Îmi place toamna, e anotimpul meu preferat. Chiar și azi, când plouă și e neașteptat de rece, iar haina luată la întâmplare din cuier azi dimineață s-a dovedit a nu fi chiar impermeabilă, am găsit greu un taxi, iar Calea Dorobanților e moartea pasiunii la ora prânzului.
Îmi place toamna în ciuda faptului că azi, la un eveniment, am ieșit pe terasă, în ploaie, ca să trag două fumuri de țigară. Fiindcă eram undeva sus, vedeam acoperișurile de țiglă din Bucureștiul (odinioară) burghez cum străluceau discret sub stropii de ploaie, și asta mi-a plăcut mult.
Îmi place toamna fiindcă, în ciuda griului care ne năpădește, frunzele se colorează și dansează vesel în bătaia vântului și, atunci când nu plouă, foșnesc sub pașii plimbăreților.
Îmi place toamna fiindcă ploaia nu te topește, iar oamenii își zâmbesc pe sub umbrele. De exemplu, mie azi mi-a zâmbit de sub o umbrelă stricată și strâmbă un actor care îmi place și care, ca și mine, aștepta trolebuzul 86. Pe jumătate amuzat, pe jumătate încurcat, mi-a zis cu năduf (despre umbrelă): Azi o arunc, gata! E ultima ei zi!
Și cel mai mult îmi place toamna când afară e rece și ajung acasă plouată, îmi pun haine uscate care mă încălzesc și îmi fac o cana mare de ceai de la Fortnum & Mason, marca de alintat, și, cinci minute, e cald și bine și liniște și se aude doar ploaia.
Îmi place toamna, oare v-am zis? Iar astea nu-s decât vreo câteva motive!
Leave a Comment