Azi dimineață am găsit pe blog un comentariu, pe care îl voi reda mai jos, dar nu înainte de a desena un context, fiindcă nu am ales întâmplător să-l copiez într-un post și nu să-l las, simplu, în secțiunea dedicată comentariilor. După ce o să-l citiți o să înțelegeți de ce. NB: Am păstrat ortografia originală.
Și acum contextul.
Acum aproape trei ani am ajuns într-o vizită la Penitenciarul Târgșor. Mergeam acolo cu mai mulți ziariști ca parte a unui mic proiect de 8 martie, menit să le ajute cumva pe ???chiriașele??? de acolo. Am povestit atunci cât am putut despre atmosferă și loc, și mai puțin despre acele femei.
M-am oprit înainte de relatarea discuțiilor cu unele dintre ele pentru că mi-a fost teamă că, oricât m-aș fi străduit eu să redau contextele în care s-au săvârșit unele dintre fapte, alăturarea cuvântului crimă, de exemplu, de orice persoană, chiar și una care plătește pentru fapta ei, va naște judecăți prea aspre, iar eu la Târgșor am văzut o femeie cuprinsă de păreri de rău, care și-a acceptat fapta și soarta, nu o criminală. Și e doar unul din exemple. For the record, își omorâse mama într-un acces de furie rece, după o ceartă. Și încă avea ochii în lacrimi când își spunea povestea. Fusese profesoară.
Nu în ultimul rând, îmi propusesem să nu le întreb – pe cele care au fost alese să vorbească cu noi – de ce se află acolo. Până la urmă poate nici nu era important, dar tot am aflat. Fapta pentru care sunt acolo face parte din identitatea lor de deținute și probabil asumarea ei ține de procesul de reeducare – cât de aiurea sună asta în contextul în care multe dintre ele își făceau educația primară între zidurile de la Târgșor, buchisind nu fără greutate paginile cărților din bibliotecă! Nu e ușor să deprinzi scrisul și cititul la vârste târzii. Dar mai nimic nu e ușor pentru femeile de acolo.
Există niște referințe la discuțiile de acolo în alte două texte de pe blog, aici și aici, dacă sunteți curioși și, mai jos, comentariul despre care vorbeam (am apăsat eu Enter din loc în loc pentru a facilita lectura):
Buna ziua,am fost una dintre detinute,dar acum ca sunt acasa imi dau seama ca nu a fost deloc asa.Ori pentru ca am avut o pedeapsa mica,ori pentru ca acolo am invatat multe care acum imi folosesc.Parntele ion,domnisoarele dupa sectie,chiar si fetele din camera au contribuit la maturizarea mea si nu numai.
Am realizat ca viata nu e asa cum o vreau eu,nu pot rani,jigni si deranja pe oricine la orice pas,am invatat sa inghit,sa tac,sa accept,sa tolerez,dar mai presus de toate sa iert.Acolo am invatat disciplina si va rog sa ma credeti toate fetele o fac cu placere,celelante sunt obligate.Nu pot sa spun ca ma bucur ca am fost acolo,dar ma bucur ca am invatat multe si siguranta nu am sa mai vin nici in vizita.
Am pierdut ani din viata copiilor mei,asta nu am sa recuperez niciodata,am crezut ca am pierdut pe omul langa care vroiam sa imbatranesc.Pentru ca am invatat sa vorbesc cand trebuie azi sunt fericita si mai am un copil,am pe omul care mi-a acceptat multe si astept sarbatorile alaturi de familia mea,3 copii si un barbat care ma iubeste.Nu am sa uit nici o clipa petrecuta acolo,va multumesc toturor care ati contribuit la educatia mea,iar fetelor de acolo,le spun capul sus…nimeni nu ramane vesnic acolo!Sunt familii care va asteapta,ganditiva la cei care plang dupa voi si nu va au.Nu va prelungiti sederea acolo!
O zi buna tuturor,multa sanatate si speranta!
Leave a Comment