Ieri am colindat străzile un pic mai mult decât în celelalte zile, parte pentru că simțeam nevoia unei evadări, parte pentru că, spre final de săptămână s-au adunat mai mulți prieteni festivalieri de care îmi era dor.
FITS e o experiență grozavă oricum ar fi, dar parcă e și mai faină cu mulți prieteni aproape, să dezbați spectacolele. Alături de alegerea spectacolelor, faptul că există gusturi diferite și, prin urmare, opinii diferite, e unul din deliciile evenimentului!
Și e foarte bine că e așa fiindcă discuțiile despre ce mi-a plăcut mie – ce ți-a plăcut ție completează perfect experiențele de la spectacole, te îmbogățesc cu unghiuri pe care tu nu le-ai observat, poate, și pe care, eventual, la următorul spectacol o să le vezi sau măcar o să le cauți.
Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult a fost Klaus Maria Brandauer pe scena de la Thalia. În primul rând pentru că e un actor așa de mare și a fost o bucurie simplul fapt că l-am văzut jucând, și apoi pentru că, așezat la un birou, cu o perucă nițel caraghioasă și un nas supradimensionat, nefăcând mai nimic, nefiind nimic altceva pe scenă decât el și biroul și o lumină, umplea scena.
Doar cu niște mici grimase, enervări jucate din încruntare, gesturile aparent febrile, dar foarte domoale în realitate, în care-și căuta cheile, banana scoasă dintr-un sertar și mâncată doar pe jumătate, ca și cum uita că mai are o bucată prinsă între buze, a reușit să ne țină captivați câteva minute bune. De altfel, tot spectacolul e un one man show, asta dacă nu-i punem la socoteală pe regizorul Peter Stein și, desigur, pe domnul Beckett, autorul piesei!
Iar pentru mine, mai ales eu cea lipsită de răbdare, asta îmi pare o performanță colosală!
Așa că jurnalul de azi, cel în care povestesc de la FITS lucruri care au legătură cu valorile UniCredit Țiriac Bank, partenerul meu de jurnal, azi e despre profesionalism și performanță, exact așa cum am văzut la Klaus Maria Brandauer, actor multi premiat și, printre altele, nominalizat la Oscar pentru Out of Africa.
Leave a Comment