Ieri, Biroul de Presă al Centrului Naţional al Cinematografiei a făcut public un document care începe aşa:

Minciunile de pe Cinemagia. Feriți-vă de urechista Sauciuc!

Continuă campania de denigrare și dezinformare inițiată și alimentată prin presa coruptă de către păpușarul bucălat, care pândește să pună mâna pe Fondul Cinematografic și să-l devalizeze metodic, bănuț cu bănuț, păcălindu-și colegii de generație cu zâmbetul pe buze și cu ochelarii pe nas, remorcându-i ca pe niște copii de grădiniță – până când o să ia el tot-tot și o să-i lase pe ceilalți cu buzele umflate. Asta – după ce a nenorocit deja o altă instituție publică… Nu e nevoie să dăm nume, știe toată lumea din industrie despre cine e vorba.

Ne plângem de autorităţi – şi pe drept cuvânt! – şi că în România bunul simţ e desuet, că statul nu face, că ţara nu-ţi dă! Dar noi respectăm regulile? Noi suntem corecţi? Încercăm să facem ca legea să fie respectată? Chemăm poliţia când vedem nereguli? Atenţionăm OPC-ul când supermaketul ne vinde mâncare expirată sau CNA-ul când televiziunile aberează pe bandă rulantă?! Ne tragem de mânecă unii pe alţii când o luăm pe arătură!? Nu prea facem asta, nu?

Admirată şi contestată aproape în egală măsură, Margaret Thatcher a fost şi va rămâne un capitol important în istoria Marii Britanii şi unul dintre cei doi oameni de stat, alături de Reagan, care au dus la finalul Războiului Rece.

Sunt şi se vor scrie şi zilele astea pagini întregi despre Doamna de Fier, probabil că se va difuza şi filmul cu acelaşi nume (şi care e o istorie întrucâtva romanţată), iar preşedinţi şi premieri din multe ţări vor asista la funeralii, aşa cum se cuvine.

Indiferent dacă o admiraţi sau nu pe prima (şi singura, până acum) femeie care a devenit premier în Marea Britanie, vă recomand să citiţi măcar câteva articole despre cariera şi viaţa acestei femei remarcabile şi, de asemenea, să urmăriţi presa “de afară” pentru a vedea că se poate face jurnalism cu respect, responsabilitate şi bun simţ la dispariţia unei mari personalităţi.

De asemenea, pentru pasionaţi, aici găsiţi o colecţie impresionantă de documente din perioada în care Margaret Thatcher a fost premier.

foto

La finele acestei săptămâni a avut loc, la Sala Palatului, SofistiCAT, expo concurs de feline mici, adică pisici! Cum ieri am avut avânt administrativ cu spălat de geamuri şi de rufe, am ajuns abia azi. Şi n-am plecat dezamăgită de la expoziţie, ce-i drept! Am plecat furioasă!

La nouă luni nu e chiar uşor să te deprinzi cu apa, îmi imaginez, dar să te mai şi scufunzi! Totuşi, când ai o mamă devotată care vrea să te înveţe să te descurci în viaţă, e foarte posibil să te ia bine de ceafă şi să te tragă după ea în apă. Probabil n-o să-ţi placă la început şi o să înjuri natura care nu ţi-a oferit una bucată iaht şi una bucată submarin dar mama ştie cel mai bine!, iar când o să începi să faci tumbe prin apă o să vezi ce bine îţi prind lecţiile ei.

În mai puţin de doi ani am ajuns de trei ori la Circul de Stat, cel pe care toată lumea îl ştie drept Circul Globus şi care locuieşte în aceeaşi clădire în care l-am întâlnit prima dată, când eram copil, pe Aleea Circului, iar asta e mai mult decât am fost în copilărie!

Prima dată am fost cu cei de la Cirque du Soleil (cât de tare e să rămână super trupa de la Saltimbanco cu gura căscată de ce au văzut în arena de la Globus, ha?!), a doua oară am “corupt” şi alţi bloggeri, fiindcă îmi plăcuse mie atât de tare, iar a treia oară, la finele săptămânii trecute, fiindcă deja am încredere că instituţia din Aleea Circului nu mă va dezamăgi. Tot cu bloggeri, că am auzit undeva că cică bloggerilor le place circul! :D

Îmi place cafeaua. Beau o singură cană pe zi, dimineaţa, dar mi se pare că fără momentele alea de dezmeticire aromată nu m-aş putea repune în funcţiune, darămite să produc ceva, o idee cât de mică. Îmi place să simt în mână greutatea cănii, aroma cafelei fierbinţi şi gustul amărui, să am măcar cinci minute de linişte înainte ca ziua s-o ia din loc.

Marţi, însă, am băut două cafele: pe cea de dimineaţă şi, mai apoi, un latte… cu stropi de culoare, după cum vă povestesc mai jos!

Pe Aylin Cadîr am cunoscut-o la un spectacol pus în scenă de Chris Simion la Godot. Nu juca în el, dar venise să-l vadă, mi se pare că era chiar premieră. Purta ochelari şi codiţe de fetiţă cuminte şi întâi n-am ştiut de unde mi se pare cunoscută figura ei dar apoi mi-am amintit de o trupă de fete şi un serial la Pro.

Ei, da, aşa veste mai da! Studiourile Pixar au anunţat o continuare la Finding Nemo, una dintre cele mai îndrăgite animaţii! Nu cred că ştiu vreun copil mic sau mare căruia să nu-i fi placut mult acest film premiat cu Oscar!

Filmul se va numi Finding Dory şi se va concentra pe peştoaica albastră, zăpăcită şi haioasă, “interpretată” de Ellen DeGeneres, iar lansarea sa e plănuită pentru 25 noiembrie 2015.  Deci, da, mai avem un pic de aşteptat dar sunt convinsă că o să merite! Până la urmă, Dory e cel mai iubit caracter animat… cel puţin pe FB: are aproape 25 de milioane de fani!

Guest post by Domnul Sony.
(adică eu, motanul!)

Dacă voi credeaţi că mă cheamă Domnul Sony aşa, de amorul artei, vă înşelaţi. Întâi pentru că sunt cam sonat – OK, putem să trecem peste asta? Mulţumesc! – şi pe urmă pentru că, la momentul când am ajuns aici, nu era nimic “de firmă” prin apartament, aşa că am fost desemnat eu să fiu “de firmă”. Mă rog, de fapt mai erau nişte haine şi nişte pantofi, dar asta e o altă poveste. Şi combina. Şi televizorul. Şi frigiderul. Detalii!

Oricum ar fi, am rămas motanul brand al casei, unicul şi singurul, de altfel, şi de aceea mă bucur că pot să vă anunţ, ok, cu o zi întârziere, că Sony a lansat Animalia, o serie de produse destinate animalelor de casă, pets, cum ni se mai spune, doar că noi nu poluăm decât fonic. Uneori. Rar. Aproape deloc!