A treia zi a turneului Saltimbanco în România mă găseşte în cartierul general pe care organizatorii, cei de la Events, îl au la Romexpo. O cameră mare, unde se ţin şedinţele, una în care e cea mai mare vânzoleală, şi una care, teoretic, ţine loc de bucătărie. Practic, însă, nu prea are nimeni vreme să mănânce.

Cu puţin timp înaine să înceapă accesul celor care au bilete la spectacolul cu numărul patru (a fost, azi, de la ora 16), lucrurile încep să se precipite. Voluntarii sunt trimişi la locurile lor, unii la intrare, alţii în foaier, se reaplică, unde e cazul, pe ici-pe colo, banda adezivă peste mocheta de deasupra treptelor, ca să se evite orice potenţial accident.

Au apărut şi fetele de la Skittles, în costumele lor roşii, mulate, cu peruci multicolore… Cam tremură, săracele, dar continuă să zâmbească. Şi, pentru prima dată, văd o fată în uniformă BGS. E drăguţă şi mai şi zâmbeşte!

Echipa permanentă Events e mai mică decât v-aţi putea imagina şi este formată din: Sorina Burlacu (General Manager), Laura Muscalu (Project Manager), Andreea Andreescu (PR Manager), Dan Duminică (Production Manager) şi Alexandra Bisceanu (Financing). Lor li se alătură, la fiecare spectacol, în funcţie de mărimea acestuia, alţi oameni responsabili cu producţie, ticketing, sponsorship, food & beverage court, merchandising, site management şi voluntari.

Pentru turneul Cirque du Soleil în România, asta înseamnă peste 200 de persoane şi fiecare dintre acestea are nevoie de training special pentru a-şi face treaba cât mai bine! Indiferent de ceea ce au de făcut, însă, tuturor celor implicaţi, chiar şi mie!, le sună mereu telefonul cu cereri de bilete sau invitaţii. Invitaţii nu prea s-au dat, iar bilete nu mai sunt!

Cel mai important lucru de rezolvat azi este aspectul spectatorilor care vin târziu. Cu toate că accesul la Romexpo este permis cu o oră înainte de fiecare reprezentaţie, din păcate mulţi dintre cei care au bilet nu reuşesc să ajungă la timp…

Din acest motiv organizatorii vor ca accesul spectatorilor să nu mai fie permis după începerea reprezentaţiei, dar acest lucru trebuie discutat şi cei de la Cirque du Soleil. În final, decizia e să se permită accesul şi celor întârziaţi, însă în grupuri de câteva persoane, în aşa fel încât să nu fie deranjaţi spectatorii punctuali. Înainte de accesul la spectacol din această seară, voluntarii trec printr-un nou training, sunt relocaţi la porţile de acces şi, astfel, lucrurile merg mai bine.

La 19.50, dinspre intrarea principală în complexul expoziţional Romexpo încă se văd oameni venind. În fine, un sfert de oră mai târziu, toţi spectatorii par să se fi aşezat iar pe scenă începe Addagio, numărul cu cei trei contorsionişti. Sunt aplaudaţi puternic, la final, la fel ca şi numărul Chinese Poles care urmează. Totul e în regulă, aşa că revin în cartierul general Events de la Romexpo, unde are loc şedinţa care analizează măsura luată şi reacţiile. În weekend, când lumea nu mai merge la serviciu, se aşteaptă ca spectatorii să fie şi mai punctuali!

În ceea ce priveşte spectacolul, Danny, bufonul, a găsit parteneri la fel de buni de pantomimă, iar numărul lui e la fel de amuzant de fiecare dată. Astăzi după amiază, însă, cei din primul rând n-au vrut să se joace cu el – păcat, cred că e o experienţă foarte tare! Ca să fiu onestă, după primul spectacol, am crezut că în partea a doua persoana din public cu care se realizează numărul de pantomimă e aleasă de dinainte, fiindcă s-a descurcat foarte bine, dar nu e! În fiecare spectacol a fost altcineva! Românii au talent, vă spun! :)

Share: