Dincolo de Plai şi alte chestii curente, luna septembrie mi-a adus bucuria de a întâlni 16 oameni speciali cu care am stat de vorbă – cu unii chiar mult – despre ce înseamnă să ai curajul de a face. Curajul şi, uneori, chiar o aparentă nesăbuinţă, căci riscurile, chiar şi cele asumate, există, mai ales când ieşi din rând.
Îi veţi putea (re) descoperi şi voi, pentru că unele dintre gândurile lor au fost incluse, sub formă de interviu, în bookletul realizat împreună cu Evensys şi Vodafone pentru ediţia din acest an a Webstock, iar de astăzi interviurile sunt disponibile online, şi pentru cei care nu au fost la eveniment şi, deci, nu au primit cărticica.
Înainte de a citi, însă, cele 15 interviuri, aş vrea să vă spun câte ceva în plus despre ei. Nu am pretenţia unui context, însă m-au inspirat, ca grup, mai mult decât… mult! Şi cum printul are rigori stricte de spaţiu, iar mie mi se pare că nu e destul, vedeţi mai jos! :)
Mirela Bucovicean este printre cei puţini pe care nu-i cunoşteam înainte de aceste interviuri. Un pic mă aşteptam la o femeie sofisticată, poate chiar puţin snoabă, deh, Molecule F nu e chiar un simplu magazin cu nişte haine. E sofisticată, drept, dar e caldă, veselă şi deschisă, definiţia mâinii de fier (cu manichiură impecabilă) în manuşa de catifea… cu semnătură de designer! A avut propriul business încă din liceu, terminat la o clasă de elită şi urmat de două facultăţi. E genul de om care nu se opreşte atunci totul e bine şi funcţional, pentru că fuge de rutină! De fapt, tocmai atunci îşi face planuri pentru noi începuturi. O să vedeţi, zic, suficient de curând!
Şerban Enache, Dreamstime şi cu mine ne cunoaştem de mulţi ani, am şi lucrat împreună. Se poate spune că el şi Dragos Jianu, asociatul lui în acestă aventură antreprenorială, au adus pe piaţă ideea care piaţa avea nevoie şi nici măcar nu realiza asta. Însă dacă vă închipuiţi că poţi să te baţi, din România, cu liderii mondiali ai oricărei industrii, şi chiar să-i depăşeşti, doar făcând un site după o idee… e foarte greşit! Între asumarea relaxată a succesului şi dorinţa de autodepăşire permanentă,echipa de la Dreamstime a ales varianta doi, cea mai grea! Urmăriţi-i evoluţia, zic, pentru că încă nu e locul întâi la toate categoriile industriei. Dar o să fie!
© Alphaspirit | Dreamstime.com
Cei doi domni de la Vodafone, Iñaki Berroeta şi Markus Lause, m-au surprins pentru că, deşi lucrează în ditai corporaţia, nu par a avea, nici unul dintre ei, mentalitatea asociată îndeobşte acestui tip de organizaţie. Mi se pare foarte tare că Iñaki a ales să treacă prin foarte multe departamente din telecom, ca să aibă o perspectivă 360° a industriei, şi o are!, şi mi-a plăcut, de asemenea, că şi-a dorit să înţeleagă piaţa din România nu doar dintr-o perspectivă economică ci şi una (în lipsa unui termen mai bun) antropologică. Şi la fel e şi în cazul lui Markus. Pe mine m-au convins nu doar că le place (aici) dar le şi pasă. Iar Markus, deşi e neamţ, are simţul umorului! Cred că era important (şi adevărat!) să spun asta, aşa că iată, am spus-o! :)
(You’re wellcome, Markus!)
Pe Teodor Frolu probabil cei mai mulţi îl ştiu ca partener al Crenguţei Roşu în DC Communication. Mi-e drag tare de ei, amândoi, pentru că au ales să facă tot ce ţine de comunicare fără să ardă etape, ci aşezat, calculat, strategic şi… frumos! Şi la un alt nivel, cel de redesenare şi reinventare comunitară! Mi se pare un proces uluitor de frumos, dar istovitor, într-o România a cărei speranţă pare dusă pe apa… Dunării! Şi, da, e un joc de cuvinte, veţi fi ştiind deja, poate, că parte din proiectele în care e implicat Doru se referă la Deltă. Dar despre asta voi reveni. Citiţi-i, aşadar, interviul, ca pe un şapou!…
… Şi tot aşa citiţi-l şi pe cel cu Viorel Ilişoi! Ar fi putut să se lase de presă, tot aşa cum industria asta păcătoasă s-a lăsat de el. Degeaba zice că nu orice e subiect de reportaj, eu sunt sigură că omul ăsta vede o poveste în fiece întâmplare sau loc. Dar nici măcar asta nu-l face unic, ci faptul că el chiar poate să scrie povestea asta, şi o face într-un stil inconfundabil!
© Alphaspirit | Dreamstime.com
Pe Marius Dosinescu îl ştie de-acum toată lumea, e domnul care apare la TV şi are un business cu flori şi ursuleţi din flori (sic!). Iar o chestie care, aparent, pare uşoară. Noi avem flori, voi comandaţi, noi livrăm, destinatarii se bucură! Ha! Nici pe departe nu e atât de uşor, ce zic eu poate face aproape oricine are chef să facă asta. Filosofia din spatele unei afaceri despre dăruire e chiar dăruirea, grija de a inventa mereu ceva nou, de a da oamenilor cât mai multe produse care să se potrivească cu ideea (sau nevoia!) lor de generozitate. Şi, la fel ca la toţi ceilalţi, spune că nu poţi să te opreşti din inovat.
Sergiu Biriş, crocodil şef la Trilulilu şi CEO la Zonga, este unul dintre cei care mi-au vorbit despre încrederea şi respectul pentru comunităţi, pentru oameni şi, din nou, despre importanţa de a nu te opri, de a fi atent încotro merg utilizatorii şi a ajunge acolo cel târziu odată cu ei, dar în întâmpinarea lor. O zice el că n-are reţeta succesului, dar eu cred, sincer, că după Trilulilu şi Zonga mai urmează şi altele!
© Alphaspirit | Dreamstime.com
Despre Tudor Giurgiu, Chris Simion şi cei doi co-preşedinţi de Ideo Ideis, Andreea Borţun şi Alexandru Ion, ori despre festivalurile şi isprăvile lor, am mai scris printre rânduri. Sunt nebuni, toţi, nu doar pentru că ei cred că se poate educaţie şi cultură în astă ţară şi pentru că au făcut din asta misiunea lor de-o viaţă, dar şi pentru că, într-un fel, le iese! Antreprenoriatul lor e o continuă luptă cu nişte mori de vânt instalate de onor statul în calea oricui vrea să lărgească minţi de oameni. Dar, parafrazând un citat celebru, dacă nu visăm, vom muri! Şi chiar dacă Tudor e cinic, pe alocuri, nu se opreşte din a face TIFF şi tot ce mai face! Şi chiar dacă Andreea şi Alex vin (si) cu bani de-acasă pentru Ideo, nu se opresc. Şi chiar dacă Chris nu are o sală proprie pentru spectacolele D’aya, nu se opreşte. E meritul lor suprem, cred, şi un motiv de admiraţie pentru oricare dintre noi. Admiraţie şi alăturare în demersul lor! Doamnelor şi domnilor, mă înclin!
Irina Margareta Nistor nu are nevoie de alte prezentări. Şi, probabil, nici Bobby Voicu, nu pe blogul ăsta, în orice caz. Dar trebuie să spun, totuşi, că şi acolo, la MavenHut, cu Solitaire Arena şi celelalte jocuri, simpla idee nu a fost suficientă, a fost nevoie de multă muncă, alături de Cristi şi Elvis, ceilalţi doi parteneri, pentru o finanţare, pentru premii şi pentru fiecare nou jucător. Totuşi, mi se pare în continuare foarte mişto să iei un joc atât de simplu ca Solitaire şi să-l transformi într-o bătălie cu adversari! Iar discuţia cu Bobby face ca şi partea aia de muncă multă să pară la fel de faină!
Fără adversari, dar cu parteneri, se joacă şi Manole. Marius Manole. Mi-e atât de drag omul ăsta, alt nebun frumos!, că orice-aş mai spune despre el poate părea extrem de subiectiv. Oricine l-a văzut pe scenă sau în afara ei ştie că Manole nu arde mocnit ci spectaculos, dar nu oricine ştie că e nevoie de o mare disciplină să faci asta fără să te opreşti din când în când, pentru refill. Poate că se opreşte şi el din când în când, probabil că o face, nu ştiu. Eu nu l-am văzut altfel decât spectacululos şi extrem de pasionat de proiectele în care se investeşte! Ca om, în primul rând, şi apoi ca actor.
© Alphaspirit | Dreamstime.com
În fine, ultimul argument şi, poate cel mai puternic, pentru care vă rog să citiţi şi să daţi mai departe aceste interviuri este doamna profesor doctor Margit Şerban de la Secţia Oncopediatrie din Timişoara. Am stat de vorbă cu dânsa chiar acolo, în clinică, în biroul cu flori şi jucării de pluş primite de la micii ei pacienţi, în dreptul unui perete tapetat cu diplome. A fost, dintre toate aceste interviuri, cel mai emoţionnt, pentru că nu poţi să vorbeşti despre oameni micuţi şi părinţii lor, cancer şi leucemie, ce se poate şi ce nu se poate face în România pentru ei, fără să ai conştiinţa faptului că “se poate” ăla nu e ceva impersonal şi că implicarea oricăruia dintre noi e… vitală! Cred că e cumplit de greu să duci zeci de bătălii cu boala asta hâdă – doamna doctor conduce o secţie cu aproximativ 100 de paturi – în fiecare zi, cu atât mai mult cu cât unii dintre pacienţi te privesc cu ochi mari de copil. Însă când şi sistemul devine un oponent îţi trebuie o forţă imensă. Ei bine, doamna doctor o are. Şi mi-a spus secretul, îl găsiţi şi în interviu.
***
Sper că v-am convins, cum ziceam, să citiţi şi să daţi mai departe aceste interviuri – găsiţi întreaga colecţie aici. Sigur că ele sunt cu şi despre cei 15 oameni care pur şi simplu merg mai departe, orice-ar fi, schimbă lumea, o fac mai bună, prin ideile lor, prin ceea ce dăruiesc mai departe, altora, prin simplu fapt că pot deveni exemple perfecte pentru oricine ar vrea să încerce dar nu are curaj destul acum.
Lăsaţi-i să vă inspire!
***
Mulţumesc Cristi Manafu & Lidia Solomon pentru încredere, tuturor celor 15 pentru timpul lor, o resursă pe care ştiu că fiecare dintre ei o preţuieşte la adevărata valoare, şi celor care au înţeles şi nu s-au supărat fiindcă, în perioada în care am lucrat pentru acest proiect, nu m-am implicat (şi) în altele! :)
Leave a Comment