Mâine şi poimâine sunt la Braşov, la Şcoala de PR organizată de Chelgate în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Comunicare a Universităţii Transilvania. Voi vorbi în cadrul workshop-ului de comunicare online, alături de Camelia Enăchioiu de la Chelgate, şi, dacă mă întrebaţi acum, nu ştiu încă ce voi spune, deşi mi-e clar care sunt punctele esenţiale pe care trebuie să nu le las nespuse! Vom vedea şi veţi vedea, dragi cursanţi! Dar nu despre ce o să vorbesc mâine am vrut să scriu ci despre aşteptările mele de la cei care vor participa! Ta daaaa!
De câţiva ani buni merg la traininguri de comunicare, probabil fiindcă sunt unul dintre PRii ăia care au lucrat pe multe feluri de proiecte, de la organizare de evenimente business până la a fi producător general al unor festivaluri nu chiar mici, concerte pe la noi şi pe-afară, comunicare instituţională, de ONG, de politician (not anymore!), de companie, de produse media, de alte festivaluri… Voi ziceţi, e destul de probabil să fie în CV-ul meu, fiindcă, na, în mai bine de zece ani ajungi să faci multe, iar mie mi-au plăcut mereu provocările şi să învăţ câte ceva nou din fiecare experienţă profesională.
Tot de-atunci, de la primul training pe care l-am susţinut, acum… opt ani, cred!, încerc nu doar să-mi expun, ştiţi voi, Învăţămintele Ruxandrei către tinerii viitori oameni de comunicare, fiindcă aşa ceva mi s-ar părea, oricum, mult prea haios!, ci să învăţ şi eu de la ei ceva, dacă s-o putea, dacă s-o găsi! E, partea asta are de suferit pentru că, adesea, tinerii ucenici se mulţumesc să stea în bancuţe şi, eventual, să răspundă când sunt întrebaţi, şi atunci cu jumătate de gură, de teamă, cred, să nu-şi asume răspicat vreo opinie eronată.
Dar e ok să greşiţi! Toţi greşim, chiar şi noi ăştia mai experimentaţi greşim, şi nu mă refer neapărat la faptul că eu, de exemplu, mănânc litere cu un apetit demn de cauze mai savuroase, nu! Ceea ce nu e ok e să nu vobeşti, să nu-ţi asumi ce spui, mai ales într-un context în care toată lumea pricepe că eşti acolo ca să înveţi iar oamenii din faţa ta, odată ce au acceptat rolul de “dascăl”, sunt acolo ca să te ajute să înveţi! Deci opinii, sus, tare, cu curaj, chiar dacă ar putea fi greşite!
O altă chestie pe care vreau s-o spun ţine de autoprezentare. Bună, sunt Ics Icsulescu (nu invers, niciodată invers!), sunt student/ă, masterand/ă, am terminat facultatea de… şi acum lucrez ca [job] la o întreprindere din domeniul Cutare. De ce aşa? Pentru că mă ajută pe mine să vă răspund la întrebări în mod potrivit şi, la fel de important, să-mi setez aşteptările direct proporţional cu modul vostru de pregătire şi cu experienţa voastră. Nu am acelaşi răspuns pentru un student la Jurnalism şi pentru unul la Comunicare, pentru un boboc de anul 1 care încă visează glamour-ul din PR şi pentru unul care are deja ceva experienţă. Aveţi milă de omul din faţa voastră şi de timpul vostru şi prezentaţi-vă cum trebuie, bine?
Ultimul lucru (cred!) este tot din experienţă şi tot de ne-bine. Cei mai mulţi dintre cei care participă la cursuri din astea vin de dragul cursului şi din interes pentru un subiect, ori pur şi simplu ca să chiulească de la şcoală ori de la birou! :D
Şi e ok, atâta timp cât vin dispuşi să înveţe ceva! Ce nu e ok, însă, e faptul că nu prea se interesează cine sunt vorbitorii ăia, cine o să le facă capul calendar cu teorie şi practică vreme de câteva ceasuri! Şi nu e bine nu pentru gloria personală a speakerilor ci pentru că dacă voi nu ştiţi cine sunt, ce fac, unde fac şi ce-au mai făcut, nu aveţi cum să le puneţi întrebări pertinente, iar ei nu se vor ridica la înălţimea aşteptărilor, tocmai fiindcă voi nu ştiţi clar ce aşteptări să aveţi fiindcă nu v-aţi documentat înainte! Aveţi agenda cu vorbitori mai jos, folosiţi cu încredere Google! :)
Apropo! Documentare?! A must DO în comunicare. Şi în blogging. Şi în general!
Chestiile astea sunt valabile şi la c(l)ase mai mari, să ştiţi, la conferinţe, mai ales, unde lumea pune întrebări şi uită să se prezinte. Nu e doar neconstructiv, e şi nepoliticos, fiindcă tu, întrebător, ştii cine e cel din faţa ta, dar el nu ştie (adesea) cine eşti tu. Şi nici ceilalţi participanţi! Şi, tot la conferinţe, mulţi vin fără nişte obiective clare: cu ce vreau eu să plec acasă de la această conferinţă? Vorbit cu Cutare, ascultat Cutărescu, luat Cutarevici la întrebări şi tot aşa. Bun, bifaţi-le! Asta am zis-o în special pentru participanţii la BIZ SnowCamp, dar despre asta, mai detaliat, într-un alt articol, mâine!
În încheierea ăstuia, dragi participanţi la Şcoala de PR Braşov, vă rog mult să ţineţi cont de cele de mai sus mâine şi de poimâine, la cursuri (la toate, nu doar la cele de online) ca să putem fi eficienţi când vorbim despre comunicare şi… ei, vedeţi voi despre ce o să mai vorbim! :)
PS Probabil nu sunt atât de afurisită pe cat pare :))))
Dar cineva trebuia să spună lucrurile astea, şi nu de ieri, de azi! S-a nimerit să fiu eu aceea, atâta tot.
Cum se da LIKE la articolele tale pe blog? :)
nu se da like, se da “recommend” :)