Carmina Burana: O roată-i viaţa, deci te-nvârte!

Nu prea cred în horoscop, alinierea planetelor sau soartă, pe sistem “aşa i-a fost scris!”, ci mai degrabă într-un design personal, ale cărui linii le poate trasa oricare dintre noi, chiar şi inconştient uneori. Mă rog, asta dacă nu punem la socoteală felul în care am ajuns eu să fac jobul ăsta de comunicator. Privind în urma, cred că acolo chiar ar putea fi vorba de o aliniere planetară… dar asta e altă poveste! Acum vorbim despre soartă sau, mai bine zis, despre Fortuna! O, Fortuna, velut Luna, statu variabilis,… Ascultaţi:

Da, e vorba de compoziţia lui Carl Orff (apropo, omul a fost nazist cu grad de locotenent-colonel!) inspirată de nişte texte vechi, medievale – unii le spun profane, alţii păgâne, alegeţi ce variantă preferaţi! – şi pe care, un profesor de armonie de la Iaşi, ar fi notat-o, potrivit canoanelor de acum opt deceniii, cu o notă mică, mică! – pe asta o ştiu de la Teo Milea! :)

Insă e mai puţin important (spre deloc!) dacă Carl Orff a respectat sau nu regulile componistice din 1935. Ce contează, în context, este că Gigi Căciuleanu, un minunat coregraf român, care a lucrat şi cu Pina Bausch, printre alţii, a pus în scenă, la Naţionalul din Tg. Mureş, un spectacol pornind de la versurile şi muzica din Carmina Burana, iar eu am văzut spectacolul aseară, aici, la Oradea!

Toată lumea ştie partea cu O, Fortuna! din compoziţia lui Orff, dar puţini au fost curioşii care au parcurs versurile care l-au inspirat. Vorbe despre viaţă şi soartă, desigur, despre iubiri feciorelnice, primăvară, natură şi beţii prin taverne cu rânduieli precise la închinarea paharelor. Le-am citit cândva traduse în engleză, şi le-am urmărit, în timpul spectacolului, pe furiş (trăiască Samsungul primit de la Cosmote!), pentru că Fortuna – impecabilă Monica Ristea, apropo! – mai şi declamă din când în când, batjocoritoare, superioară, învârtind pe deget Omul şi Mulţimea/Lumea.

Felul în care Gigi Căciuleanu a pus în scenă cantatele păgâne ţine de viaţa însăşi, un ansamblu mixt format din dansatori şi actori (“dansactori” le zice el, atât de fain!), vorbitori de română ori de maghiară, fete şi băieţi, un amstec de alb şi negru cu accente de roşu, pe ici, pe colo. Şi e minunat, şi te ţine cu sufletul la gură, ca şi cum ai vedea o poveste, ştiţi voi, început, cuprins şi încheiere, deşi accentele dramatice nu sunt legate de un fir narativ. E ca-n viaţă: uneori cânţi, aşa, fără motiv, alteori bei, fiindcă toată lumea din tavernă o face şi pentru că poţi să uiţi, alteori iubeşti plenar, fluid ca un fir de apă cristalină!

Prin toate stările te trece acest spectacol, început şi terminat în forţă cu răscoala împotriva sorţii, cu simboluri puternice, luna, timpul, sforile care ne ţin legaţi sau care, dimpotrivă, pot deveni bice şfichiuitoare, şi, în fine, roata vieţii care, atenţie, se învârte mereu, a cărei dinamică poate fi dată de noi înşine, sau care ne poate înghiţi pe fiecare, transormându-ne în hamsteri care nu se opresc din mers şi din învârtit… roata!

sursa

Dacă aveţi ocazia să vedeţi spectacolul, mergeţi. Mergeţi şi dacă nu vine chiar în oraşul vostru, învârtiţi roata aia în aşa fel încât să trăiţi vreo două ceasuri… altfel! Recomandarea mea ar fi să citiţi şi textul, aveţi aici o traducere în română, nu pentru că dansul e mai puţin explicit altfel, ci pentru că vă ajută la privirea de ansamblu şi, nu în ultimul rând, pentru că aţi ascultat de atât de multe ori O, Fortuna!, încât e păcat să nu ştiţi ce se zice acolo! :)

De la Oradea, unde dimineaţă erau 6 (şase!) şase grade Celsius, alături de Cosmote, partenerul printrerânduri întru relatări orădene 2012, over and out! De la ora 14 merg o conferinţă cu Maia Morgenstern şi ceilalţi actori din distribuţia Love Stories şi, mai apoi, mă împrietenesc cu Oradea, până seara, când e spectacol! La bună recitire dar, până atunci, clătiţi-vă ochii!

_________________