June 1

TIFF 2014: Spuma zilelor, spuma filmelor

Din start mărturisesc onest că voi fi extrem de subiectivă scriind despre Spuma zilelor, pentru că povestea lui Vian, cea după care s-a făcut filmul, este una dintre cărțile mele favorite. Cu toate că, tocmai pentru motivul ăsta, puteți să mă credeți pe cuvânt, fiindcă dacă regizorul, Michael Gondry, ar fi luat-o pe vreo arătură aș fi fost cu atât mai supărată!

Spuma zilelor e o carte care poate să nu-ți placă și s-o cataloghezi drept o aiureală fantezistă sau e o carte de care te poți îndrăgosti, iar în cazul ăsta nu e, așa, o inflamare, ci o pasiune nebună și durabilă. Eu am descoperit-o târziu, mulțumită lui C., teribil de surprins că această carte și cu mine nu ne-am intersectat până la momentul respectiv.

Cartea a apărut la Ed. Univers
Cartea a apărut la Ed. Univers

Discuția se întâmpla pe o terasă de pe pietonala sibiană și, după ce s-a terminat, m-am dus cuminte la librărie și mi-am cumpărat cartea. N-am citit-o imediat, și nici n-am iubit-o de la prima lectură a primului capitol. Pesemne trebuia o stare de iubire. Dar când am revenit la ea (am mare încredere în recomandările lui C.), brazdele pe care voiosul plugar le trage cu o furculiță în dulceața de caise m-au sedus atât de profund încă n-am lăsat cartea din mână până când n-am întors ultima pagină.


SZ poster

Dacă n-ați citit cartea, nu pot decât să vă recomand s-o faceți, însă cu mintea deschisă la o lume care are alte reguli, acelea pe care și le imaginează Vian, o lume în care șoricelul e prieten cu oamenii, soneriile fug de la ușă ca să te anunțe că ai musafiri, pudelii au parte de petreceri grandioase cu ocazia zilei de naștere și, în general, totul e diferit dar nu fără reguli absolut firești în orice univers, chiar și într-unul imaginar. Un Magritte cinematografic.

Să ecranizezi o asemena carte mi se pare, în primul rând și dincolo de orice altceva, un demers curajos, s-o ecranizezi pe asta e de-a dreptul o nebunie, fiindcă e suficient de provocator să-ți imaginezi universul în care trăiesc personajele, da’ să le mai faci să prindă și viață!

Gondry, însă, a reușit, și spun asta cu invidia omului a cărui creativitate se lovește (prea des) de meandrele concretului dar și cu admirație pentru soluțiile găsite, ba chiar uneori îmbunătățite – de exemplu, Colin cântă la razele de soare, iar povestea lor este un roman colectiv întocmit de o mulțime de oameni la mașini de scris care merg pe bandă rulantă, așa cum se întâmplă cu orice flux tehnologic văzut într-un episod de How It’s Made.

Acolo unde a fost nevoie, mai ales în interiorul casei, Gondry a recurs, extrem de inspirat, la object-based stop-motion animation (cam ca în short-urile făcute de PES) și soluția a fost nu doar perfectă pentru scop dar s-a și integrat la marele fix cu restul producției.

Povestea e similară cu cea din Love Story: ea și el se îndrăgostesc, se căsătoresc și, la scurt timp după nuntă, ea se îmbolnăvește – îi crește un nufăr în plămâni – și moare, dar eu n-am perceput-o niciodată mai mult decât un pretext al autorului de a înfățișa tot acest univers de care vorbeam mai sus. Poate și de asta mi-a plăcut atât de mult filmul, fiindcă redă lumea lui Vian, poate chiar mai bine decât mi-am imaginat-o eu, fără să caute scurtături de producție. Și, așa, de final, nu sunt sigură că am plâns din pricina poveștii sau pur și simplu pentru că s-a terminat filmul, însă, din pricină că știam deja cum se termină povestea, trebuie că al doilea este motivul valid…

Filmul nu va fi distribuit în România și nu știu dacă intră în selecția pentru Caravana TIFF de la vară, dar, mai ales după ce citiți cartea, vă recomand să-l căutați cum și pe unde știți și să-l vedeți. Din punctul meu de vedere, trebuie.

În fine, iată posterul imaginat de Gondry când filmul era încă în producție:

poster SZ

 

 



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 01/06/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Filme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *