Mă fascinează zâmbetul şi efectele sale benefice asupra noastră şi asupra celorlalţi. E un gest simplu şi totuşi ne găsim mult prea rar motivaţii pentru a-l face, fără să ne dăm seama că atunci când zâmbim lucrurile chiar devin mai bune. Vă uitaţi la oameni, pe stradă ori în metrou? Rar îi vezi zâmbind, cel mai adesea sunt încruntaţi, preocupaţi, stresaţi. Dacă îţi zâmbeşte cineva, însă, o să faci şi tu la fel, e ca la căscat, se ia! :)
Iar ăsta e doar unul dintre beneficiile zâmbetului, lista e (mai) lungă!
Dieta iubitoarelor de ciocolată este o carte despre nişte prietene bune care, ta daaaa!, iubesc ciocolata. Am luat cartea asta de la All fiindcă oricum voiam să scriu ceva în campania vALLuntar, dar şi pentru că încerc să pricep şi eu cum vine cu iubirea de ciocolată pentru că, la o adică, dacă o asemenea dietă ar exista în realitate, eu n-aş avea avea cum să mă bucur de ea!
(de fapt, poate că ar fi bine să încep o asemenea dietă: practic, n-aş mânca nimic!)
Am văzut filmul “Condamnat la viaţă” săptămâna trecută şi probabil n-aş fi scris despre el fiindcă nu mi s-a părut că merită o recomandare dar nici nu e atât de rău încât să vă avertizez să nu vă duceţi. Ce-i drept, nu mi-a plăcut nici felul în care e făcut sau promovat şi, nu în ultimul rând, nu mi-a plăcut finalul mult discutat şi disputat.
Filmul e făcut după nuvela lui Titus Popovici, Moartea lui Ipu, şi un remake – mai slab, dacă mă întrebaţi pe mine – după “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, filmul lui Sergiu Nicolaescu după aceeaşi nuvelă, în care Amza Pellea e Ipu – şi ce Ipu!
E piesa mea preferată de pe albumul Love Affair semnat Holograf, clipul e “cald”, a fost lansat acum vreo jumătate de oră, aşa că bucuraţi-vă de el.
Numele protagonistei este Anamaria Maier, pe care am văzut-o şi în Kiddo, primul film interactiv din România, unde juca tot rolul unei tinere care boxează, şi l-aţi văzut un pic şi pe Mihai Leu. Clipul poartă semnătura lui Iulian Moga. Nu sunt sigură că-mi imaginam povestea cântecului pe un ring de box, presupun, însă, că, într-un fel, povestea se poate vedea şi aşa…
În mod normal nu vedeţi pe-aici recenzii de chestii tehnice fiindcă eu nu sunt prea tehnică de felul meu şi deşi îmi plac gadgeturile, aşa, generic, nu sunt chiar pasionată de jucării ci mai degrabă de ce pot ele să facă pentru mine şi cum îmi pot uşura viaţa. Alarma de telefon care te ţine de vorbă până pui de cafea sau măcar până te dai jos din pat – ei, da, asta ar fi o chestie!
Însă în seara asta, dacă tot n-apucasem să adorm m-am uitat la lansarea noului Samsung Galaxy S4, live de la New York, un show foarte deştept făcut, cu tot soiul de personaje care jucau diverse scene în care noile dotări ale noului telefon erau foarte la îndemână! Am reţinut camera principală de 13 MP şi cea secundară de 2, dual camera, care e foarte cool şi merge şi la poze, adică poţi să faci un video cu ce vezi tu, dar în video, într-o fereastră mică, să apari şi tu şi să comentezi, de exemplu. Şi că se pot face 100 de fotografii în patru secunde, şi că are o funcţie care se cheamă “erase” cu care o poţi şterge pe soacră din poze! :D
Şi S Translator – tu ii spui ce vrei în limba ta, iar el traduce în limba pe care o alegi. În real time. Adio cerut indicaţii până te dor muşchii! Ah, şi faptul că răspunde la comenzi chiar şi când porţi mânuşi! Mânuşi normale, nu din alea speciale, uraaa!
Deci, da, un show care e, fireşte, destinat să te seducă, şi eu zic că n-a fost chiar rău şi asta o să se vadă în vânzări. Başca, agenţia de PR care se ocupă de Samsung în România a transmis comunicatul odată cu evenimentul de lansare, ceea ce mi se pare lăudabil, chiar dacă cei mai mulţi destinatari vor citi abia mâine dimineaţă!
Am citit ieri şi azi, pe îndelete, care sunt proiectele considerate eligibile şi neeligibile de către Institutul Cultural Român. Am citit şi care sunt criteriile, cum se face notarea, ce zice ICR că e bine şi ce zice că nu e bine. Majoritatea propunerilor nu au fost admise şi nu neg că unele erau de râs! Totuşi, printre neadmisele pentru finanţare se află şi festivaluri de film, dans, teatru devenite deja tradiţie – că, na, au demonstrat că sunt apreciate, de ce să le spriinim?! Printre cele eligibile, în schimb, se află ceva Superlative VIP, dar şi festivalul “Udatul nevestelor”…
Citiţi, ca să ştiţi şi voi ce finanţează faimosul ICR!
Jorge Mario Bergoglio (76 de ani) – acesta este noul Papă, ales astăzi după al cincelea vot al Conclavului de la Vatican. Primul Papă care nu e european, cardinalul argentinian şi-a ales numele unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi, Francisc, întemeietorul Ordinului Franciscan şi patron spiritual al Italiei. Noul papă se trage dintr-o familie modestă de italieni şi este iezuit. Apropo, Europa: 285 de milioane de catolici. America de Sud: 501 milioane de catolici şi multă sărăcie!
Deşi iniţial a fost atras de chimie, Jorge Bergoglio e licenţiat în filosofie, a studiat, de asemenea, literatură, psihologie şi, ulterior, teologie, materie pe care a şi predat-o, chiar la Universitatea San Miguel, unde a studiat şi unde, mai târziu, a fost şi rector. În 1998 e ales Cardinal al Bisericii Catolice în Argentina (şi arhiepiscop al Buenos Airesului), iar în 2001 Papa Ioan Paul al II-lea l-a apropiat de Vatican.
Actorii sunt o specie aparte, dăruiţi şi… dăruinzi, trăiesc cel mai adesea prin(tre) personajele lor, prea puţin preocupaţi de concret din ăla de-al nostru, cu noţiuni complicate precum excel! Sunt mereu pe fugă, între repetiţii sau spectacole, mai trag o voce, un spot, mai joacă într-un club, spre bucuria noastră, dau un interviu… se împart şi, mulţi dintre ei o fac cu multă generozitate!
O viaţă de om jucată, repetată, intervievată. Dar şi actorii îmbătrânesc, obosesc, iar reflectoarele încetează să-i mai urmărească, iar pensia de actor nu arată preţuirea pe care o avem pentru aceşti oameni: mulţi dintre ei nu au nevoie de susţinere. De aceea, 12 teatre şi Capitală şi alte 19 din ţară îşi vor dona încasările unui spectacol pentru ajutorul artştilor retraşi din activitate.
Mi se pare un gest de frumoasă reverenţă, unul pe care şi noi, spectatorii, îl putem susţine, mergând la aceste spectacole – găsiţi lista completă a spectacolelor, cu date şi ore aici. Iar dacă nu puteţi ajunge, e şi un cont în care puteţi dona cât vreţi voi, chiar şi contravaloarea unui bilet la teatru…
Dar eu aş prefera să fie pline sălile!
Campania Artistii pentru Artişti este organizată, din 2002, de UNITER.
Pentru mine, revelionul e mai degrabă în seara asta, pe 11 martie, decât pe 31 decembrie. Un soi de revelion personal, dacă vreţi, când mi se împlinesc anii şi, deci, socotelile sunt mai uşor de făcut. Sau, în fine, de facut, în orice caz :))
Am început deja să primesc urări şi chiar daruri şi mai şi plouă, ceea ce face ca ziua mea să înceapă cum îmi place mie, cu ploaie, şi, deci, să mă găsească cu un zâmbet maaaaaare şi… un pic strâmb, că încă mă “ţine” niţel obrazul de la anestezia de azi – dintele netrebnic se pregăteşte de plombă!
Acum doi ani, când s-a petrecut dezastrul de la Fukushima, eram în Redescoperă, cred că la Vâlcea, şi îmi amintesc perfect că a fost prima şi singura dată când am regretat că încăperea restaurantului în care mă aflam nu avea televizor. Astfel, trebuia să mă duc într-un alt salon şi să stau cumva în capul unor oameni de bine care-şi luau masa pentru a vedea derularea evenimentelor.
Nu puteam altfel, însă, e un microb de breaking news pe care l-am deprins din vremurile jurnalistice şi de care nu pot şi n-am să scap, probabil, niciodată. Fireşte, vorbesc de adevărate ştiri pentru care faci breaking news şi actualizări la fiecare minut, nu de prostiile neinteresante, de cele mai multe ori, pe care le pun ziarele şi televiziunile noastre la rang de super ştire – vă amintiţi revoluţia din Egipt şi că presa de la noi avea o cu totul şi cu totul altă agendă?!
