Totul despre Oscar (concurs)

În noaptea asta are loc decernarea premiilor Oscar pentru filmele din 2011, eveniment urmat de câteva petreceri de după şi precedat, fireşte, de nelipsita defilare pe covorul roşu de la Kodak Theater – este pentru ultima dată când acest loc poartă acest nume, din pricina falimentului companiei.

Vă voi ţine la curent şi în acest an cu ce se întâmplă la noapte, dar până atunci mă gândeam să vedem împreună câţi dintre favoriţii voştri vor pleca acasă cu mult râvnitele statuete şi să premiez pe cei care ghicesc cei mai mulţi câştigători cu un exemplar din Totul despre Oscar, volum apărut la Editura All, în care găsiţi practic orice informaţie doriţi despre aceste premii, de la statistici interesante despre nominalizări şi câştigători, istorie, discursuri memorabile de acceptare… cum ziceam, un soi de enciclopedie în vreo 500 de pagini despre acest eveniment.

Vă redau, de acolo, extrase dintr-un scurt îndrumar pentru actorii nerăbdători să obţină un Oscar:

– joacă rolul unui excentric, al unui geniu sau chiar al unui nebun

– poartă haine ciudate

– joacă rolul unui alcoolic

– mori pe ecran într-o moarte tragică

– evită subtilitatea şi delicateţea

Mai în glumă, mai în serios, spune autorul, Emanuel Levy, dacă reuşeşti să faci toate aceste lucruri şi încă vreo câteva într-un singur rol, te poţi aştepta cel puţin la o nominalizare.

Aşadar, pentru a afla Totul despre Oscar din volumul cu acelaşi nume, iată nominalizările la principalele şase categorii, să vedem cine câte ghiceşte. Dacă e egalitate, o să suplimentez numărul premiilor cu maxim patru cărţi, ok?

BEST PICTURE
“War Horse???
“The Artist???
“Moneyball???
“The Descendants???
“The Tree of Life???
“Midnight in Paris???
“The Help???
“Hugo???
“Extremely Loud & Incredibly Close???

LEAD ACTOR
Demián Bichir, “A Better Life???
George Clooney, “The Descendants???
Jean Dujardin, “The Artist???
Gary Oldman, “Tinker Tailor Soldier Spy ???
Brad Pitt, “Moneyball???

LEAD ACTRESS
Glenn Close, “Albert Nobbs???
Viola Davis, “The Help???
Rooney Mara, “The Girl with the Dragon Tattoo ???
Meryl Streep, “The Iron Lady???
Michelle Williams, “My Week With Marilyn???

BEST DIRECTOR
Michel Hazanavicius, “The Artist???
Alexander Payne, “The Descendants???
Martin Scorsese, “Hugo???
Woody Allen, “Midnight in Paris???
Terrence Malick, “The Tree of Life???

BEST SUPPORTING ACTOR
Kenneth Branagh, “My Week With Marilyn???
Nick Nolte, “Warrior???
Christopher Plummer, “Beginners???
Jonah Hill, “Moneyball???
Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close???

BEST SUPPORTING ACTRESS
Berenice Bejo, “The Artist???
Jessica Chastain, “The Help???
Melissa McCarthy, “Bridesmaids???
Octavia Spencer, “The Help???
Janet McTeer, “Albert Nobbs???

Am şi eu, fireşte, favoriţii mei, dar despre asta voi avea vreme să scriu toată noaptea ce urmează! Restul nominalizărilor, aici. Mai jos, puteţi vedea care au fost favoriţii la Oscar, de-a lungul timpului, ai celor care sunt nominalizaţi la ediţia din acest an!

UPDATE: bravo, cetitori de printre randuri, sunt mandra de voi toţi şi, în special, de cei care au ghicit 6/6 căştigători la principalele categorii: Bogdan, Bloooo, Teo Năstase, Iulia C. Un mail e pe drum spre voi, imediat ce vorbesc cu cei de la Editura ALL, bine?

Felicitări şi mulţumiri tuturor pentru că aţi acceptat să ne jucăm de-a Oscarurile!

Comments

39 responses to “Totul despre Oscar (concurs)”

  1. Simone Avatar

    Imi dau si eu cu presupusu’ sa vedem ce-o iesi :)

    “The Artist???, George Clooney, “The Descendants???, Meryl Streep, “The Iron Lady???, Woody Allen, “Midnight in Paris???, Christopher Plummer, “Beginners???, Jessica Chastain, “The Help???

    1. ruxandra Avatar

      s’a notat! :)
      (si eu tin cu The Artist, dar la actori nu ne “pupam”) :))

    2. ruxandra Avatar

      4/6 – pas mal! dar se poate si mai bine, am cititori cu 6/6 :)

  2. Bogdan Avatar

    Best Picture: The Artist
    BEST DIRECTOR:Michel Hazanavicius
    BEST ACTOR: Jean Dujardin
    BEST ACTRESS: Meryl Streep
    BEST SUPPORTING ACTOR: Christopher Plummer
    BEST SUPPORTING ACTRESS: Octavia Spencer
    BEST ORIGINAL SCREENPLAY: Woody Allen
    BEST ANIMATED FILM: Rango

    1. ruxandra Avatar

      bineeee! esti mai aproape de preferintele mele decat simone :)
      oricum, nu parerile mele conteaza, asa ca, sa vedem cine nimereste cei mai multi castigatori!

    2. ruxandra Avatar

      6/6 – bravoooo!

  3. Bogdan Avatar

    Eu zic ca are mai multe sanse Dujardin pentru primul lui Oscar decat Clooney pentru al doilea

  4. Alina Avatar

    Buna, Ruxandra!

    Hai ca incerc si eu: The artist, Jean Dujardin, Glenn Close, Michel Hazanavicius, Christopher Plummer, Octavia Spencer.

    Off the record: chiar sper sa ia Oscarul “A separation”, pentru ca mi-a placut foarte mult!

    PS: Cred ca e prima data cand comentez, desi iti citesc mereu articolele. Oricum pentru mine ar fi mai greu sa iau premiul, chiar daca as ghici tot, pentru ca-s la niste kilometri departare, asa ca, te rog, nu-mi lua raspunsul in considerare pentru concurs. Mi-a facut placere sa-mi scriu parerea pur si simplu.

    1. ruxandra Avatar

      eu tin cu dujardin, asa ca… :)
      (desi nici clooney si nici brad pitt, daca tot veni vorba, n’au jucat rau deloc)

    2. ruxandra Avatar

      5/6 – nu e rau! :)
      multumesc pentru comentariul de spart gheata! ti’as fi trimis cartea oriunde, nu era problema, sa stii!

  5. Anca Armasu Avatar
    Anca Armasu

    La o asa tema interesanta si la ce premiu minunat, I`m in si imi incerc norocul.
    So, Best picture:The Artist
    Lead actor: George Clooney- The descendants
    Lead actress: Meryl Streep, “The Iron Lady
    Best director: Terrence Malick, “The Tree of Life???
    Best supporting actor: Christopher Plummer
    Best supporting actress: Octavia Spencer

    1. ruxandra Avatar

      u’re in! :)

    2. ruxandra Avatar

      4/6 – e bine, dar s’a putut si mai bine! la anul! :)

  6. Bloooo Avatar

    The Artist, Jean Dujardin, Meryl Streep, Michel Hazanavicius, Christopher Plummer, Octavia Spencer. Am zis! :)

    1. ruxandra Avatar

      glenn cloooooooose! :))

    2. ruxandra Avatar

      6/6 – ai zis bine! :))

  7. Irina Avatar
    Irina

    Best picture: Hugo
    Lead actor: Jean Dujardin
    Lead actress: Meryl Streep
    Best director: Woody Allen
    Best supporting actor: Christopher Plummer
    Best supporting actress: Octavia Spencer

    1. ruxandra Avatar

      si mie mi’a placut WA la regie (culmea, in general nu’mi place WA)

    2. ruxandra Avatar

      4/6 – nu e rau! dar teodora a stiut 6/6 :)

  8. Teo Nastase Avatar
    Teo Nastase

    BEST PICTURE – The Artist
    LEAD ACTOR – Jean Dujardin, “The Artist”
    LEAD ACTRESS – Meryl Streep, “The Iron Lady???
    BEST DIRECTOR – Michel Hazanavicius, “The Artist???
    BEST SUPPORTING ACTOR – Christopher Plummer, “Beginners???
    BEST SUPPORTING ACTRESS – Octavia Spencer, “The Help???

    1. ruxandra Avatar

      6/6 – bravo, teodora!

  9. Bloooo Avatar

    Sincer m-as bucura sa castige Glenn Close ca Streep e favorita, si nu e deloc entertaining cand castiga favoritii :))

    1. ruxandra Avatar

      mie mi se pare mai greu si mai fain rolul facut de Glenn Close. O ador pe Meryl Streep si, cel mai pprobabil, ea o sa castige. Dar mie mi se pare ca, pe drept, Glenn Close merita mai mult Oscarul anul asta!

  10. Iulia Cimpoeru Avatar

    Best Picture – The Artist (sigur!)
    Best Lead Actor – Jean Dujardin
    Best lead Actress – Glenn Close, “Albert Nobbs??? (sigur!)
    Best Director – Michel Hazanavicius, “The Artist???
    Best Supporting Actor – Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close???
    Best Supporting Actress – Octavia Spencer, “The Help???
    Best Original Screenplay – Woody Allen, “Midnight in Paris??? (sigir!)
    Best Animated Feature – “Rango”
    Best Adapted Screenplay – John Logan, “Hugo???
    Best Foreign Film – Bullhead (sigur!)
    Costume Design – Anonymous Lisy Christl
    Documentary (Feature) – Pina
    Music – Tinker Tailor Soldier Spy??? Alberto Iglesias
    Visual Effects – Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″

    1. ruxandra Avatar

      iulia – bag seama ca ai avut doua comentarii…in mod normal al trebui sa’l iau in considerre pe primul, hm hm…

  11. […] ce spun si cei de la Cinemagia si intrati si pe blog-ul Ruxandrei Predescu daca vreti sa participati la […]

  12. Marius T. Avatar

    BEST PICTURE
    “The Artist???

    LEAD ACTOR
    Jean Dujardin, “The Artist???

    LEAD ACTRESS
    Viola Davis, “The Help???

    BEST DIRECTOR
    Michel Hazanavicius, “The Artist???

    BEST SUPPORTING ACTOR
    Christopher Plummer, “Beginners???

    BEST SUPPORTING ACTRESS
    Octavia Spencer, “The Help???

    1. ruxandra Avatar

      5/6 – foarte bun! dar avem 6/6 – acolo e castigatorul! :)

  13. Lili Avatar
    Lili

    Best Picture: The Artist
    BEST DIRECTOR:Michel Hazanavicius
    BEST ACTOR: Jean Dujardin
    BEST ACTRESS: Viola Davis
    BEST SUPPORTING ACTOR: Christopher Plummer
    BEST SUPPORTING ACTRESS: Octavia Spencer
    BEST ORIGINAL SCREENPLAY: Midnight in Paris, Woody Allen
    BEST ANIMATED FILM: Rango

    1. ruxandra Avatar

      5/6 – foarte bine, dar avem si 6/6.. data viitoare! :)
      (am tinut cont doar de cele sase categorii de care am scris eu)

  14. […] împreună câştigătorii ediţiei cu numărul 84 a premiilor Academiei Americane de Film, iar eu voi premia câţtiva cititori de printre rânduri pentru cele mai bune […]

  15. Iulia Cimpoeru Avatar

    Best Picture: The Artist
    BEST DIRECTOR:Michel Hazanavicius
    BEST ACTOR: Jean Dujardin
    BEST ACTRESS: Meryl Streep
    BEST SUPPORTING ACTOR: Christopher Plummer
    BEST SUPPORTING ACTRESS: Octavia Spencer
    BEST ORIGINAL SCREENPLAY: Woody Allen
    BEST ANIMATED FILM: Rango

    1. ruxandra Avatar

      6/6 – we have a winner here! :)
      bravo!

  16. Tiberiu Bucur Avatar

    BEST DIRECTOR:Martin Scorsese
    BEST ACTOR: Brad Pitt
    BEST ACTRESS: Viola Davis BEST SUPPORTING ACTOR: Christopher Plummer
    BEST SUPPORTING ACTRESS: Octavia Spencer
    BEST ORIGINAL SCREENPLAY: Asghar Farhadi
    BEST ANIMATED FILM: Rango

    1. ruxandra Avatar

      3/6 – next time :)

  17. […] Ruxandra Predescu a oferit un volum din “Totul despre Oscar”, premiu care a mers la cititorul care a nimerit cele mai multe premii inainte de gala. […]

  18. Teo Nastase Avatar
    Teo Nastase

    Multumesc Ruxandra :)

    Am avut un feeling si am zis sa imi incerc norocul :P Mi-a placut sa ma joc de-a Oscarurile :D

  19. Iulia Cimpoeru Avatar

    Buna Ruxandra,
    Credeam ca nu s-a trimis. De aceea am avut doua comentarii. Postarea ta m-a determinat sa scriu un articol pe blog despre cine as vrea eu sa castige. 80% mi-a iesit! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471