Biblioteca de cartier era aproape peste drum de blocul în care am crescut, pe Duca, se numea – încă se numeşte! – “Cezar Petrescu”, şi până şi eu ştiam că ăsta e mare scriitor, că doar pe Fram, ursul polar, cine îl inventase, dacă nu el? La şapte ani, credeam că poţi să te duci aşa, la bibliotecă, să spui frumos Bună ziua, şi după aia să iei ce cărţi vrei tu, să ai grijă de ele şi apoi să le duci înapoi, şi am şi încercat dar, ştiţi şi voi, e mai complicat de-atât, e cu buletinul! Aşa că a venit tata cu mine şi uite că el avea abonament, ce bine! Prima carte luată de la bibliotecă a fost cu o familie de şoricei, ceva, Chiţ Chiţ, sau nu mai ştiu cum le zicea, dar am citit-o în două ore şi m-am dus înapoi că vreau alta!
Bibliotecara, Lia, înaltă, elegantă, făcea des evenimente la bibliotecă, ştia mereu ce cărţi să-mi aleagă şi tot prin ea am cunoscut-o pe sora lu Cezar Petrescu, Smaranda Shehata, o doamnă minunată! Am continuat să merg la “Cezar Petrescu” până după liceu şi mai am şi acum abonament, dacă o mai fi valabil, ceea ce mă îndoiesc! Lia, însă, nu mai e de ceva vreme acolo…
Din motivul ăsta, de drag de Lia şi anii din “Cezar Petrescu”, am fost cu atât mai atentă la proiectul Căutătorii de poveşti în care patru jurnalişti, Irina Păcurariu, Radu Parschivescu, Vlad Petreanu şi Cătălin Ştefănescu, au pornit să afle istoriile bibliotecarilor din România în cadrul Biblionet, un proiect prin care multe biblioteci din ţară au fost dotate cu computer şi acces la internet, dar care îşi propune şi ca acest spaţiu de cultură şi educaţie să revină în atenţia comunităţilor.
Poveştile sunt strânse într-o carte a cărei variantă electronică poate fi descăcată de pe site. Şi, da, două exemplare tipărite ale acestei cărţi sunt parte din darul pe care îl ofer azi cititorilor de printreranduri… DAR staţi, că asta nu e tot pentru azi!
Scriu şi eu poveşti din când în când. Pe unele le public aici, pe blog, dar există şi nepublicate, pe care le voi păstra exclusiv pentru mine şi un cerc mic, mic de tot de prieteni, mai ales că sunt scrise pe hârtie şi ştiu că dacă le-aş transcrie le-aş măcelări crunt. Parte din ele au fost scrise prin jurnalele din vremea adolescenţei, obicei pe care azi nu-l mai păstrez, că nu mai am răgaz. De scris pe hârtie, însă, scriu în continuare, frumos, cu stiloul. Agenda mea e pe hârtie, caietele mele, şi nu cred că acest obicei se va schimba prea curând, oricâtă tehnică ne înconjoară. Hârtia, stiloul şi cu mine vom avea mereu o relaţie specială, nu degeaba admit despre mine că sunt papetărofilă.
Şi acum, ca şi în adolescenţă, caietele în care scriu, că-s agendă, notes sau al’ceva, trebuie să fie într-un fel, trebuie să mă inspire la scris, să-mi fie drag de ele! Rândurile să fie late pentru ca scrisul să nu fie prea mărunt, hârtia nici prea groasă, nici prea subţire, să aibă spirală, preferabil, în fine, am fixuri cu asta, fiecare cu ale lui! Şi, de când există Colour – beautiful things, magazinul de lângă catedrala Sf. Iosif, acolo mă duc pentru inspiraţie şi un dram de răgaz într-un spaţiu vesel, plin cu bunătăţi, de la caiete, notesuri, instrumente de scris, accesorii pentru birou şi până la genţi şi simpaticele Momiji.
Aşa că astăzi, în a cincea zi de Daruri printreranduri, am pentru voi două pachete, fiecare cu o carte faină cu poveşti – Căutătorii de poveşti, desigur! – şi cu o agendă faină de la Agatha Ruiz de la Prada via Colour, ca să luaţi notiţe de vreţi sau, şi mai bine, să scrieţi propriile poveşti!
Ale voastre sunt şi, ca să le primiţi, vă aştept comentariile în care să-mi spuneţi cum s-ar putea numi romanul inspirat de viaţa voastră de până acum! Al meu cred că s-ar numi printre rânduri, dar probabil că dacă l-aş scrie i-aş mai schimba titlul de vreo 20 de ori! :))
Puteţi comenta pentru aceste daruri până pe 14 decembrie. Succes şi… inspiraţie!
Câştigătoarele sunt Olivia şi Melizanda, felicitări, urmează să primiţi un mail cu detalii. Celor care au comentat, de asemenea, le urez multă inspiraţie pentru romanul vieţii… Cine îl publică primul/a, sa spună şi celorlalţi! :)
Buna, Ruxandra! La multi ani pentru blog! Imi pare bine sa descopar ca mai este cineva ca mine, care pastreaza o relatie speciala cu stiloul si hartia… Si care este la fel de exigent in alegerea agendei, credeam ca numai eu am “fixuri” din astea! :) In ceea ce priveste numele romanului…cate nume am voie sa scriu? :) In clipa asta, imi vine in minte ceva de genul “You can have it all”…
Multa bafta in continuare pentru blog!
poti cate vrei tu, dar tot un singur comentariu conteaza la final, cat sortii decid cine primeste cartea cu povesti si agenda pentru povesti! :)
Pai la mine s-ar numi, mai mult ca sigur, “Mental Reservations”. :)
Nu am mai cumparat de foarte mult timp o agenda, desi imi plac la fel de mult ca altadata. Probabil pentru ca ii raman copilului caiete nefolosite sau folosite doar pe jumatate si nu ma indur sa le arunc. :))
Cum s-ar numi? Probabil “Sotie, mama, dar femeie in primul rand”
“In cautarea miezului”
Mie imi plac agendele, am completat cateva la viata mea, unele au fost furate, altele pierdute prin cine stie ce colturi, altele rupte fara mila. Cu toate ca mai am altele goale, nu ma indur sa incep alta cand stiu ca mai este spatiu.. inca putin si o termin.
Chiar daca eu scriu mai mult poezii, raspund provocarii. :) Daca as scrie un roman inspirat din viata mea s-ar numi probabil “despre creativitate si idei crete”, care este si descrierea blogului meu. Ma reprezinta in totalitate si asta incerc sa fac in fiecare zi.
Probabil s-ar numi ca si blogul, Imperfect Woman :-)
Cred ca si eu as stabili titlul dupa ce am terminat continutul, o constructie
care sa poarte puternic amprenta personala, esenta crezurilor mele, chiar daca respectivul titlu nu ar mai avea valoarea anticipativa sau rezumativa clasica. E tentanta ideea povestirii, dar frenezia scrisului e aburita de amintirea personajului lui Camus, care moare cautand, asa cum facuse ani intregi, sa rescrie prima fraza a romanului sau, pe care il dorea perfect. Cam asa si eu…
Varianta mea relativ recenta sa gaseste intr-un volum de versuri numit “Omul cu doua memorii”.
Si cred ca urmatorul meu roman in care va fi vorba despre anumite evenimente autoprovocate din viata unei femei cred ca va purta numele “Experimentul”.
Eu nu as scrie o carte despre mine, as scrie o carte de beauty. Cred ca ar purta numele blogului sau Choco’s Diary.
Oare cum ar arata un blog tiparit pe hartie?
Romanul vieţii mele ar purta numele acestui an, numele anului care m-a marcat în multe feluri, atât pozitive cât şi negative: “2012”. Poate mă grăbesc să trag concluzii, dar cred că 2012 mi-a influenţat major restul vieţii… Aşa că acesta ar fi romanul meu.
drag de voi, care citeati in biblioteci in copilarie si azi scrieti jurnale, cu stiloul si n/ati pierdut nici bucuria darului… va seman si eu
si au am o cutie plina cu agende sublimate in jurnale, padurea povestilor personale, cand o deschid, in rarele momente in care mai ajung sa fac asta, e ca o plimbare prin crang,…cat de bine, Doamne…
s/ar numi asa: ŢIE
zile minunate pana atunci si Craciun binecuvantat!
Romanul vietii mele s-ar numi “Evadare din inchisoarea sociala”.I-am pus numele asta pentru ca eu vreau sa ajung cineva,vreau sa-mi fauresc o viata noua,sa sfidez ideile preconcepute si sa fac ceva in viata.LA noi,la sat,lumea te da inapoi de la orice ai vrea sa faci si mai bine tin pentru mine si le fac.Cand am succes spun familiei.Prea multi spun ca nu se poate,ca fara o avere de la parinti in spate nu se poate.Ei bine,eu vreau sa sparg tiparul:vreau sa-mi fac viata de vis,sa am casa mea,biblioteca mea,familia mea,in stilul in care vreau eu.Nu vreau sa fiu o femeie “cu cratita la cap”cum sunt majoritatea la noi,pot mai bine de atat.
Romanul inspirat din viata mea s-ar numi “Radacini”. Intotdeauna am simtit ca duc lipsa lor si toata viata am fost intr-o cautare continua.
Şi eu sunt o papetărofilă înrăită, dar şi o pixărofilă şi mai şi! :))
Dacă aş scrie un roman despre viaţa mea, l-aş numi ,,Phoenix”. I-aş spune aşa pentru că am întâmpinat destule până acum şi am reuşit să ,,renasc” de fiecare dată şi ştiu că, de cele mai multe ori ,,mi-am dat foc” singură, întocmai ca Pasărea Phoenix. Şi ştiu că aşa va fi şi pe viitor, dar ştiu că pot renaşte de fiecare dată. :D
“Nina” pentru ca de mama mea se leaga tot. Eu, parcursul devenirii mele, forta mea, slabiciunile mele, frumusetea mea, caldura, etica si morala. Ar fi viata mea dedicata ei si viata ei dedicata noua. Un amestec de saracie materiala si bogatie spirituala, de crestere against all odds, de provocare constanta a destinului, de supravietuire intr-o lume care se distruge in permanenta. Cu povesti de viata cat pentru mai multe vieti. “Nina”
Multumim. Tare fain, chiar imi doream sa citesc Cautatorii de povesti iar la Colour sunt client fidel, de obicei Jordi Labanda, asa ca Agatha Ruiz se va simti acasa :)