Am ţinut cu Julie. A ieşit Julie. Brenciu i-a ales foarte bine piesele, Julie are voce, prezenţă, zâmbet şi sper să aibă o carieră muzicală mai bună decât are Ştefan Stan, precedentul câştigător, până acum.

Şi o notă mare pentru români pentru că au pus pe primele două locuri o tânără de culoare cu, evident, cea mai bună voce din finală, şi un român de etnie maghiară, a doua cea mai bună voce din finală! Bravo, sunt foarte plăcut surprinsă! Mai ales că favoriţii mei la genul ăsta de competiţii nu câştigă niciodată! :)

Update de aici: MULTUMESC, asadar, tuturor celor care mi-au udat obrajii… Pro-ului c-a preluat formatul asta si m-a ales ca jurat, echipei mele de 14 elevi care m-a ales ca antrenor, Monei Segall, unicului Pavel Bartos, formidabilului Andi Moisescu, lui Natzis si baietilor lui din trupa, fetei care-mi aducea de fiecare data morcovii la rulota, baletului de senzatie, intregii echipe de productie, sunetului si celor de la lumina, fetelor din backing, orchestrei mele bestiale cu care am forfecat toate piesele posibile de pe youtube, familiei mele adorabile care mi-a suportat toti nervii, stuff-ului meu de la HB MEDIA ENTERTAINMENT mereu in stare de alerta, lui JULIE, fara de care postul asta lung n-avea pic de… culoare si fara indoiala, VOUA, VOUA celor care ati dat acestui concurs, prin zecile de mii de voturi din finala, o valoare internationala

sursa foto

Săptămâna trecută am fost la Macy Gray, şi a fost un concert foarte mişto, iar Maya Sykes, parte din duetul care o însoţeşte pe Macy în concerte, e fanastică! Nimic din ceea ce v-aş putea povesti despre energia ei năucitoare sau despre vocea absolut specială nu cred că poate să vă ducă cu gândul la cum e fata asta, de fapt. Sau Macy. Sau trupa ei, The Sex Fiends, ori cele 100 de minute de show! Dar e ok, fiindcă, oricum, nici nu vreau să vorbesc despre asta ci despre altceva, tot legat de concert!

Îmi place Macy Gray, mi-a plăcut încă de când am ascultat-o prima dată, nici nu mai ştiu când, să tot fie vreo 10 ani dacă nu şi mai mulţi! Desigur, toată lumea ştie de I Try, cu vocea răguşită, joasă, cu moaca ei simpatică şi cu florile de câmp. Şi cu final fericit!

Mi-a plăcut muzica celor de la Vunk de când erau mai tineri (!) şi cântau “Lângă inima ta vine inima mea” cu Maria Radu, iar Cornel Ilie o ardea studenţeşte, prin Club A, pe vremea când la şcoală te mai duceai, dar dacă lipseai din Club A te întreba lumea dacă eşti bine.

N-am ţinut aproape, dar au avut grijă băieţii să producă hituri pe care le-am auzit la radio şi cândva, nu mai ştiu când, am cumpărat şi nişte CD-uri cu muzica lor, ba chiar am fost şi la un concert din seria SECântă Rock într-un club din Regie despre care nu-mi mai aduc aminte cum se cheamă. Oricum, ştiu că s-a lăsat cu cântat până la ore mici da’ vesele.

Anul trecut am vrut să merg să văd The Wall, întâi la Budapesta şi, pe măsură ce nu mai găseam bilete, din ce în ce mai departe de ţară, până când, într-un final (dramatic!), toată aventura ajunsese să-mi depăşească bugetul şi, mai nasol, să se suprapună cu diverse obligaţii care m-ar fi ţinut în România.

Aşa că sunt fericită (şi e puţin spus!) că voi vedea magistralul The Wall şi pe Roger Waters la Bucureşti, pe 28 august 2013, în Piaţa Constituţie – cât de tare! Să vezi The Wall faţă în faţă cu Casa Poporului, ctitoria de seamă a epocii cenzurii când, dacă ascultai Pink Floyd, erai privit cu neîncredere sau chiar puteai s-o păţeşti!

Nu vreau şi sper că nici nu e nevoie să vă spun mai mult despre spectacol. Cine ştie, ştie, cine nu, probabil că nu e interesat/ă de aşa ceva. Dar eveniment e puţin spus. Bravo, emagic, pentru ispravă! Niciodată, până acum, n-am aşteptat cu atâta nerăbdare un concert – poate şi pentru că e mult mai mult decât un concert!

Îmi place Pink, îmi place încă de dinainte de 2006, când am văzut-o live cântând unplugged Family Portrait de-am ţipat BIS! din toţi cei doi plămâni ai mei, chiar dacă recitalul ei era urmat de Mr. Manson pe care, de asemenea, nu-l mai văzusem live. De atunci Pink îmi place foarte mult nu mult.

Luată de val cu festivaluri, interviuri şi proiecte noi, deşi ştiam că are album şi clip nou, totuşi n-am apucat să-l văd, până în seara asta când stăteam eu cuminte pe canapeluţă c-o carte-n braţe şi cu teveul pus pe VH1 şi, puf!, Pink, cântec nou, clip nou. Şi mi-a plăcut la nebunie! Pentru exemplificare:

Despre români se zice că-s un popor ospitalier. Tot ce se poate, dar în materie de servicii, mai ales când vine vorba de industria “opitalităţii”, mie mi se pare că n-am fi chiar cei mai pricepuţi din lume. Poate s-au schimbat generaţiile, iar cei mai tineri nu mai au şcoala veche a gazdei care te primeşte cu zâmbetul pe buze, cu ştiinţa de a nu spune NU, orice ar cere clientul. Pentru că, dacă e mulţumit, clientul revine, ba chiar mai spune şi prietenilor, iar bacşişul este peste măsură de generos.

Am avut ocazia să cunosc o asemenea gazdă la Oradea şi, mai mult decât atât, să mă bucur de atenţie şi poveşti. Figură celebră a oraşului, doamna Maricica, fiindcă aşa e cunoscută directoarea de la Restaurantul Butoiul de aur, fost Oradea, a învăţat meseria asta a zâmbetului toată viaţa, de la 18 ani, adică acum vreo jumătate de secol, când a intrat ucenică la Oradea. Ulterior s-a specializat  la şcoli de soi, inclusiv în Capitală, dar meseria aia bună, a învăţat-o acolo, printre mesele şi scaunele din vechiul restaurant.

Surse neoficiale* dau ca sigur concert Depeche Mode la Bucureşti, în 15 mai, pe Arena Naţională. Dacă e aşa, m-aş bucura foarte tare, fiindcă în 2006 i-am ratat, stupid: am avut prea mult de muncă la birou şi nu am putut pleca. Asta cu toate că prin liceu eram ceea ce s-ar numidepeşistă şi, de fapt, n-au încetat niciodată să-mi placă.

Zvonuri sau nu, să ascultăm un cântecel:

Ăsta, pentru că mi se pare că God chiar ar avea un simţ al umorului cam defect dacă ştirile se confirmă şi eu tot n-ajung să-i văd dintr-un motiv sau altul!

* surse: 1, 2

Update: alte surse, pe care voi să le pastrez pentru mine, mi-au zis că, da, e adevărat, avem concert Depeche Mode la anul, în Bucureşti. Abia aştept, o să fie (e)magic! :)

Update 2: told ya! Depeche Mode la Bucureşti, 15 mai, pe Arena Naţională, şi, da, e by EMAGIC!

Nu prea cred în horoscop, alinierea planetelor sau soartă, pe sistem “aşa i-a fost scris!”, ci mai degrabă într-un design personal, ale cărui linii le poate trasa oricare dintre noi, chiar şi inconştient uneori. Mă rog, asta dacă nu punem la socoteală felul în care am ajuns eu să fac jobul ăsta de comunicator. Privind în urma, cred că acolo chiar ar putea fi vorba de o aliniere planetară… dar asta e altă poveste! Acum vorbim despre soartă sau, mai bine zis, despre Fortuna! O, Fortuna, velut Luna, statu variabilis,… Ascultaţi:

Începând de astăzi, pentru două săptămâni, Oradea îmbracă haine de sărbătoare şi aşteaptă oaspeţi la sărbătoarea Toamna Orădeană, un maraton cultural cu artişti unul şi unul, din toate genurile, pentru toate gusturile! Casa de Cultură şi Primăria oraşului îşi dau mâna pentru a îndemna orădenii să se bucure de toamna lor, de poveşti, muzică, teatru şi, sper, de mulţi vizitatori!