Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă concedierea respectivei angajate – detalii aici.
Azi vă arăt cum reţelele sociale au ajutat un ursuleţ pierdut să ajungă din nou împreună cu copilul său. Fiindcă nici un ursuleţ de plus n-ar trebui să rămână fără copil. Şi viceversa.
Era o zi de vineri când Lauren Bishop Vranch a găsit o jucărie de pluş în gara King’s Cross din Londra, un urs al cărui aspect demonstra clar că era un urs iubit, pierdut, evident, de copilul lui. L-a luat acasă, i-a făcut o poză şi a pus-o pe Twitter, rugând utilizatorii să dea mesajul mai departe, poate-poate…
https://twitter.com/laurenannbishop/status/411470414548701184/
După cum vedeţi, au fost peste 6300 de RT-uri ale mesajului iniţial, ba chiar şi un hashtag, #lostbear. Şi totuşi, copilul care pierduse jucăria nu apărea, aşa că Lauren l-a luat pe pufos cu ea, postând, când şi când, poze cu jucăria în tot soiul de ipostaze: într-un pub, la un spectacol şi chiar în backstage, mai apoi, în camera de hotel, în trenul care o readucea la Londra:
#lostbear's journey back to London. Lost property awaits. pic.twitter.com/pvcudP9u8C
— Lauren Bishop Vranch (@laurenannbishop) December 14, 2013
Două zile mai târziu, povestea ursului pierdut ajungea şi pe Facebook, în pagina comunităţii Spotted: On the Train şi, în câteva ore, tatăl fetiţei a recunoscut în ursul pierdut pe Roar, leul de jucărie al fetiţei sale. Căci, da, ursul nostru era, de fapt, un leu! Probabil ăsta e şi motivul pentru care reunirea cu Phoebe, iubitoarea şi neconsolata lui stăpână, a luat ceva mai mult timp! Vezi bine, Phoebe căuta un leu!
Iată şi momentul reunirii ursulelui rătăcitor cu fetiţa lui:
Happy End!
Cu ocazia asta am descoperit şi o pagină de Facebook cu urşi pierduţi, dar mi-am amintit şi de Martinel al II-lea, ursul meu de pluş, pierdut şi niciodată regăsit. Avea un nas mic, de piele, şi am plâns mult după el. E undeva pe Muntele Roşu, dacă-l găsiţi, să ştiţi că e al meu.
Leave a Comment