolul cu bile și baloane uriașe, la care am țopăit precum copiii.

Foto: Dragoș Dumitru | FITS 2015

Foto: Dragoș Dumitru | FITS 2015

Apoi, la Clubul FITS, chiar înainte de artificii, când, cumva, mă nimerisem chiar lângă cei din echipă și lângă aniversatul domn George Banu căruia i-am și cântat ???Mulți ani trăiască!???. Dincolo de faptul că au fost spectuloase, artificiile astea sunt și un semn de final pentru echipă, un semn că, gata, s-a mai făcut o ediție, încă una, cu bune și rele dar mai ales cu foarte multă muncă.

Dacă vă uitați pe site la echipă, o să vedeți mulți oameni, și fiecare contează, negreșit! Dar – și puteți să mă credeți pe cuvânt! – cei care fac festivalul ăsta, vreme de un an, de la o ediție la alta, sunt o mână de oameni. Ei coordonează peste 2500 de invitați, vreo alte câteva sute de voluntari, zeci de mii de bilete verificate la intrare, mii de nopți de cazare și soluții de transport, toate tipăriturile, bannerele și rollup-urile care trebuie duse de colo-colo, afișe, program, badge-uri, traduceri, subtitrări, tot!

Echipa FITS 2015

Echipa FITS 2015

Iar dacă vi se pare puțin lucru, încercați măcar experiența de voluntar la anul, și mai vorbim după aia!

Apropo de voluntari, ca în fiecare an, stau puțin și asist la ceremonia în cadrul căreia primesc diplomele care le atestă experiența în cadrul FITS. E o energie neasemuită, se aplaudă și încurajază unii pe alții, și îmi amintește de energia bună de la Ideo Ideis. Anul ăsta am decis, alături de organizatori, să oferim voluntarilor și câte un cadou din partea UniCredit: pelerine și pernuțe, baterii solare, mini-ventilatoare și câteva truse de prim-ajutor. E doar un mic gest de prețuire față de ajutorul lor la întâmplarea FITS, dar a fost primit cu surprinsă încântare: din ce știu, e prima dată când se face asta, și sper că o să devină tradiție și că se vor implica și alți sponsori. Nu ca o motivație ci ca o mulțumire!

Și-am plecat spre casă, pe la 2 noaptea, cu autocarul care i-a dus pe francezii de la Quidam spre aeroport, cu un comitet de adio format din câțiva organizatori și trupa care mărșăluise, pe zi, pe Bălcescu, în ritmul tobelor africane. Așa s-a nimerit, să treacă pe-acolo taman când ne pregăteam noi de plecare. S-a lăsat cu îmbrățisări și schimburi de adrese de mail sau rețele sociale, cu cântat și hohote de râs!

***

V-am adus acest Jurnal de festival alături de UniCredit Țiriac Bank, unul dintre sponsorii principali ai FITS care, dincolo de banii dați pentru bunul mers al Festivalului, au ales să se implice mai mult, dar respectând publicul și profilul evenimentului, fără nimic agresiv, fără ca ceea ce au făcut să fie despre bancă ci pentru comunitate.

Astfel, au organizat o expoziție pentru unul dintre fotografii oficiali ai festivalului, Adi Bulboacă, au făcut o broșură cu programul complet, recomandări și povești festivaliere, oferită gratuit, au contribuit la noul spațiu în care se joacă Faust (iar cei care au văzut Faust în festival au primit brățări de rock star!), au oferit, după nevoie, pelerine și pernuțe pentru un confort suplimentar, atunci și acolo unde a fost cazul.

Nu în ultimul rând, au promovat (mult!) FITS pe pagina lor de Facebook, cu tab special, și aici, printre rânduri, cu Jurnalul de festival.

ecran 260-x-400px

N-o să facă nimeni nimănui statuie, nici nu e cazul. Fiindcă așa e firesc. Când te implici, apăi să te implici cu adevărat, nu doar de formă! Iar de implicare în zona culturală știe toată lumea cât de mare e nevoia!

Ce mai e de spus la final de Jurnal? Un singur lucru:

Următoarea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 10-19 iunie 2016.

Share: