Nu e vreo replică dintr-un spectacol văzut ieri ci o concluzie a celor două spectacole în limba germană văzute ieri, respectiv ???Moscova mahmură???, la amiază, la Gong, și ???Vizita bătrânei doamne???, seara, la Sindicate. Și care, deși nu mi-au furat avântul dat de primele zile cu spectacole absolut minunate, mi-au tăiat un pic din entuziasm*. Chiar dacă știam oricum că n-o să-mi placă tot ce voi vedea la FITS!
Și, de fapt, nici măcar nu e vorba de plăcut. Sau, mă rog, dacă la Moscova mahmură aș putea spune chiar că nu mi-a plăcut ce-am văzut pe scenă (cât am văzut, că am ieșit la un moment dat, tiptil ca o pisică), la Vizita bătrânei doamne mi-a plăcut. Sau, în fine, nu i-am găsit nici un cusur artistic. Nici măcar de subtitrare n-aș putea să mă plâng, fiindcă a fost în căști și impecabilă, apropo!, de scenografie, lumini, costume și, în nici un caz, de interpretarea actorilor.
Mi-a lipsit, însă, emoția, de oricare fel, provocată de ce se întâmpla pe scenă. S-ar putea să fiu eu de vină, cu siguranță sunt subiectivă** și ăsta poate fi un motiv. Dar nu am cum să fiu, acolo, în scaunul de spectator, altcineva decât… eu, cu bagajul meu cultural și starea din acel moment.
Am discutat după spectacol cu mai mulți dintre actorii care au jucat în Vizita.. și am înțeles că, de fapt, cam așa e teatrul german. Riguros și curajos în același timp, dar fără emoții. Și cu toate că detest și cealaltă extremă, aia în care regizorii pun anume în scenă momente care să apese butonul de plâns ori râs al spectatorului, eu am nevoie să fiu sedusă de ceva pe scenă. Fiindcă, oricât de mult mi-ar plăcea să mă uit într-un caleidoscop, chiar și cu geometria lui perfectă, un copac o să-mi spună mereu mai multe. So, Ich bin nicht eine Berliner! Cel puțin ieri și cel puțin la teatru.
Am văzut, în schimb, și un spectacol care, în mod oarecât neașteptat, mi-a plăcut foarte mult: Vicleniile lui Scapin făcut de japonezii de la Matsumoto Performing Arts Centre!
Cu o scenografie minimalistă, spectacolul s-a concentrat mai ales pe joc și text, iar actorii japonezi au făcut o treabă grozavă! Am râs mult (prima dată, din cât pot să-mi amintesc, la un spectacol japonez!) și m-am bucurat, pur și simplu, de creativitatea cu care au pus în scenă acest text bazat pe o piesă de Moliere. Admit că a fost ușor să-mi placă, admit că a fost construit anume ca să placă, dar nu m-am simțit nici o clipă păcălită să-mi placă!
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2015
Și cam asta a fost ziua de ieri. Cu părere de rău că INCĂ nu am reușit să văd nici un spectacol de stradă și mă oftic îngrozitor pe chestia asta! Dar încerc să recuperez!
* Între timp, entuziamul a revenit la cote normale.
** În caz că nu e clar, nu am nici o secundă pretenția că aș fi vreun critic de teatru, deci nu vă așteptați la cronici savante de la mine, că nu am de gând să scriu așa ceva. Nu e locul, stilul și, cred, nici rolul meu.
Rezumatul zilei, by Video Team FITS:
Leave a Comment