Se vorbește despre GDPR de ceva vreme, toată lumea știe că vine pe 25 mai, foarte puțină lume mi se pare că pricepe despre ce e vorba, de fapt, și, în general, mi se pare o inițiativă bună da’ cu norme care au luat-o ușor razna. Cam ca economia românească.
Continue reading
Singurul motiv pentru care m-am dus vreodată la o lansare de noapte a fost unul dintre volumele din seria Harry Potter fiindcă voiam să știu cât mai repede ce urmează să se mai întâmple cu personajele.
La asta mă gândeam aseară, în Centrul Vechi, încercând să apreciez ”ochiometric” numărul de persoane prezente la evenimentul de lansare iPhone organizat de Vodafone cândva aproape de miezul nopții: Black is the new black. A fost prea du-te-vino pentru o apreciere pe care să mă bazez, dar era multă lume, oricum!
Continue reading
În ultimele luni, și mai ales de când am ”brățara nazistă” (de-aia de fitness care se scandalizează dacă ai stat prea mult timp cuminte), merg mai mult pe jos. Îmi impun(e) să fac mișcare așa că din regina comodității am început să ajung din punctul A în punctul B prin oraș cu metroul, dacă e nevoie, sau pe jos, și mai puțin cu taxiul.
Totuși, în ultimele zile, astea ploioase, interacțiunea cu băieții în mașini galbene mi-a amintit de ce prefer formule alternative de transport. Și că UBER a făcut recent niște chestii cool, printre care și să-și micșoreze tarifele.
Continue reading
Da, clădirile părăsite mi se par fascinante. Nu știu cum să explic de ce. Poate pentru că poartă în ele energia vremurilor apuse, a celor care le-au trecut pragul cândva, poate fiindcă le populez imaginar și îmi fuge mintea la povești rostite sau tăcute, sau poate pentru că mă gândesc, pragmatic, la ce s-ar putea alege de ele, ori poate pentru că aproape mereu au numele legat de niște istorii cu iz horror și reputații înfiorătoare. Mă atrag băieții răi, ce pot să spun?!
(de altfel, acestui tip de fotografie i se mai zice și ruin porn. Sick people everywhere, right?!)
Nu în ultimul rând, pentru că îmi pare rău de ele, ca de bătrânii cerșetori aflați la colțuri de străzi fără ca mâna lor să fie măcar întinsă, dar ale căror cute, brăzdate pe mâini, pe obraji, în hainele ponosite, spun tot atâtea povești la o simplă privire.
Continue reading
Penguin, una dintre cele mai respectate și respectabile edituri din Marea Britanie, a anunțat zilele trecute că va renunța la condiția ”diplomă de studii superioare” pentru viitoare anunțuri de angajare, cu scopul declarat de a atrage candidați cât mai variați pentru joburile din companie și a le oferi acestora șansa de a-și demonstra potențialul, creativitatea și ideile fără nici o legătură cu nivelul sau tipul educației academice.
Motivul acestei decizii vine ca urmare a faptul că, spune editura, nu există dovezi care să susțină o legătură între absolvirea unei facultăți și performanțele de la locul de muncă.
Continue reading
Nu cred că e cineva fără un prieten sau o rudă care să fi trecut prin experiența cruntă a unei boli grave. Pentru mine lucrul ăsta e valabil: și prieteni și rude. Pe unii i-am pierdut, alții încă luptă. Dincolo de boală, însă, de tratament, terapii, schimbări prin care trece organismul, oamenii aceștia au nevoie de suport moral.
Cu toții suntem conștienți de propria mortalitate, însă alta e situația când ești pus fața în față cu rezultatele care indică o asemenea maladie. Vrând-nevrând, tu, cel afectat, ești silit să găsești soluții pentru a te descurca și, de cele mai multe ori, cei dragi rămân în preajmă, doar că nu știu ce să spună ori cum să se poarte.
Emily McDowell, o americancă de 38 de ani, supraviețuitoare, a realizat o serie carduri cu mesaje pe care, spune ea, ar fi vrut să le primească atunci când a fost bolnavă.
Continue reading
Sunt curioasă ca o pisică și, uneori, simt că, la capitolul ăsta, n-am depășit cu mult vârsta la care m-am apucat să dezmembrez vechiul aparat de radio Gloria ca să văd eu unde stă Angela Similea. Am fost oprită la timp, totuși, aparatul a supraviețuit, iar eu m-am concentrat asupra altor obiecte din casă, spre disperarea părinților.
Poate de-aia sunt fan How It’s Made, emisiunea de pe Discovery, și de-aia primesc cu entuziasm și onorez invitațiile de vizitat diverse fabrici. În episodul de azi sau, mă rog, de săptămâna trecută, am fost la fabrica Philip Morris (PM) de la Otopeni.
Nota: Așa cum vă puteți imagina, în fabrica Philip Morris de la Otopeni se fac țigări. Dacă subiectul vă face să tușiți ori să pufniți, aveți opțiunea de a vă opri din citit.
Continue reading
Azi a fost conferința de presă pe care cei de la Flanco au organizat-o ca să povestească despre Black Friday sau ”shopping festival”, cum i-au zis ei și mie mi s-a părut simpatic.
Pe scurt, totul e mai mult, mai mare, mai amplu. Mai multe oferte, mai multe magazine, mai multe case de marcat, mai mulți consultanți, mai multe reduceri, mai mult spațiu pentru depozitare. Și, da, firește, se estimează o creștere a vânzărilor, numărului de vizitatori și a numărului de tranzacții.
Continue reading
Înțeleg: produsele legate de zona noastră mediană nu sunt neapărat ușor de promovat, din motive de pudoare, jenă, intimitate. Dar, așa cum am văzut, se pot face și campanii mișto la absorbante și la alte produse care adresează chestii din zona cu pricina.
Zilele astea, însă, mă tot lovesc de creativi plecați cu pluta sau clienți care cred că… De fapt, nu pot să-mi dau seama ce e în mintea lor. Dacă au una.
Continue reading
Acum vreo trei ani, cred, am fost foarte tristă după ce am citit o ştire potrivit căreia ar fi fost fabricată – deja! – ultima maşină de scris. Evident că tastaturile legate la un computer au transformat în bine mecanica scrisului, economisind timp, energie, resurse. Una e să ştergi cu tasta si alta e să ştergi cu pasta! Cu toate astea, ştirea aia m-a întristat pentru că marca finele unei epoci. Şi n-am putut să nu mă gândesc la toate romanele şi scenariile uluitoare alcătuite la maşini de scris.
Între timp, însă, mai precis ieri, în LA Times a apărut o ştire scrisă de un robot (via).