August 25

Ideo Ideis 2014, interviu: Ana, cea mai tânără actriță din festival

Azi, ultimul spectacol de teatru tânăr de la această ediție Ideo Ideis i-a avut ca protagoniști pe cei de la trupa Mircea Albulescu din Câmpina, care au jucat un text adaptare după Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Mi-au plăcut mult ritmul și coordonarea lor, și pofta cu care au jucat. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut Ana, o actriță de doar zece ani, mezina trupei, cu rol și replici, nu doar așa, o apariție simpatică!
Continue reading


August 23

Ideo Ideis 2014: Copiii

După cum știți, de câteva zile sunt din nou aici, la Alexandria, pentru încărcat cu energie și gânduri bune care să mă țină cât mai mult, preferabil până la ediția Ideo Ideis de anul viitor, fiindcă genul ăsta de energie bună nu-l găsesc decât aici.

Azi au început spectacolele copiilor, am văzut deja trei. Iar când scriu copii e doar pentru că e o diferență destul de mare de vârstă, nu pentru că ar fi lipsiți cumva de maturitate, să nu credeți asta!
Continue reading


August 22

Ideo Ideis, seara povestitorilor: E despre pasiune!

Pe lângă lecțiile și exemplele oferite de traineri, mentori, colegi și, în general, de tot ceea ce se întămplă fain aici, la Ideo, ăn primele trei seri ale festivalului, organizatorii au trei invitați speciali care să le povestească participanților (și nu numai) despre drumul și experiențele lor. Anul acesta, cei trei povestitori au fost Andi Moisescu, Horia Colibășanu și, în a treia seară, Andreea și Norbert Tako, fondatorii și organizatorii PLAI.
Continue reading


August 21

Ideo Ideis 2014, spectacole: O noapte (cu adevărat) furtunoasă!

Încerc să văd spectacole pe textele lui Caragiale de fiecare dată când am ocazia, fiindcă sunt încă extrem de actuale dar și pentru că sunt foarte curioasă să văd ce aduce nou fiecare regizor, fiecare actor. Iar aseară am fost cucerită de o montare realizată la UNATC, o Producție Master II Arta Actorului, în regia profesorului (Univ. Dr.) Radu Gabriel – grozavă ispravă, o bucurie să văd că se poate și că un proiect al UNATC-ului e mai bun despre o producție cu aceeași piesă a unui teatru și regizor cu pretenții…
Continue reading


August 20

Ideo Ideis 2014, guest post Vlad Bălan: Sfaturile unui tânăr actor pentru mai tânăra generație

Acum vreo trei săptămâni, m-am întâlnit prin oraș cu Vlad Bălan, unul dintre tinerii actori pe care i-am cunoscut la Ideo Ideis. Pe-atunci, cand l-am cunoscut, era încă elev de liceu, acum se pregătește de ultimul an la Actorie și, între timp, a câștigat experiență și niște premii, asta ca să fac un rezumat foarte, foarte scurt – citiți unul mai lung la finele acestui text.

Chiar a doua zi după ce ne-am întâlnit, Vlad pleca la Timișoara la T4T, un festival de teatru tânăr, pentru a susține o serie de traininguri cu aspiranții la actorie. L-am rugat să-mi scrie câteva rânduri-gânduri despre asta și le-am primit ieri, la Ideo, împreună cu o introducere și autoprezentare pe care vă invit să le citiți cu bucuria de a afla că ”tineretul din ziua de azi” are și reprezentanți demni de toată lauda!

Și mulțumesc, Vlad, pentru rânduri și gânduri!

Continue reading


August 20

Ideo ideis 2014: imaginea zilei by Adi Bulboacă (II)

Zilnic, la Ideo, se strâng multe momente surprinse de camera foto. Multe mii de cuvinte care sunt, poate, mai grăitoare într-o imagine decât ar fi în vorbe.

Adi Bulboacă, șeful departamentului Foto de la festival, alege în fiecare zi fotografia zilei pentru cititorii de printre rânduri. Azi e un instantaneu surprins în holul Casei de Cultură, într-un cadru aranjat de Ada Galeș, care se ocupă de departamentul Scenografie la Ideo Ideis, și poate fi sufrageria de acasă. Fiindcă așa e anul ăsta, Ideo Ideis e acasă.

ziua 2

Adi Bulboacă e unul dintre cei mai dedicați fotografi din zona de teatru, iubește mult meseria asta, și se vede, și îl recomand pentru orice proiect care implică un fotograf pasionat. Mai multe dintre imaginile surprinse de el găsiți pe blog și pe pagina lui de Facebook.

____

Puteţi citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe FacebookTwitterInstagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi partenerilor din acest an.


August 19

Ideo Ideis 2014: Acasă

Umblu mult departe de casă într-un an și de fiecare revin obosită dar bucuroasă de a fi trăit, din nou, experiențe mișto, de a fi cunoscut oameni faini. Și tot de fiecare dată, casa mea îmi înlocuiește energia dată la schimb pentru experiențe și bucurii. Inevitabil. De atfel, e și motivul pentru care am decis să cumpăr apartamentul ăsta la câteva miute după ce am intrat în el, la vizionare. E un loc bun pentru mine.

Fiind cât se poate de bucureșteancă, pentru mine ”acasă” e la cinci minute de mers de apartamentul meu, acolo unde locuiesc părinții, unde mi-am petrecut (încă) cea mai mare parte din viață și de unde mama mă sună de fiecare dată când pregătește ceva bun.
Continue reading


August 19

Ideo Ideis 2014: Imaginea zilei by Adi Bulboacă (I)

Sunt multe imagini puternice la Ideo Ideis, imagini care fac poate chiar mai mult de o mie de cuvinte. Îmbrățisări, zâmbete, visări, bucurii, tot ce să puteți imagina ca se vede și se transmite (de) la un astfel de festival.

Adi Bulboacă, șeful departamentului Foto e responsabil cu surprinderea lor și l-am rugat să aleagă, zilnic, câte un moment, după propria lui inspirație, pentru a-l împărtăți cu voi.

Acesta e imaginea primei zile de la Ideo, cu bucuria revederii.

ziua 1 inainte de gala

Adi Bulboacă e unul dintre cei mai dedicați fotografi din zona de teatru, iubește mult meseria asta, și se vede, și îl recomand pentru orice proiect care implică un fotograf pasionat. Mai multe dintre imaginile surprinse de el găsiți pe blog și pe pagina lui de Facebook.

____

Puteţi citi mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe FacebookTwitterInstagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi partenerilor din acest an.


July 30

Ideo Ideis 2014: Oamenii frumoși ajung acasă

Ideo Ideis este cel mai minunat* dintre festivalurile despre care scriu în fiecare an și, înainte să se supere colegii din TNRS & FITS, echipa faină de la TIFF, Plai sau Comedy de așa superlativ, o să spun că e așa pentru că toate celelalte de care am zis mai sus se întâmplă în orașe cu teatru și cinema, cu tradiții culturale și cu autorități care se implică în viața culturală a urbei. La Alexandria, însă, nu existau premisele pentru un festival de teatru fiindcă în oraș nu există o astfel de instituție.

Exista, în schimb, o trupă de teatru de liceeni, iar unii dintre ei și-au spus că nu e prea mult să organizeze un festival de teatru tânăr chiar la ei în oraș. Zis și făcut! Și așa a apărut Ideo Ideis, iar când spun că e minunat mă gândesc că, da, e aproape de-o minune festivalul ăsta, de la simplul fapt că există și cum a pornit, de la oamenii care îl alcătuiesc și-i calcă pragul, an de an, mentori, prieteni, parteneri, gazde până la oricine caere se lasă atins de magie și devine parte din povestea asta!
Continue reading


June 15

FITS 2014, jurnal de festival (IX): Bucurii autentice de copil

Deși mă gândeam că ziua de ieri va sta sub semnul regretului apropierii finalului acestei ediții, de fapt nu prea a fost așa! M-am bucurat de fiecare moment festivalier, am mișunat, alături de mii de oameni, pe străzile și piețele Sibiului. Am și tremurat un pic, pe seară, însă doar cât să fie mai bine primit paharul târziu cu vin roșu, servit în companie select(at)ă la Clubul Festivalului !

Continue reading