December 17

Grijile şi dorul, parte din ADN-ul părinţilor

Nu am fost un copil foarte zvăpăiat, dar mi-am luat revanşa mai târziu, în liceu. Aveam, desigur, oră de venit acasă, şi, normal, nu o respectam aproape niciodată! Uneori mă certau, alteori reuşeam să mă strecor în camera mea fără discuţii suplimentare! Mă enerva foarte tare chestia asta! Uneori, când veneam spre casă, vedeam silueta mamei la geam. “De ce stai, mama, la geam? Crezi că vin mai repede?”, îi spuneam, parcă uşor vinovată, şi încercam, o vreme, să fiu punctuală. Nu dura prea mult, însă, fiindcă jocurile de baschet sau plimbările sau poveştile până seara târziu, îmi păreau mai captivante decât îngrijorarea mamei.
Joi, ştiţi, am plecat la Biz SMS Camp. Marţi seara, la Bucureşti a nins de-a rupt, viscolit. Din ţară veneau veşti de coduri colorate. Mama m-a sunat şi mi-a spus să iau trenul, că drumurile, că zăpada, că viscolul, poleiul şi toate neplăcerile şi riscurile rutiere ale sezonului! Lasă-mă, dom’le, i-am zis, că nu vine acum apocalipsa! Şi-am plecat, desigur, cu maşina! Drumul a fost curat, n-am avut nici un incident, am ajuns numai bine la destinaţie! Dar am uitat să sun la ai mei ca să le comunic acest lucru! După prima conferinţă, seara, aveam trei apeluri ratate.

Normal, a fost rândul meu să intru în panică! Am sunat pe mobil, n-au răspuns, aşa că am format numărul de fix.

– Ce s-a întâmplat?!
– Păi? Ai ajuns?
– Da, normal!
– Şi de ce nu ne spui şi nouă?
– Da’ voi de ce nu răspundeţi pe mobilele alea?!
– Ei, nu ştiu pe unde le-am pus!


Ah, cum sunt părinţii ăştia, care nu pricep, dom’le, că suntem adulţi, oameni mari, vezi bine, şi putem avea şi singuri grijă de noi! Dar uit mereu că adultul de mine nu vrea să ducă citirile apometrelor la administraţie, ca să nu se certe cu oamenii de acolo pentru alte lucruri, aşa că se duc ai mei, lună de lună, uit că atunci când au încercat unii să-mi spargă apartamentul, tata a fost cel care s-a dus imediat la magazinul de uşi şi a venit, în nici două ceasuri, cu omul priceput şi cea mai antihoţi uşă! Uit multe!

Despre ei, despre părinţi şi bunici, şi cei dragi, despre ce uităm noi, prinşi de lucrurile, foarte importante, desigur, pe care le avem de făcut şi care ne fură, despre dorul de acasă, distanţe, cuvinte frumoase, gânduri bune şi despre comunicare vorbim zilnic în aceată săptămână. Romtelecom ne provoacă să ne amintim ce şi cine contează şi ne dă idei de cadouri care să ne ajute să ţinem mai aproape de cei dragi!

Vin poveşti frumoase printreranduri, aşadar, dar, deocamdată, daţi o fugă la ei pe site, să vă inspiraţi din oferta lor de Sărbători! Zigazaga, am zis!

Foto: tablou pictat de Elspeth Young


Tags: , , ,
Copyright 2020. All rights reserved.

Posted 17/12/2012 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

5 COMMENTS :

  1. By ella on

    :-) Cred ca si cand o sa avem 50 de ani, parintii ne vor duce grija :-) Eu ma uit la bunica-mea cum o dadaceste pe mama si ma amuza teribil :-)

    Reply
  2. By Raluca on

    Cum imi spunea maica-mea de curand: las ca ajungi tu la varsta mea…cred ca are dreptate, la fel o sa stam si noi pe geam sa ne asteptam plozii acasa. Mama nici la 20 si ani cat aveam nu adormea pana nu ma auzea ca am venit acasa.

    Reply
  3. By vienela on

    Cand eram foarte tanara, nu ma simteam vinovata de nimic pana nu ajungeam acasa si vedeam fata inspaimantata a mamei mele. Abia cand am devenit si eu parinte, cand baiatul meu a inceput sa intarzie si nu a anuntat, mi-am dat seama prin ce trecea biata mama.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *