Ieri dimineață ziceai la Londra vine măcar o apocalipsă, ceva. Cerul negru și ploaia hotărâtă nu lăsau loc de optimism pentru cineva care are mai puțin de patru zile să se plimbe pe-aici. Totuși, trebuie c-am făcut și fapte bune în viața asta, de vreme ce, până să termin de băut a doua cafea, era soare și frumos, taman la timp pentru o plimbare prin Kensington Gardens și Hyde Park spre Royal Albert Hall și Natural Science Museum – unul dintre locurile aflate pe lista foarte scurtă de must see, pentru că vineri taman s-a deschis expoziția Wildlife Photographer of The Year.

Și după ce am văzut cele mai bune 100 fotografii cu sălbăticiuni și locuri atît de uluitoare încât nici imaginația nu le poate desena la fel de perfect cum poate natura am avut și ultra bafta de a ajunge față în față cu doi dintre finaliști, Per-Gunnar Otsby și Andrew Walmsey.

Aseara a avut loc Gala de închidere a Festivalului Comedy Cluj, ediția a V-a, cu un premiu de excelență oferit Oanei și lui Amza Pellea, cu un cineconcert Serge Gainsbourg, pe care încă regret că l-am ratat și, desigur, cu premiile care au răsplătit cel mai bun film, regizor, actori – ca de obicei, o misie complicată pentru juriu.

Chiar după primul film vizionat în cadrul competiției – dar nu despre el! – am stat de vorbă cu Ksenia Koltsova, membră a juriului Comedy Cluj 2013, dar și un om cu 11 ani de experiență în organizarea de festivaluri pentru copii și tineri.
Ksenia a venit din Rusia, iar festivalul pe care l-a inițiat cum doi ani, și pe care îl conduce acum, Colours Of Life, se adresează publicului format din tineri care nu au ajuns încă la vârsta majoratului.

S-au pus în vânzare biletele pentru ediţia 2013 a Festivalului Naţional de Teatru, eveniment aflat la ediţia cu numărul 23, care celebrează producţiile autohtone de pe scena teatrelor mai mari şi mai mici din toată ţara, într-o selecţie făcută, din nou, de Alice Georgescu.

Astfel, între 25 octombrie şi 3 noiembrie, teatrele bucureştene vor găzdui spectacole din ţară, însă FNT are şi o ofertă destul de variată de evenimente conexe în cafenele, săli de cinema, librării sau centre culturale.

Felii de viaţă concentrate în cel mult 20 de minute, cam astea sunt scurt metrajele, şi îmi plac pentru că limita de timp (adesea şi una de buget) îi conving pe realizatori să editeze crunt toate surplusurile, momentele lungite… Mă rog, pe unii nu îi conving, aşa că rezultă nişte scurt metraje lungi. Dar cele văzute anul ăsta la Comedy Cluj, mai ales alea studenţeşti Made in Romania, m-au surprins plăcut.

Calupul de internaţionale a fost şi el destul de ok (îl puteţi (re)vedea după amiază, de la 17, la Casa Tiff), cu 10 mini filme, unele mai ok, altele mai puţin – mă rog, treaba asta e, oricum, foarte subiectivă! Am apreciat multe dintre ideile filmelor dar la unele mi s-a părut că n-au fost puse în practică după gustul meu.

Unul dintre of-urile mele festivaliere este că văd filme foarte mișto dar care nu ajung să fie distribuite în cinematografele românești și pe care eu le recomand pe blog deși știu că uneori vizionarea lor necesită oaresce lucrări nu taman ortodoxe. Nu e cazul, totuși, cu Roxanne, film românesc lansat nu cu mult timp în urmă și pe care, ce bine!, îl puteți vedea și voi cât de poate de legal, la cinema, sau pe DVD, când o apărea.

Roxanne n-a intrat în vreun top personal al producțiilor cinematografice autohtone, probabil pentru că nu am racorduri emoționale cu povestea, dar e un film ok, care are la bază o idee foarte bună, inspirată din istoria personală a regizorului Valentin Hotea. Pe scurt, Tavi Ionescu (Șerban Pavlu) își cere dosarul de la Securitate și astfel află că fiul cel mare al fostei iubite din liceu, Roxana (Diana Dumbravă) s-ar putea să fie fiul lui. Roxana este măritată acum cu Sandu (Mihai Călin, bun!), tot cu un fost coleg, medic cunoscut, și a devenit, din punkerița de odinioară, o adevărată doamnă, coafată, aranjată, rece și tristă. Sau cel puțin așa am văzut-o eu.

Că tot am aflat zilele trecute pe unde umblă bărbații bogați în căutarea femeii ideale, ieri am fost, în cadrul Comedy Cluj, la Timer, o producție canadiană din 2009, un film care te face să te întrebi un pic cât de liber e liberul arbitru când vine vorba de găsirea partenerului perfect. Un pic similar cu InTime ca idee, doar că făcut înainte de acesta, deci inspirația nu e de acolo. Poate invers! Deși asta contează mult mai puțin!

Timer este un cronometru pe care oricine și-l poate implanta pentru a afla cât timp mai are până la întâlnirea cu persoana potrivită pentru o viață perfectă împreună, singura condiție fiind ca și jumătatea să aibă respectivul cronometru instalat. Ba, mai mult, când îți întâlnești jumătatea, Timerul vă anunță pe amândoi. Pentru că promite o precizie de 98% în găsirea perechii potrivite, tot mai mulți oameni își pun acest dispozitiv, iar divorțurile sunt din ce în ce mai puține.

Ce te faci când te împrietenești, fără să știi, cu fosta nevastă a noului tău iubit? Și, când îți dai seama ce și cum, e cam aiurea să-i spui, mai ales că ea îți povestește despre el diverse chestii pe care ai cam vrea să le auzi, și nici lui nu vrei să-i spui pentru că, de fapt, fosta nevastă e o tipă mișto și îți place prietenia cu ea.

Ei bine, Eva, eroina din Enough Said, filmul care a deschis, aseară, cea de a cincea ediție a Comedy Cluj, dar și competiția acestui Festival, a găsit și ea destul de dificil faptul că trebuie să aleagă între noul iubit și noua prietenă, așa că a tăcut mâlc… până când, toată treaba i-a cam explodat în față, și a pierdut și prietena și iubitul, pe Albert, interpretat de James Gandolfini în ceea ce avea să fie ultimul său rol.

Sau poate că iubitul, totuși, nu l-a pierdut, poate mai primește o șansă…

E momentul acela din an în care la Cluj pregătirile pentru Festivalul Internaţional de Film de Comedie – Comedy Cluj – au intrat pe ultima sută de metri, fiindcă vineri se dă startul ediţiei cu numărul cinci! Voi fi acolo, din nou!, să râd la filme şi să mă bucur că festivalul ăsta creşte şi creşte frumos!

Prin urmare, vineri seara ne vedem la Cinema “Florin Piersic” pentru gala de deschidere şi premiera ultimului film în care joacă James Gandolfini, intitulat – ce ironie tristă! – Enough Said, şi în care parteneră îi este Julia Louis-Dreyfus, pe care cu siguranţă o ştiţi măcar ca Elaine din Seinfeld. Este un film despre relaţii şi problemele lor, încredere şi prejudecăţi şi, pentru că face parte din competiţie, va seta aşteptări destul de mari şi de la celelalte filme!

Dar ce se mai întâmplă în cele zece zile de Comedy Cluj?!

Dincolo de Plai şi alte chestii curente, luna septembrie mi-a adus bucuria de a întâlni 16 oameni speciali cu care am stat de vorbă – cu unii chiar mult – despre ce înseamnă să ai curajul de a face. Curajul şi, uneori, chiar o aparentă nesăbuinţă, căci riscurile, chiar şi cele asumate, există, mai ales când ieşi din rând.

Îi veţi putea (re) descoperi şi voi, pentru că unele dintre gândurile lor au fost incluse, sub formă de interviu, în bookletul realizat împreună cu Evensys şi Vodafone pentru ediţia din acest an a Webstock, iar de astăzi interviurile sunt disponibile online, şi pentru cei care nu au fost la eveniment şi, deci, nu au primit cărticica.

Înainte de a citi, însă, cele 15 interviuri, aş vrea să vă spun câte ceva în plus despre ei. Nu am pretenţia unui context, însă m-au inspirat, ca grup, mai mult decât… mult! Şi cum printul are rigori stricte de spaţiu, iar mie mi se pare că nu e destul, vedeţi mai jos! :)

Vreau s-ajung la festivalul Plai de vreo trei-patru ani, dar abia anul ăsta am reuşit. Şi mi-a plăcut, din multe motive, de la faptul că e o energie buna printre voluntari, că locul e mişto, că am dansat, la şi după concerte cum n-o mai făcusem de ceva vreme (deja!), până la toată atmosfera din incinta muzeului, gazde, vizitatori, artişti… în afară de vreo două dudui pe tocuri şi un câine mic care avea fustă de voal (pe cuvântul meu că avea fustă! am şi martori!), nimic n-a intervenit să strice zenul de (pe) Plai.

Ok, bine, au fost nişte grade Celsius în minus şi nişte ploaie în plus. Şi poate că şi scena mică ar fi putut să fie exploatată mai mult şi mai bine, în beneficiul spectatorilor, fireşte. Dar în rest… chiar a fost ok! Şi să vreau să le reproşez chestii şi nu prea am ce fără să fiu exagerată şi fără să ţin cont că acest festival este realizat în întregime din munca şi energia unor voluntari!