July 16

Am primit o provocare!

portret dl sonyGuest post by Domnul Sony.
Adică eu, motanul!

Acum vreo două săptămâni sau aşa ceva, oricum, înainte să fie iar plecată (IAAAAR!!!), îmi zice că o să am parte de o supriză. M-a pus serios pe gânduri, că ce surpriză poate să îmi facă? Să mă ducă la fetiţe e exclus fiindcă… mai bine nu ne amintim, AIA a fost o surpriză, ok!, să-mi facă buletin pisicesc sau vaccin iar nu, că am şi sunt la zi, să mă dea nu e în stare, să ia alt pisic iar nu cred că e în stare… deci, ce, măi, nene!, că mi-am bătut capul meu de motan şi tot nu mi-a venit nici o idee! Şi ştiţi vorba aia: e curioasă ca o pisică! Aham! Exact!

Şi după aia a plecat. Şi când s-a întors n-a mai zis nimic deşi eu am tot întrebat cu Miau-rile mele! Vineri, acum, însă, a venit un pacheeeeet! Ta na na! Şi, ca în cazul oricărei cutii de carton, am fost primul la inspecţie!

cutie
Eu, inspectând cutia misterioasă!

În cutie erau nişte pungi colorate şi o cărticică. După ce mi-am vârât nasul pe-acolo, am decis că nu mă interesează, probabil iar a primit ea cine ştie ce smackuri de fete sau ceva care pe mine nu mă inspiră. Dar când a desfăcut una din pungile colorate… Ah, ce aromă, ce parfum negreşit de graunţe buneeeee! Am început să miaun ca un apucat, Dă-mi!, Dă-mi!, Dă-mi!, întocmai precum câinele Chance din Călătoria! Fiindcă în cutie era… Mâncaaareeeee!

Acuma, să nu credeţi despre mine că sunt vreun pişcotar. Nu mă bucur ca milogul la o mană de graunţe. Totuşi, astea miroseau ca niciunele amuşinate până acum şi – e nevoie să menţionez asta – muuult mai bine decât boabele de regim cu care mă “alintă” ea de câţiva ani, şi care nu-mi plac, dar nici nu am încotro, că altceva nu-mi dă!

pungi
Şi am primit. Belşug la pungă, nectar pisicesc, vai ce gust au! Adică… închipuiţi-vă că mâncaţi doar dietă de regim de ani de zile. Nu ştiu ce e nepopular printre oameni, dar să zicem că aveţi pe farfurie doar brânză de vaci, morcovi fierţi şi alte chestii insipide. E, când primiţi mâncare cu gust, o să vă bucuraţi la fel ca mine!

Sunt sensibil, recunosc, iar rezultatul unei mâncări care nu e bună pentru mine este că mă scarpin instant până îmi dă sângele şi fac ditai buba! Pe care o scarpin în continuare, normal! Aşa am căpătat semnul ăla din barbă şi ăsta e motivul pentru care, în ultima vreme, am primit doar mâncare insipidă. Să nu mă mai scaaaaarpin şi să nu mai curgă sânge de Domnul Sony! De vineri până acum, însă, mănânc grăunţe bune (şi mai mult decât de obicei, dar mi se pare normal, în context!) şi nu mă scarpin! Deci poate că o să păstreze mâncarea asta, eu aş vrea! Deocamdată am primit tipul Sensitive, dar o să încerc şi Sterilicat.

provocare
Bine, de fapt, sigur o păstrează pentru trei săptămâni, cât ţine provocarea de la Purina ONE – citiţi mai multe despre asta pe 3saptamani.ro. Promisiuinea lor e interesantă şi nici premiile nu sunt de lepădat! Eu o să vă ţin la curent despre cum merge treaba asta cu Purina ONE pe pagina mea de Facebook şi poate că mă lasă să-mi mai fac de cap şi pe blog!

PS: Pisicile au cucerit Internetul, se ştieeeee!



Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 16/07/2013 by in category "domnul Sony", "PR sau piar

10 COMMENTS :

  1. By Razvan on

    Pisica mea mananca doar Royal Canin si din cand in cand niste whiskas. Purina One Sterilcat (parca asa se numeste) a refuzat de fiecare data. A preferat sa nu manance nimic decat sa se atinga de ele.

    Reply
    1. By ruxandra on

      sunt mai multe tipuri de purina, vezi si tu ce’i place. o sa incercam si noi sterilcat saptamana viitoare.
      pot sa’ti zic, insa, ca nu exista sa nu manance. nici lui sony nu’i placeau boabele de dieta – nici acum nu’i plac, de fapt – dar dupa ce a avut doar asta in castron, au fost f bune!

      Reply
  2. By Nico on

    Si eu ma gandeam sa ma inscriu cu strumful meu la provocarea asta, poate asa n-o sa-i mai cada atat de mult par din blanita.
    Domnule Sony, ia zi mataluta sincer, cum te simti dupa boabele astea de la Purina, sa-i dau si eu piticului meu? Tu cu caderea parului cum stai?

    Reply
    1. By Domnul Sony (Post author) on

      eu am blana lunga si bogata, asa ca imi cade.. natural. cel mai des pe hainele ei de culoare inchisa, muhaha!
      mananc boabe noi doar de patru zile, si sunt foarte ok. pentru mine era foarte important sa pot sa le mananc, adica sa nu’mi produca reactii alergice, asa cum patesc la alte boabe, si testul asta l-au trecut.

      Reply
  3. By Laura on

    Eu am incercat ORICE sa raresc ritmul de pierdere al parului, pe care Don Figaros il are. Purina included. Nimic n-a mers… M-am resemnat.

    Reply
  4. By Larisa on

    Mergi la veterinar si vezi ca exista un anume sampon care te va ajuta.Imi scapa numele sau in clipa de fata..

    Reply
  5. Pingback: Să-mi spuneţi mie Cuţu! | printreranduri.eu

  6. Pingback: Daruri pentru cititori: De ce iubim pisicile | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *