Acum doi ani, la FITS, am apucat să văd fix două spectacole: unul românesc, underground, care mi-a făcut harcea parcea timpanele, şi un altul, care a compensat multe lucruri: Warum Warum (De ce? De ce?) în regia lui Peter Brook şi interpretarea excepţională a lui Miriam Goldschmidt, acompaniată de Francesco Agnello la hang, unul dintre cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am văzut vreodată – încă mă bântuie!
Pe 6 şi pe 7 noiembrie, Warum Warum a fost prezent în cadrul unui festival internaţional de teatru moscovit care durează ceva mai mult de o lună de zile şi care a reunit spectacole, trupe şi regizori faimoşi printre care Meno Fortas şi Eimuntas Nekrošius, Lev Dodin sau Amid the Clouds, multipremiatul spectacol scris şi regizat de Amir Reza Koohestani. Revenind la Warum Warum, am citit pe site-ul festivalului câteva cuvinte de la Peter Brook care mi-au pus nişte lucruri într-o altă perspectivă şi m-am gândit să le redau aici, poate vă inspiră şi pe voi (Merci, Francesco, pour me montrer ces pensées et de me faire sourire!)
Din nou, fără traducere, de data asta pentru că n-aş putea cuteza să interpretez vorbele marelui regizor!
We would desperately like to believe that, when we reach a specific time in our lives, we start to question mistaken ideas and then discard them – perhaps on a Monday, or some time in January. That we can peel ourselves out of our old skins, set our sights on specific things, our convictions and then mature. – But do you really believe that you or I are really maturing? We small, greedy individuals are just nothing compared to the colossal power of the two thousand years which have conditioned us – two thousand years in which good and evil were inextricably mingled.
We must question the ideas we strive for each day; the ideas which nourish our lives – such as culture, art, the good in mankind, spiritual values. One must question one’s own ideas and dogmas and those of our society. Question them in the theater, and then question the questions themselves – perhaps on a Monday, and then again on Tuesday and so on until Sunday – without looking back. (…) The theater is the only place where such questioning is possible. (…) The word “theater” stands for so much.
It’s a fortunate thing that one can’t do anything in the theater on one’s own. Preparation means co-operation, acting means sharing. But we directors live in a strange kind of loneliness which sets us far apart from the others and we must face the gnawing question: “What is the real meaning of our work?”
(…) But deeds and ideas are never “for ever”: they must be applied to the moment itself and each new generation is forced to go the entire distance again, step by step.
Şi coloana sonoră, cântecul la care mintea mea s-a dus instant citind vorbele de mai sus, exact în această variantă, exact în această interpretare:
În 2011 a fost Claire, iar anul ăsta a fost Gulliver şi abia aştept următoarea întâlnire! :)
Leave a Comment