Concurs: Let Me Entertain You!

Oare știți voi cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe bilete vândute, 1,6 milioane, într-o singură zi? Sau cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe, 17, Brit Awards? Și, pe lângă voce, se mai pricepe să cânte și la chitară, vioară, tobe, pian ori muzicuță?

Sau cine o să vină, în sfârșit, în România, pentru un super concert, pe 17 iulie?
Dacă nu știți, și nici nu vă interesează, e ok, puteți să vă opriți aici cu cititul: postul și concursul ăsta nu sunt pentru voi :)

Dar dacă știți, totuși, că vorbesc de Rooooooobbieeee Williaaaaaams aka Robert Peter Maximillian Williams, poate vreți să aflați că am o provocare pentru voi, una care s-ar putea lăsa cu 10 bilete la concertul anului, adică cinci invitații duble.

Provocarea mea – că am avut și eu parte de una! – a fost să mă vopsesc pe față, Robbie style, și să postez o fotografie cu mine ???machiată???. Fiindcă e un concurs cu asemenea miză, probabil că sunteți noi pe aici, așa că nu aveți de unde să știți că nu-s vreun fan al fardatului și cu atât mai puțin al pozelor cu mine, măzgălită sau nu.

Dar cum nu sunt nici genul care fuge de provocări, am făcut un compromis: Robbie’s style, my way:

02
Și-aș minți dacă aș zice că nu m-am distrat, în ciuda artisticăriei mai mult ca imperfectă, așa că mulțumesc celor de la Telekom pentru că oferă fanilor Robbie Williams acest concert din România, că m-au provocat și, mai ales, pentru că mi-au oferit bucuria de a da mai departe aceste zece bilete la concertul anului! Mai ales că sunt două categorii la care concertul e sold-out!

visual concurs RW
Ce trebuie să faceți voi pentru a intra în posesia uneia dintre aceste invitații duble? Ei bine, nu, n-am să vă cer să vă vopsiți pe față, dar nu m-am gândit la ceva neapărat mai simplu!

Ca să câștigați o invitație, trebuie să scrieți, în comentarii la acest post, un acrostih ale cărui prime litere să formeze fie numele artistului, fie numele unuia dintre hit-urile sale, cum am făcut eu în exemplul de mai jos:

Frate, dacă n-ai bilet la Robbie,
Este clar că ești în pom!
Ele-s pentru toată lumea,
Le oferă… Telekom!

Aveți timp până pe 3 iulie, inclusiv iar pe 4 iulie anunț câștigătorii!
NB: comentați cu adrese de mail valide, altfel nu o să puteți intra în posesia biletelor, în cazul în care câștigați!

LATER EDIT
Fiindcă am fost plecată câteva zile, am amânat pentru azi, 5 iulie, tragerea la sorți. În final, procedura a fost următoarea: toți cei care au participat au primit o șansă, iar cei care s-au străduit să scrie un acrostih care chiar să aibă sens și o poezie frumoasă, au primit o șansă suplimentară. astfel au rezultat 116 intrări, lista a fost trimisă, înainte de extragere, agenției care a organizat campania, pentru conformitate, iar prietenii mei de pe FB au ales random niște numere.

În fine, cei care vor primi câte două invitații la concetul Robbie Williams din partea Telekom și teamcomm.ro sunt:

Corina
Petre Roxana
Stela
Marius Sescu
Aurel

Toți cinci vor primi curând un mail cu detalii, iar celorlalți, tuturor, de fapt, vă mulțumesc pentru participare! Mai facem! :)

Comments

98 responses to “Concurs: Let Me Entertain You!”

  1. gabriel Avatar
    gabriel

    Going wild
    On 17th of July

    Going to Robbies concert
    Everyone knows why.
    Never before has he ever been here
    To entertain us and make us cheer.
    Let’s just go there and
    Enjoy the show.

  2. Corina Avatar

    La concert
    Eu vreau sa merg.
    Tu-mi dai banii de bilet.
    Mi-ar mai trebui vreo doua.
    E greu, dar m-am angajat
    Eu sa scriu o poezie
    Numai Dumnezeu stie
    Trag tare pe o hartie,
    Eu sa creionez un vers,
    Rima sa aiba si sens.
    Tare mi-as dori biletul,
    Am curaj, elan si muza
    Iar sa stau pe o peluza.
    Numai tu, Ruxandra draga
    YOU…& Robbie, sa ma vada
    O sa fie fain frumos
    Un concert cum n-a mai fost!
    LET ME ENTERTAIN YOU!

  3. Laura Avatar
    Laura

    Rau ma ia cu ameteala!
    O sa-l vad in acea seara?
    Bilet nu am apucat,
    Ba chiar am bagatelizat.
    Iar acum ca m-am trezit,
    Eu la concert sa ma prezint?

  4. Nicoleta Cristina Vlad Avatar
    Nicoleta Cristina Vlad

    Angels

    Are o super melodie,
    Nebunie, nebunie,
    Gânduri frumoase pentru tine,
    Emoție pentru mine,
    Love is the way,
    Say it loud!

  5. Alina Avatar
    Alina

    Astăzi,
    Nouă ni se-arată
    Generoasă această fată.
    E concertul cel dorim.
    Let him entertain you, cause it’s all…
    Supreme!

  6. cristina Avatar

    Rău mi-ar mai părea de
    Ologeanu n-ar fi pe lista
    Biletelor date de
    Blogul lu’ Ruxa pisicista
    Iar dacă voi câștiga,
    Eu pe Maxine n-o voi mânca

  7. Raluca Avatar
    Raluca

    Băi frățică, cum să-ți spun,
    Omul ăsta este bun.
    De-l auzi d-aproape, live
    Inima îți bate tare.
    Este cel mai cool alive,
    Să trăiască, la mai mare!

  8. Petre Roxana Avatar
    Petre Roxana

    Fantasticul o sa se produca,
    Euforic chiar de ziua mea,
    Evident la concert la Robbie cand,
    La multi ani prietenii imi vor canta!

  9. Diana Avatar
    Diana

    Cârcotașii lumii îl pocnesc măiastru,
    Ori că n-are voce, ori că n-are stil.
    Mi se pare mie că nu-i un dezastru:
    El îngroașă contul, ceea ce-i mai util.
    (Un star așa face, că doar nu-i copil).
    Noel din Oasis l-a numit, se știe,
    ???Dansatorul ăla gras de la Take That???.
    Orișicât, tovarăși, e o nerozie:
    N-o să mă convingă să nu vreau bilet.
    Evident, morala vine la pachet.

  10. Alecu Alina Ana Avatar

    Razi,frumos nebun
    Oamenii te asculta
    Buni sau rai, totuna
    Basme vor s-auda
    Ii faci sa iubeasca
    Eterna ta arta

  11. ioana Avatar
    ioana

    Robbie vine-n România
    Oh ce bine, face show!
    Bine-mi iese poezia
    Bilete-mi dă Telekom.
    Iute fac o rimă bună
    Este ultra necesar!

    What is this?
    Incă nu știu ???
    La concurs eu mă înscriu,
    La Robbie vreu sa ajung.
    Inca nu am câștigat
    Aș dori și vreau să cred,
    Mult noroc că o să am
    Sa ajung la Williams.

  12. Denis Avatar
    Denis

    Sper s-ajung și la concert
    Ups, am uitat că n-am bilet
    Pr intre rânduri este șansa
    Robbie, acum mi se naște speranța
    E cam clar, ești inspirație
    Mă cam trec și transpirații
    E ok? Am invitație?

  13. stela Avatar
    stela

    Ruxandra , ajuta-ma putin !
    O data-n viata eu sa vin,
    Bucurestiu’ mi-e ca si frate!
    Bilet la concert am din…spate
    Intrarea nu o am platita
    E greu cu banii si de …pita.

  14. Mihai Avatar
    Mihai

    Am rămas nebiletat
    Nu-i concertul de ratat
    Gândul că o să lipsesc
    E, pe bune, nebunesc
    Las’ c-aici l-oi câștiga
    Să vezi ce m-oi mai distra!

  15. Razvan Avatar
    Razvan

    Chiar de am o leafă mică,
    Ori mai sar peste vreo masă,
    Merg în hainele de casă,
    Economisind… la o adică…
    Unul e concertul care
    Nu se scapă, nu se pierde,
    Dau oricât pentr-o cântare!
    Oare Robbie ştie, vede?
    No idea. Mr. W, be a boy, be fun & trendy
    Entertain me with a… CANDY!

  16. Carmen Avatar

    [rap Candy]

    Când ești fan nebun și adevărat
    Ai poster cu el pe tabla de la pat
    N-are rost nimic dacă nu ajungi
    Dup-atâția ani de așteptări lungi
    Yo, drept la la concert, la destrăbălat!

    :)) this was fun

  17. Gabriela Teodora Vatafu Avatar
    Gabriela Teodora Vatafu

    Copil frumos, cu flori în păr,
    Om mare ai crescut,
    Minuni şi dor se aştern pe umăr,
    Emoţii în inimă, sub scut.

    Urmează-mă, dă-mi mâna,
    Noaptea-i lungă, în mistere,
    Dinăuntru fluturii te-ngână,
    Oriunde zbori, în viscere,
    Nu lăsa demonii şi spiritele
    Energia din muzică s-o spulbere.

  18. Marius Sescu Avatar

    Am înțeles că se dau invitații
    Nu știu de le iau fanii sau toți disperații
    Greu e să scrii acrostihuri,
    E greu, dar dacă ești #FanRobbie
    Lupți cu dinții, tragi de tine
    Speri să scoți strofe cu rime.

    Peace. :)

  19. loredana Avatar
    loredana

    El…Robbie a aparut si…
    Totul a inceput ca un zbor
    “Eternity” m-a dus usor
    Regasindu-ma cu al meu dor
    “No regrets” fredonand cu ecou…
    Iubirea mi-a spus-o cu “sin, sin”
    Tacerea mi-a adus-o cu “Angels” pe repet
    Yes, you entertain me and my life!

    Eternity!

  20. Adi Avatar
    Adi

    Robbie dacă tu ai ști,
    Ori măcar de-ai bănui,
    Bine mie mi-ar cam fi,
    Ba chiar mi-aș aminti,
    Io prin 90 știam,
    Ehhhe he he, ce mai cântam!!!

    Well, tare tânăr mai eram,
    Și versurile ți le știam!

  21. Dstan Avatar
    Dstan

    R is for Regal, like a royal
    O is for Original, an independent thinker
    B is for Beautiful, from any angle
    B is for Blessed, bestowed with talent
    I is for Illuminating, a fount of knowledge
    E is for Easygoing, a breeze to get along with

    1. ruxandra Avatar

      asta nu e chiar un acrostih, nu?

      1. Dstan Avatar
        Dstan

        E unul mai putin reusit, doar ca invitatiile imi fac cu ochiul :D:(:)

      2. ruxandra Avatar

        eu te cred, dar regulile sunt reguli :)

  22. Gentle Robbie Avatar
    Gentle Robbie

    G raceful and musty
    E xaggerated gently
    N eatly elbowed sewers
    T ricked obliging quarterbacks
    L ooney yet kissable
    E nthusiastically dismounted

    aka love or hate R W \::/

  23. Mihaela Avatar
    Mihaela

    Sfrasit de sapatamana linistit
    Himera intr-o clipa a devenit
    Este momentul sa gandim profund

    Sa activam si energiile pe rand
    Talentul la versificare ar conta
    Habar nu am de cand n-am mai facut asa ceva
    Evenimentul ne mobilizeaza
    Odata ai noroc si vezi cum visul se realizeaza
    Nu vine Robbie in vizita mereu
    Exista insa sanse, cu Ruxandra, poate-l vad si eu

  24. ciprian Avatar
    ciprian

    Romania nu mai stie, ce sa faca ‘ntr-adevar
    O sa fie o nebunie, din centru pan’ la obor
    Boxele or sa rasune, fete vor innebuni
    Bilete la preturi duble, doar la negru vei gasi
    Iar de nu te tine capul sa compui niscaiva rime
    E ok, mai bine lasa! Invitatia-i la mine

  25. Rodi Avatar
    Rodi

    Am nevoie de invitații
    Numai pentru levitații!
    Greu m-am mai mișcat
    Ele s-au cam dat!
    La Robbie avem un gând
    Si printrerânduri sperând

    Robbie ne încântă,
    Welcome, come to nuntă!

    Adică după nuntă haideti la Robbie Williams, cum vrem si noi :)! Have fun câștigătorului!

  26. Miha Avatar
    Miha

    Buna. Iată si încercarea mea:

    Raul de energie
    O sa fie uimitor
    Basca ca il vad pe Robbie
    Buna amica iau cu mine
    In semn de frumos cadou
    Este o vorba care spune dar din dar se face Angel :)

  27. Aurel Avatar
    Aurel

    Sunetul mulțimii se întețește
    Urechile încep să-ți țiuie
    Părul de pe ceafă ți s-a zburlit
    Reușești să-ți faci loc prin mulțime
    Electrizant!
    Muzica îți gâdilă timpanele
    Ești cel mai fericit

  28. George Avatar

    Canta Robbie-n Romania?
    Ori e vis, ori e miracol.
    Ma apuca nebunia:
    Eu nu am bilet la spectacol!
    Unde pui ca sanse multe,
    Nu mai sunt sa-l vad vreodata;
    D’aia scriu acum pe rupte,
    Optimist crezand in soarta.
    Numai soarta mea de writer, si concursul Telekom,
    E acum fix intre mine si biletul…monocrom.

  29. Maria Avatar

    Cand ma uit pe net ce vad? ca Ruxa ne da bilete
    Acum stiu ca tre’ sa fac: strofe rime si sonete
    N-am idei nici cat un gram, de le-as putea cantari
    Dar la Robbie vreau s-ajung,sa-i ascult cantarili
    You and me,just you and me, ca-s duble biletili
    :)

  30. Monika M. Avatar
    Monika M.

    Rau imi pare
    Oful meu e mare,
    Bilet la concert n-am,
    Bucuroasa nu-s,
    Interesul e dus,
    E un sentiment nespus.

    Wow-ul ar fi mare daca
    Invitatiile ar fi in buzunare,
    La concert am fi plecati,
    La distractie chemati,
    In niciun caz n-am fi suparati.
    Astfel povestea se termina cu bine,
    Monica si Toma la concert vine,
    Super ne simtim si pentru tot va multumim!

  31. Oana D Avatar
    Oana D

    Fericita o sa fiu
    Eu si cel cu care viu
    Evident ca la concert
    La Robbie, asta e cert

  32. Ramona S Avatar
    Ramona S

    Este vara, bine imi pare,
    Toata lumea e nerabdatoare,
    E concert de milioane si bilete in bataie!
    Robbie Williams vine de departe,
    Ne aduce piese faine
    In Piata Constitutiei sigur ii va place,
    Telekom bine ne face ca sa dam noi din picioare,
    You know me Robbie ne canta si speram ca nu pe ploaie!

  33. Alin Avatar
    Alin

    Aseara nu ti-am mai luat bilet
    Nu am ce sa iti fac daca nu il iau de pe net..
    Ghici cine ti-o mai lua bilet?
    Eu nu am cum sa il iau de la amanet,
    La Robbie Williams nu te duc fara el,
    Se pare ca dubla invitatie obtin fara banet!

  34. Victoria Avatar
    Victoria

    Super concert in Bucuresti
    Unic, exact ce iti doresti.
    Pe net bilete deja nu mai gasesti
    Ramane doar la concursuri o sansa
    Eu nici macar cunosc pe nimeni din bransa.
    Mare mi-as fi bucuria de-as ajunge la concert
    Emotiile mi-ar face inima sa bata in ritm alert

  35. mirela Avatar
    mirela

    Ritmul il simt
    Ochii sclipesc
    Buzele vorbesc
    Bate inima
    Iubesc
    Eu zambesc, Robbie… :)

  36. Mihaela Bachmann Avatar
    Mihaela Bachmann

    M-am trezit, ma uit afara,
    O zi noua sta sa apara.
    Robbie Williams cantand duios,
    Nu ma lasa sa stau jos.
    Imi sopteste “printre randuri”,
    Nae, nu ma sta pe ganduri.
    Gata somnul, treci in randuri!

    Soarele de dimineata
    Urca drept, fara ocol.
    N-am ce face… si ma scol.

    Cu respect, un simplu om abonat la Telekom

  37. Andreea Avatar
    Andreea

    Rabdatoare eu ma stiu, si-am asteptat cu ardoare
    Ocazia aducatoare de-o seara fermecatoare
    Bine c-a sosit, caci sunt clar admiratoare
    Basmul e desavarsit, daca ies castigatoare…
    Iar daca se indeplineste o dorinta arzatoare
    Eu promit ca va raman vesnic recunoscatoare!

    Wow, ma emotionez numai cand ma gandesc
    Iar visez si iar si iar, c-asa-i tipic romanesc :)
    La concert ma vad deja, mi se pare chiar firesc
    Lumea toata-i pregatita, eu dupa bilete tanjesc
    Iubesc sa il ascult si nici nu concep sa lipsesc…
    Am incredere ca pot, si la rime tot muncesc
    Mai este asa putin, aproape ca simt ca plutesc
    Si sa se consemne-n scris, eu pe Robbie il iubesc!

  38. irina Avatar
    irina

    Se apropie momentul,
    Omul sustine concertul
    Mare nebunie o sa fie
    E Robbie la noi, pe un colt de campie.
    Tine doar o noapte
    Hai sa sarbatorim,
    In 17 iulie
    Noi acolo sa fim!

    Sa petrecem pana spre dimineata
    Toata lumea va fi in Piata!!
    Un gand bucuros-
    Poate un loz norocos,
    Iata cum am ajunge noi doi
    Dansand sub luna, cu haine pe noi!

  39. Denisa Avatar
    Denisa

    Recordul de vanzari e stabilit
    Online, bilete, nu s-au mai gasit.
    Bestial e omu’, frate!
    Bucurestiul e pe roate,
    Iar de-ar fi sa ma sarute
    Eu il astept cu bratele desfacute!

  40. Mino Avatar
    Mino

    Spune-le că vine
    Idei să imprime
    Nouă să ne cânte.

    Spune-le că știe
    Inimi să îmbie
    Nebunii o mie.

    Spune-le c-aduce
    Iluzii pe ritmuri
    Note, strofe, simțuri.

  41. Melcsi Avatar
    Melcsi

    Bucurestiul ne asteapta
    Estul, Vestul vom veni,
    Toata lumea-i incordata
    Toti bilete si-ar dori,
    Emblematic e concertul
    Robbie prima oara vine,

    Mare va fi evenimentul!
    Ard de dor cu drag si foc,
    Numai de-as avea noroc!

  42. sever velcherean Avatar
    sever velcherean

    Findica il plac
    El e cel mai tare
    El e cel mai bun
    Love to see him in Bucuresti

  43. orasanu constantin Avatar
    orasanu constantin

    Ce tare vreau sa merg
    azi sper sa castig
    nu eu, doar eu
    dar maine iti strig
    you, i love you !

  44. hoinaru Avatar

    Te astept din ’97
    Robbie, bine ai venit!
    In concert te vad la noapte,
    Pentru-asta-s fericit!

    Primul rand e pentru fanii
    Invitati de Telekom
    Nu e timp sa facem nani
    Gata, spre concert o luam!

  45. Diana Avatar

    Robbie Williams n-a ajuns la “casat???
    O sparge el traditia cantaretilor buni de pensionat
    Care vin in Romania, doar cand au spatele anchilozat,
    Kilograme multe si multi bani de dat.
    Dar el vine-n plina glorie si-are multe de cantat!
    Jubilez, atunci, si-astept regele nitel “luat???.

  46. Vlad F Avatar
    Vlad F

    Garanteaza cu talentul,
    Hotarat mai e artistul,
    O sa cante cu accent,
    Sa ne bucuram de dansul.
    Totu-i clar, dar si cand vine,
    Sus pe scena va iau cu mine!

  47. Tartalas Maria Avatar
    Tartalas Maria

    randuri sa tot scriu
    am ce asculta
    din inima
    iti spun
    o da !

  48. Diana Blaga Maria Avatar
    Diana Blaga Maria

    kilograme multe de as avea
    intr-o secunda as scapa de ele
    seara as dansa
    seara m-a distra

    maine poate il vad pe Robbie
    e tot ce imi doresc !

  49. Andi Avatar
    Andi

    Fun este concertul
    El ne și distrează
    Este chiar artistul
    La care se dansează

    Have Fun, Robbie!

  50. Carmen Avatar
    Carmen

    Robbie ar fi pentru mine, primul concert ce se tine,
    Oh, ce mult mi-as mai dori, sa-l ascult in acea zi.
    Bubuie inima-n mine, de emotii si simtire,
    Biletul de l-as avea, de bebitza as uita.
    Iute la bunici l-as duce,
    E o ocazie-minune, sa mai ies si eu in lume!

  51. Diana Blaga Maria Avatar
    Diana Blaga Maria

    Ce versuri sa scriu
    Atunci cand ma gandesc
    Neintrerupt la Robbie
    Dragu de el
    Yess…il vad

  52. LoLo Avatar
    LoLo

    Feel#Candy

    Fiindca iubi de nevasta nu ma ia
    Eu incerc a insista
    El la Robita m-ar cere
    La concurs de’as castiga

    Cum pe fata sa nu ma vopsesc
    Asteptandu-l pe Robbie innebunesc
    Numai Ruxandra si Telekom mi-au dat speranta
    Doar o invitatie imi doresc in viata
    You can help me please

  53. aldea aurica Avatar
    aldea aurica

    feriti-va de mine
    el e doar al meu
    el e tot ce vreau
    la concert trebuie sa ajung !

  54. Vlad Avatar
    Vlad

    Ce frumos e sa scri
    Astazi la acest concurs
    Noi vrem sa castigam
    Doar sa-l vedem pe Robbie
    You know what i mean ?

  55. Gabriela Avatar
    Gabriela

    Stiu ca este cam tarziu
    Un acrosith cool sa scriu
    Poate totusi am noroc
    Repede sa prind un loc
    Este cel mai fain concert
    Mi-as dori sa am bilet
    Este cel mai bun moment

  56. Nana Avatar
    Nana

    Break me,
    Overwhelm me,
    Dissolve me,
    Intoxicate me,
    Excite me,
    Shake me !

  57. sabo ciprian Avatar
    sabo ciprian

    Bilete as vrea sa primesc
    O seara sa petrec
    Din Cluj la Bucuresti
    Impreuna cu ai mei
    Este si va fi
    Sarbatoare mare !

  58. Roxana Avatar
    Roxana

    bum bum
    o da asa
    disco in constitutiei
    iesim cu toti la fun
    este un miracol
    sa dansam pe RObbie

  59. andreea dolha Avatar
    andreea dolha

    CAZ I NEED U
    ALIVE I FEEL U
    NO ONE IS U
    DADDY PLEASE LOVE ME
    YES U DO

  60. Zirbo Avatar
    Zirbo

    fiecare vers conteaza
    este asa de lin
    e de vis
    la multi ani !

  61. alina abrudan Avatar
    alina abrudan

    ce am vrut sa scriu ?
    uite ca am uitat !
    randuri vii sa fie
    sa imi placa mie
    este doar un vers
    da, un vers e doar !

  62. rebreanu horatiu Avatar
    rebreanu horatiu

    Geografic vine
    O sa il vedem live bine
    Spun ce tare !
    Pentruca e prima data
    El e mare eu sunt mic
    Live o sa-l vedem unpic

  63. Popescu Iuliana Avatar
    Popescu Iuliana

    Ramanem iar pe dinafara?
    O sa ma oftic din nou?
    Ba nu, gasesc eu o poezioara
    Bag doua rime cu ecou,
    Iar vineri cand se face seara
    Eu si Robbie facem show.

  64. Sima Helen Avatar
    Sima Helen

    FEEL

    Fie zi de sărbătoare,
    Eu accept o provocare,
    Evident că Telekom-ul
    Le livrează la tot omul!

  65. Ramona Avatar
    Ramona

    Sa se auda-n Romania
    Un vis ni se-ndeplineste
    Poezia, energia, armonia
    Robbie ni le daruieste
    E greu de scris in cuvinte
    Momente de toti dorite
    Eu sper sa fiu acolo trup, suflet, minte :)

  66. Manea Mary-Louise Avatar
    Manea Mary-Louise

    Fie un moment ca asta
    Emblematic si sublim
    Este vis sau realitate
    Lasa-ma sa stiu!

  67. Tibi Goanta Avatar
    Tibi Goanta

    Foarte curand e momentul
    Este ziua cu concertul,
    Este pregatit discursu’
    La Robbie ma duce concursu’.

  68. Lucia Avatar
    Lucia

    FREDONEZ MELODII FRUMOASE
    E PERFECT CE CANT
    ESTE DOAR UNUL ROBBIE
    LA EL VREAU SA AJUNG

  69. Moise Laurentiu Avatar
    Moise Laurentiu

    Feel the love
    Easy way to be
    Easy way to see
    Love me, love me !

  70. Veronica Avatar
    Veronica

    Robbie, te astept nespus
    Ori vesel, ori indispus
    Bilet n-am si-mi pare rau
    Basca esti simpatic rau
    Ia mea cea romaneasca
    E gata sa ma impodobeasca.

  71. Joita Maria Simona Avatar
    Joita Maria Simona

    Robbie vine in Romania
    Uite incepe nebunia
    Daca o sa am bilet
    Este clar ca o sa merg
    Bucuria va fii mare
    O sa fie foarte tare
    Xo si bafta la cantare!

  72. Adina Roz Avatar
    Adina Roz

    Feerie in toata regula
    Euforie totala!
    El, Robbie, cel asteptat,
    Live,in fata mea, cantand!

  73. Balcangiu Irina Avatar
    Balcangiu Irina

    Feel o sa simt
    e o emotie mare
    e tot ce imi doresc
    lovE robbie

  74. Bria Alexandru Avatar
    Bria Alexandru

    FEEL THE VIBE
    E CEL MAI TARE
    E UN CELEBRU CANTARET
    LOVE HIM NOW

  75. Banica Ion Avatar
    Banica Ion

    ce sa scriu de bine ?
    as pune niste rime
    nu prea ma pricep
    da poate sunt norocos
    yes yes !

  76. Nicoleta Avatar
    Nicoleta

    Energia ce se simte,
    Tremurand boxele-n zori,
    Etalate ca un munte,
    Respirand prin ai mei pori.
    Ne trezeste amintirea
    Inceputului de vers.
    Talpile isi pierd rabdarea
    Yes, for Robbie Williams!

  77. Davidescu Radu Avatar
    Davidescu Radu

    fredoneaza cu mine
    el e o stea internationala
    el are un talent aparte
    l-as lua cu mine !

  78. Mondoc Alin Avatar
    Mondoc Alin

    FRIGE TARE TARE
    E ASA DE IUTE
    E SI CUMINTE SI RAPID
    L-AS TINE LINGA MINE, LINGA MINE

  79. Gheorghiu Madalina Avatar
    Gheorghiu Madalina

    Bune si frumoase
    O sa le cante pe toate
    Din inima pentru invitati
    Ies doar versuri delicate
    Este foarte sensibil
    Si e atat de mandru

  80. oana Avatar
    oana

    Fiindca tu m-ai provocat
    Eu cu rime m-am jucat
    E fantastic cu adevarat
    La Robita bilet am castigat?

  81. Miron Laurentiu Avatar
    Miron Laurentiu

    ca asa simt eu
    am pus 3 versuri
    nu degeaba
    dar util
    ye ye ye, robbie!

  82. Monica Avatar
    Monica

    Fui cuminte si frumos
    E asa de bland si chipes
    E un izvor de sanatate
    L-as iubi neincetat

  83. Sebastian Rebreanu Avatar
    Sebastian Rebreanu

    Cu asa o atitudine
    Am tot vazut internauti
    ne e loc de nimeni
    Dar la un concert asa de fain
    yeee e tot ce pot sa strig

  84. Diana Avatar
    Diana

    Nimeni nu mai tine randul, orelor cat am visat
    O sansa sa primesc biletul, la Robbie mult adorat.
    Ramase vie speranta ca de ziua-mi voi primi
    Excelenta recompensa, un bilet pentru a-l auzi
    Ghinion, spuse destinul, nici acum nu-i cu noroc!
    Ramasei cu ganduri bune, bilet la Robbie – ioc!
    E trist si-ti vine mila, zambetul mi-e un suspin
    Tu, draga Ruxandra, ajuta-ma amarul sa-mi alin
    Si-ti promit, la Robbie, un pahar in cinste-ti am sa-nchin.

  85. Kudos Avatar
    Kudos

    Eterna intrebare – ‘De ce eu n-am luat bilet?’
    Te-ncearca acum un gand, ce abunda de regret.
    Este timp, ai spune-n treacat si repeta cu avant
    Robbie merita, sa mergem! ..dar in cont bate un vant!
    Numai sansa a scos in cale, blogul asta cu noroc
    Intre randuri de regrete, pr intre randuri am un loc
    Trec si eu in randul lumii, primul meu concert maret,
    Yang si yin, esenta firii, o sa vin cu orice pret!

  86. Mom Avatar
    Mom

    Suprem, cand vine Robbie e sarbatoare!
    Un artist, pornit demult pe drumul care
    Patrunde-n ganduri prin versuri si-acorduri
    Rasuna necontenit in mii de moduri.
    Eu de la pr intre randuri si Telekom am o chemare
    Ma inscriu la concurs, dar nu ca un orisicare
    E clar, e ziua mea cea mare!

  87. Simple Avatar

    Super veste am aflat
    Unde nici nu as fi sperat.
    Printreranduri cum se pare
    Rupe gura targului cel mare
    Exclamand neprovocat:
    Maine, cineva va fi premiat!
    Exact! :)

  88. Daniel Neagu Avatar
    Daniel Neagu

    Asa a zis, ca vine, n-a mai fost niciodata
    Nebun sa fii, ca fan, s-o lasi pe altadata
    Galagie, energie, o nebunie frumoasa
    Eu sper totusi sa-l vad live, nu de acasa
    Legenda se va crea pe 17, datorita lui
    Sa-i aratam cum facem show la Casa Poporului!

  89. Eliza Avatar
    Eliza

    Iuiiii! Here I go:

    Sunete încep s-apară
    Urlete dau să tune
    Poposit-a-n astă vară
    Robbie, vino, ia-ne, du-ne
    Evident, începe show-ul
    Masele sunt în delir
    Entertain, make it supreme!

  90. Andra Nicula Avatar

    Sacrific un joc de cuvinte,
    Urmat de o îndelungată rugăminte.
    Poți tu, Universule, să mă ajuți îndată?
    Rămân veșnic îndatorată.
    Explozia de lumini și muzica englezească,
    M-ai trimite în Piața Constituției ca să mă trezească?
    Entertain us, Robbie, will you?!

  91. Alexandru Luca Avatar
    Alexandru Luca

    Hey you… do you see me ? You…
    Ought to at least hear me!
    Why not come right now , and

    Participate, before you take
    Every breath to a heartache.
    Can you cure me?
    Until it’s not too late…
    Look at me!
    I’m lying here…
    Awake, waiting for that
    Right moment to escape.

    How peculiar

  92. Mihai Frigea Avatar
    Mihai Frigea

    Sarind, urland, risti sa pari nebun
    Un spirit exaltat
    Printre oameni mirati, carora le spun
    Razand, ce mult l-am asteptat
    Efervescent, un show complet, one million fans
    Mai stii pe altcineva?
    El este Robbie Williams!

  93. Corina Avatar

    Asa mi–as dori pe Robbie sa-l vad, dar
    N-am bilet, asta e aproape clar
    Greu nu mi-e o rima sa fac
    E mai usor decat o tura de lac
    La Titan, Herastrau sau Tineretului,
    Scriu mai bine si ii dau voce poetului.

  94. Oana Andreescu Avatar

    Keen on Robbie rocking on
    In my city, in my soul.
    Did my dues, waited in line
    So all I need is a ticket in time.

  95. oana Avatar
    oana

    Ruxandra cand vom afla
    Daca la Robbie vom canta
    Ziua cea anuntata a trecut
    Si raspunsul e … mut
    Nu vreau randurile sa le grabesc
    Insa pt concert ma pregatesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471