Sigur ați auzit că anul ăsta Timișoara este Capitală Culturală Europeană, n-aveați cum altfel. Am fost acolo zilele trecute și-am prins și City Celebration, un eveniment preț de un sfârșit de săptămână care a strâns un program cu zeci și zeci de propuneri de toate pentru toți.
Înainte să povestesc cum a fost, un pic de context: ideea de Capitală Culturală Europeană a apărut în 1985, la inițiativa Melinei Mercouri, ministrul grec al culturii, și a omologului său francez, Jack Lang. Pornirea a fost, așa cum vă imaginați, de a-i apropia pe europeni unii de alții, de istoria și valorile comune. Până în 2007, programul a cuprins doar orașe din Europa Occidentală, iar din 2007 s-a deschis și spre Europa Centrală și de Est, cu orașul Sibiu, alături de Luxemburg. Începând de anul trecut, nu mai sunt alese două, ci trei orașe, așa că, în 2023, avem (tot) trei CCE: Timișoara, Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria).
Titlul ajunge prin rotație în țările europene, iar orașele care doresc să-l obțină trebuie să facă niște proiecte serioase care să răspundă ideii de bază, să implice comunitatea locală și să construiască o bază de creștere continuă a orașului: mai mulți turiști, mai multă notorietate, o viață culturală mai bogată și așa mai departe. Ca să vă dați seama de anvergura proiectelor și pregătirilor care se impun, orașele care urmează să devină Capitale Culturale Europene sunt alese cu patru ani înainte.
Timișoara, la fel ca celelalte două Capitale de anul ăsta, a avut ghinion, pentru că perioada de pregătire a coincins cu pandemia, iar asta, desigur, a cam dat totul peste cap. Însă, poate spre surprinderea unora și altora, mie mi se pare – mai ales după vizita asta – că s-a descurcat mai mult decât onorabil. 
Eu am fost acolo între 4 și 8 octombrie, în special pentru City Celebration, dar m-am bucurat de cât mai multe din ceea ce oferă orașul. N-am mai ajuns în Timișoara de cinci ani (parcă?) și mi s-a părut mult schimbat în bine. Parcă e mai aerisit, mai cosmopolit. Sigur, am umblat aproape exclusiv prin centru, nu m-aș aventura să spun că zona Piața Traian e ca și nouă, că nu e, dar am descoperit și spații minunate nu neapărat în centru – cum ar fi Faber. 
Și, dacă tot am început cu asta, dați-mi voie să insist să mergeți, dacă aveți ocazia, să vedeți acolo expoziția Performing 89, Stări de deziluzie, care mi-a plăcut – nu mult, ci foarte mult. E o expoziție colectivă cu artiști din România, Ungaria și Serbia care asociază cîteva dintre poveștile complicate ale anilor ‘90. Cred că a fost expoziția cu care am rezonat cel mai mult din tot ce am văzut, poate și pentru că am recunoscut în ea istorie trăită personal: această tranziție care parcă nu se mai termină. Expoziția asta mai ține până în 22 octombrie și mi se pare un must-see pentru oricine, dar în special pentru cei mai tineri, care poate nu au musai cele mai clare repere când vine vorba de anii ’90.
Tot la Faber am văzut și Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord, de asemenea de văzut – ține până pe 11 noiembrie. 
Pricep că nu sunt vreo resursă de recomandări pe artă contemporană, dar puteți să mă credeți pe cuvânt (poate tocmai de-aia!) și să mergeți să vedeți și expozițiile de la Cazarma U și, mai ales, Individual Compus, expo colectivă by SAC de la Comenduirea Garnizoanei, unde am văzut niște lucrări pe care le-aș fi luat acasă, într-atât de personal mi-au vorbit. 
În fine, ca să terminăm cu partea expozițională a deplasării, am fost să văd și Brâncuși, evident că n-aș fi ratat așa ceva.
M-am dus fără așteptări, dar admit că față în față cu oricare din lucrările sale celebre expuse la Timișoara te cuprinde emoția. Nu pentru că a fost român, ci pentru că frumusețea intrinsecă a formelor în care a transformat materia este desăvârșită. Aș fi stat ore întregi să mă bucur de zbor și liniște, din păcate, însă, n-am avut răgazul ăsta la dispoziție. Toată lumea vrea să vadă Brâncuși, iar tururile nu-s prea generoase ca timp și spațiu. Dar poate mai ajung până se termină, pe 28 ianuarie 2024.
Mai mult și mai în detaliu a scris despre expoziții Ovidiu, la el pe blog. 
Am prins și la Timișoara Guitar Meeting, bafta mea că m-am nimerit acolo fix în weekendul în care a avut loc. Am cântat cât m-a ținut gura, alături de cei 400 de chitariști din toată țara, și vreo câteva sute de spectatori, a fost super mișto și super atmosferă, mai vreau! 
Dar Timișoara (Capitală Culturală) nu e doar despre artă și expo și concerte. E tot ce se simte și se întâmplă în oraș, sute de evenimente mai mici sau mai mari, și tot atâtea ocazii pentru a lega legături între oameni și comunități. Am mâncat bine și chiar remarcabil peste tot pe unde am avut inspirația să mă opresc, în toate magazinele în care am intrat oamenii erau super amabili și deschiși și cu chef de vorbă (cheers, domnul de la paza DM, care a știut exact unde e raftul cu ce-mi trebuia mie!) și am găsit o mulțime de locuri cu produse locale foarte mișto. Bașca, PopUp Studio, locul în care se găsesc și produsele promo făcute de organizatorii CCE și care-s cu totul și cu totul diferite față de ce v-ați putea aștepta, în sensul că sunt cu adevărat cool și foarte purtabile! 
Una peste alta, am găsit un oraș de care m-am reîndrăgostit, mai sexy, mai smart, mai fermecător, cu o atmosferă și oameni pentru care fug uneori în alte țări preț de un weekend. Și care m-a convins să mai dau măcar o fugă acolo până la finele anului.
Ceea ce vă doresc și vouă! 
Leave a Comment