TIFF Lounge-ul de azi o are ca invitata pe Luminita Gheorghiu. Incerc sa va povestesc, in direct, ce se discuta. Gazda de azi, Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului (fiindca Mihnea Maruta e un pic racit) ii invita pe cei prezenti s-o aplaude pe actrita, ceea ce, fireste, publicul face chiar cu placere.
– Nu ma aplaudati, lasati!, rade Luminţa Gheorghiu.
Prima data la TIFF a fost in 2004, si isi aminteste cu placere de atmosfera de atunci, cum fugeau oamenii de la film la film (m.n. şi acum e la fel!)
-“Da’ nu stiu daca erau filme romanesti”, completeaza.
– Anul asta esti imaginea festivalului..
– Da, da! In sfarsit! In sfarsit sunt si eu vedeta! Azi am primit cafea la hotel fiindca eram eu.
– Eu cred că ai fost perfectă în Poziţia copilului
– E foarte bine sa fii perfectionist, dar de multe ori asta se transforma in teama. Mi-e frica la fiecare film. Uneori ma gandesc ca n-am facut destule filme. Una e sa ai multe filme, faci game, dar alta e sa fii solist. Dar îmi e frică, fiindcă poţi greşi uşor.
– Unde ti-a fost cel mai frica? Morometii?
– Nu, frica asta a venit cu timpul, cand a inceput cate cineva sa-mi spuna ca e bine. Mi se parea ca e un cliseu sa spui ca ti-e bine in pielea ta, dar pe mine nici premiile, nici criticile nu m-au multumit. A trebuit sa ajung eu sa fiu bine cu mine, asa. N-am inteles mult timp de ce am luat premiu la Los Angeles (n.m. pentru Moartea domnului Lăzărescu), dar m-am gandit ca acolo se pricep, stiu ei ceva de-mi dau mie premiu.
(…)
Nu sunt un om modest. Si cred ca pentru actori ar trebuie sa gaseasca un Urs de diamant, ceva.
– Cat de frica ti-a fost la Pozitia copilului?
– Nu prea mi-a fost, ca scenariu e foarte bun. Mai, scenaristilor, faceti scenarii bune, daca vreti sa ne ajutati! Da, stiam ce am de facut. Dar se simtea si pe platou ca stiu ce am de facut, ca stiu pe dinauntru ce am de facut. Am avut multa siguranta.
– Cum e mai bine sa ai relatia cu regizorul? Mai tensionata sau mai relaxata?
– Sigur ca exista o tensiune. Calin (n.m. Netzer) a spus ca pe platou el era Barbu si eu eram Cornelia. Cand era asa, era bine.
Am fost si putin incapatanata la unele momente, dar pana la urma am facut ca el (povesteste un detaliu din scena cu Vlad Ivanov) si avea dreptate, am si recunoscut.
– Cum e actorul de film fata de cel de teatru?
– Mie mi se pare ca actoria de teatru si cea de film reprezinta aceeasi profesie, a actorului. Mi-ar fi placut sa invat niste lucruri tehnice, acum cativa ani, cand am terminat eu facultatea, dar nu prea am avut cum. Ar fi bine sa se faca o scoala de actorie de film, insa. Eu m-as duce sa invat cate ceva. Altfel, actor. Punct.
– Am inteles cum e cu frica. Dar momentele de mare bucurie?
– Imi aduc aminte ca imi venea sa plang in ultima zi de filmare cu Calin. Ala a fost un moment de mare bucurie, fiindca stiam ca e bine. Am avut multe momente de bucurie, da. Şi premiile. Cine nu se bucura cand ia premii?!
– Ce anume te indeamna sa incepi un nou proiect?
– Situatia, regizorul, scenariul curiozitatea, ca provocare, colegii de platou. Cu toate fricile mele sunt un om rational. Cand am citit scenariul la Poziţia copilului, de exemplu, am stiut ca pot sa-l fac, si finalul mi l-am propus sa-l fac asa cum a iesit. Deci, vezi, scenariul poate fi un motiv.
– Tu, ca mama, intelegi ce face Cornelia?
– Da, si ea e victima. Clar ea e victima! Face ce trebuie sa faca fiul, sotul… daca mai era si-o soacra, ar fi facut si ce facea asta. Eu as face pentru fetele mele – Alexandra si Maria – ce a facut Cornelia pentru Barbu. Il iubeste pe derbedeu. Asta e! Si ce daca e derbedeu, e al ei si trebuie sa-l salveze. Mie imi e mila de Cornelia dar o admir, trebuie sa ai multa putere sa iubesti atat de neconditionat.
– Ti-e mai usor sa razi sau sa plangi in film?
– Cam la fel. Dar mi-ar mai trebui un pic de tehnica. Am facut odata 23 de duble cu plans pentru ca, asa mi s-a spus: “nu-ti dozezi emotia”.
Avem mai multa rabdare sa vedem povestile altor popoare. Urmatorul film: Sunt o baba comunista, adaptare dupa cartea lui Dan Lungu, in regia lui Stere Gulea.
____
Şi cam asta e, prieteni, live-ul de la TIFF Lounge-ul de azi, puteţi citi şi pe blogul TIFF o relatare de la acelasi eveniment. Mi-a plăcut Luminita Gheorghiu (bine, nu e prima intalnire live, dar acum a “dat din casă”, cum se spune. Poziţia copilului are trei proiectii in cadrul TIFF, dacă nu l-aţi văzut, il recomand călduros pentru includerea in programul vizionarilor. E un film minunat, după cum puteţi citi si printre randuri.
Vreau doar să mai spun ca mi-a fost de mare ajutor la live blogging jucăria mea festivaliera pe care o cheama MyTab. Allview vede tot, ştie tot, iar 9,7″ sunt mai buni decat 5.5″. Ceea ce, normal, era chiar… normal! :))