HONY – Humans of New York – e un proiect minunat de fotografie, cu oameni şi poveşti. Nu sunt mereu pozitive, pentru că lumea nu e doar frumoasă, şi faptul că Brandon Stanton, fotograful şi autorul proiectului, alege să prezinte şi istorii triste face proiectul ăsta cu atât mai autentic şi mai preţios. Pentru că învăţăm mai ales din lucrurile care nu merg bine, din dezamăgiri şi pierderi, mai degrabă decât din lucrurile bune.
Şi, dacă avem noroc de oameni minunaţi în preajmă, învăţăm şi de la ei.
Unul dintre oamenii ăştia minunaţi din viaţa mea a fost bunică-mea şi ei îi datorez aproape exclusiv faptul că am învăţat să văd ceva bun în orice (sau pe lângă orice) situaţie, oricât de dramatică. Poate pentru că viaţa i-a aplicat suficiente duşuri reci încât a trebuit să înveţe asta, nu ştiu, n-am întrebat-o niciodată cum reuşeşte. Pentru mine a fost mereu un dat: aşa era ea şi, fără să-mi spună vreodată că ar trebui să-i urmez exemplul, am făcut-o. Mi se părea firesc şi în copilărie, la ea, mi se pare firesc şi acum, la mine.
Aş putea să dau multe exemple de la ea despre cum să transformi o experienţă tristă sau neplăcută în ceva care, chiar dacă poate nu devine neapărat bun (fiindcă uneori chiar nu se poate!), devine măcar suportabil sau îţi oferă şi un unghi din care lucrurile să nu pară atât de dramatice. N-am s-o fac, totuşi, pentru că am un exemplu de la HONY:
Textul care însoţeşte această imagine este aşa:
“What’s your favorite thing about your mother?”
“She loves life more than anyone I’ve ever known. I hope she doesn’t mind me telling you this, but recently she’s had some health problems. And her health got so bad at one point, she called me and said: ‘I was starting to wonder if there was any reason to go on. But then I had the most delicious pear!”
(Care este lucrul favorit la mama ta?
Iubeşte viaţa mai mult decât orice altă persoană pe care o cunosc. Sper că nu se supără că-ţi spun asta, dar recent a avut câteva probleme de sănătate. Starea ei a devenit atât de rea la un moment dat, iar ea m-a sunat şi mi-a spus: Începusem să mă întreb dacă mai am vreun motiv să merg înainte. Dar pe urmă am mâncat cea mai delicioasă pară)
Cu o zi sau două înainte, plătisem pentru perele unui domn în vârstă, la piaţă, aşa că mi-a plăcut şi mai mult povestea HONY şi coincidenţa asta. Şi m-am gândit la perele din viaţa mea, recunoscătoare pentru că au fost şi, mai ales, pentru că cineva m-a învăţat să fiu conştientă şi să le observ, atunci când îmi ies în cale.
***
Am scris asta cu gândul la prietena mea, D., unul dintre cei de la care am învăţat despre micile bucurii din preajma noastră, şi nu numai. Faptul că s-a nimerit ca astăzi să fie ziua ei, e doar o (altă) coincidenţă.
Iar voi, ceilalţi, fiţi mai atenţi la perele din viaţa voastră fiindcă, fără ele, v-aţi putea trezi din când în când întrebându-vă dacă are sens. Orice. Totul.
Leave a Comment