Statisticile spun că o femeie este victimă a violenţei domestice în România la fiecare 30 de secunde, că trei din patru astfel de cazuri nu sunt raportate la poliţie şi că aproximativ 60 la sută dintre români consideră că violenţa domestică e o chestiune privată şi că poliţia nu ar trebui să se amestece, deşi există, în ultimii ani, câteva sute de cazuri în care au murit femei ca urmare a violeţei domestice. De asemenea, avem de cinci ori mai puţine adăposturi pentru victimele violenţei domestice decât standardul european, lipsesc resursele pentru educaţie şi consiliere şi, în general, cam lipseşte interesul autorităţilor în acest sens.

Nu mă interesează ce spun oamenii de ştiinţă (de data asta), cum că fericirea ar ţine de o determinare genetică. Eu cred că se învaţă, cred că poţi alege să te uiţi în jur şi să vezi mai ales lucrurile rele sau pe alea bune, să vezi defectele sau, mai degrabă, calităţile oamenilor.

Şi mai cred că o pisică simpatică te poate face să zâmbeşti să să-ţi aminteşti că fiecare zi poate fi frumoasă… dacă alegi să fie aşa. Azi, Owlbert, un motan care se bucură de prea puţină apreciere pe net:

Owlbert a fost “înfiat” de la un adăpost de pisici cam acum un an. Şi, apropo, de asta, în State se plăteşte “adoption fee” când iei un animal. Pentru ca respectivele centre să poată supravieţui şi avea grijă şi de alte pisici. Şi căţei. Şi ce-or mai avea ei acolo.

Pe Owlbert îl găsiţi şi pe FB. Ca şi pe Dl Sony, de altfel (tre’ să zic, altfel se supără pe mine că fac reclamă la alte pisici)

Andrei Makine s-a născut în Siberia şi şi-a împărţit copilăria între o casă de copii şi bunica originară din Franţa – sau cel puţin aşa povesteşte uneori, când are chef, despre copilăria sa. De altfel, şi teza lui de doctorat, la Universitatea de Stat din Moscova, avea să trateze literatura franceză, iar după ce a fugit la Paris, a locuit o vreme aproape de mari scriitori francezi, Balzac, Moliere sau Hugo, într-un colţ din cimitirul Père Lachaise. Atât era de sărac.

“Când ai ales drumul ăsta, al scrisului, nu mai ai de ce să discuţi despre chestiile materiale”, explică, şi nu e deranjat sau ruşinat de sărăcia primilor ani în Franţa, atunci când aştepta cetăţenia, scria şi încerca să-şi publice cărţile

Nu ştiu câţi dintre voi urmăriţi Grey’s Anatomy şi câţi vă aduceţi aminte că Meredith se apucase să tricoteze ca să-şi mute mintea de la… altele! Fiindcă e relaxant.
Mie îmi făcea Darly pulovere şi veste când eram copilă, în liceu le furam pe-ale lui tata, că-mi erau largi şi-mi plăcea chestia asta, mai târziu am început să nu mai port prea des pulovere. Nush de ce, exact. Probabil pentru că mi se pare mai călduros un polar şi mai elegant un sacou.
Dar ieri şi azi mi-au ieşit în cale nişte idei mişto legate de acest obiect vestimentar, aşa că vi le arăt şi vouă.

Prima idee e de la Cola, respectiv un generator de pulovere, un site în care poţi să-ţi faci propriu model, iar cele mai votate 100 chiar vor fi realizate şi trimite fericiţilor câştigători. Eu am făcut unul da’ nu l-am înscris, a fost doar aşa, for fun:

Pisici, urşi, unicorni şi pinguini. Very me!

A doua chestie e Christmas Jumper Day (13 decembrie) când vor fi licitate, în beneficiul Salvaţi Copiii UK, pulovere semnate de nume celebre ca McQueen, Burberry, Vivienne Westwood, House of Holland sau Mary Katrantzou. Mie mi-au plăcut după cum urmează:

Burberry

Alexander McQueen

Mary Katrantzou

Sper să n-avem o iarnă prea rece, totuşi! :)

Când am aflat că există un produs financiar gândit în mod special pentru femei mi s-a părut o chestie cam exagerată, ca să fiu sinceră. Başca, nici opţiunile din aplicaţia de pe FB,Tutorial pentru înţeles femeile, nu mi s-au părut extrem de apropiate de realitate. Adică variantele best of… c’mon!

Însă ideea comunităţii unasiuna.ro îmi place. Şi, între timp, două dintre prietenele mele au achiziţionat produsul, iar eu am aflat de ce se adresează femeilor şi de ce ăsta e un lucru bun, totuşi.

Ştiu că e abia noiembrie, mai pe final, aşa, dar mie azi mi-au lipsit mânuşile. Şi am avut chef de ceai fierbinte când am ajuns acasă cu mâinile îngheţate (am eu damblaua asta de a mai testa transportul în comun din când în când, drept urmare am stat cam un sfert de oră în staţie la Kogălniceanu pentru un amărât de 85 deşi erau o grămadă de taxiuri în staţie!) şi să mă încolăcesc ca o pisică pe canapea, cu o carte bună într-o mână şi cu ceaiul preferat în cealaltă. Desigur că n-am făcut asta, aveam chestii de lucrat, dar chiar şi-aşa: cam a venit iarna şi, cu paşi mai mici sau mai mari, se apropie şi Crăciunul.

În perioada mea aproximativ corporatistă, căram zilnic după mine o geantă suficient de mare ca să adăpostească acolo toate cele necesare pentru supravieţuirea în sălbăticie vreo câteva zile. Cel puţin aşa presupun, că n-am experimentant niciodată treaba asta… dacă nu punem la socoteală jungla specifică unui loc de muncă. Oricum, mai toate genţile mele erau mari. Şi grele. Şi, de obicei, orice căutam în ele se găsea exact în ultimul buzunar cotrobăit!

Dar într-o zi mi-am făcut curaj şi am răsturnat tot ce era în ea!

V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!

Conferinţele de genul Zilele BIZ nu presupun doar un efort al organizatorilor şi o pregătire a celor care se vor afla pe scenă, ci şi una a celor care participă şi, eventual, pun întrebări. E una din concluziile acestor zile. O alta e că poţi spune chestii de bun simţ pe care lumea ar trebui să le ştie (dar nu le ştie) şi totuşi să reuşeşti o prezentare memorabilă şi, invers, să spui lucruri foarte interesante într-o prezentare (eufemistic spus) lipsită de atractivitate.
Aş minţi dacă aş spune să toate prezentările de la Zilele BIZ au fost memorabile însă toţi vorbitorii pe care i-am văzut eu au spus câte ceva din care puteai să înveţi. De la unii mai mult, de la alţii mai puţin – şi cum nu se face o prezentare, apropo, e tot un punct bifat!

Azi s-a vorbit despre goodvertising, fericire, creativitate, idei şi poveşti – a fost ziua de Media & Marketing

Nu pricep care e problema clienţilor care cer sfatul unui consultant (presupus specialist, că de-aia îl angajezi, nu?!) dar fie nu ţin cont de el, fie simt nevoia să-l corecteze tot timpul, după bunul lor plac. Cum ar fi comunicatele de presă în care vreun şef de companie doreşte neapărat să fie citat, şi nu doar atât, dar citatul e din ăla cu limbă de lemn, întreprinderea, colectivul, clienţii, încrederea, superlativele.

Sau Se poate să facem ceva care să fie CSR şi HR şi BTL şi cu nişte social-media şi corporate on top?!  Totul, desigur, într-o singură acţiune şi dacă se poate, să aibă şi buget de patru euro + TVA. Sau faimosul Poţi să faci logoul mai mare? din publicitate.