TIFF Lounge-ul de azi o are ca invitata pe Luminita Gheorghiu. Incerc sa va povestesc, in direct, ce se discuta. Gazda de azi, Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului (fiindca Mihnea Maruta e un pic racit) ii invita pe cei prezenti s-o aplaude pe actrita, ceea ce, fireste, publicul face chiar cu placere.
– Nu ma aplaudati, lasati!, rade Luminţa Gheorghiu.

Prima data la TIFF a fost in 2004, si isi aminteste cu placere de atmosfera de atunci, cum fugeau oamenii de la film la film (m.n. şi acum e la fel!)
-“Da’ nu stiu daca erau filme romanesti”, completeaza.
– Anul asta esti imaginea festivalului..
– Da, da! In sfarsit! In sfarsit sunt si eu vedeta! Azi am primit cafea la hotel fiindca eram eu.

La Cluj, în ciuda vremii mohorâte, oamenii zâmbesc. Ieri, după ce am poposit un pic la TIFF Lounge ca să-i ascult pe Mihnea Măruţă şi Mihai Chirilov vorbind despre festival, filme şi alte bunătăţi, m-am plimbt un pic prin Piaţa Unirii ca să mă încarc cu zâmbete de copil şi, preţ de vreo trei minute, poate chiar trei minute şi jumătate, a fost şi un pic de soare.

La prânz l-am cunoscut pe Radu, unul dintre şoferii oficiali ai festivalului, care e voluntar la TIFF de patru ani. Îmi place că sunt toţi aranjaţi, îmbrăcaţi la cămasă albă şi foarte politicoşi.

Gata, a început! După nouă ore şi jumătate de mers cu trenul, regulamentar, şi încă una de întârziere, am ajuns, în fine, la Cluj, într-o cameră elegantă de hotel unde am desfăcut “şifonierul” pe care l-am cărat de la Bucureşti, după care am fugit la cartierul general: Casa Tiff.

M-am pus la punct cu programul, m-am văzut cu unii dinre cei care s-au grăbit să prindă a 12-a ediţie a Festivalului chiar din prima zi, am răsfoit filmele, am băut cafelele… dar nu e suficientă cofeină în sistemul meu pentru ca să pot intra la un film fără teama de a adormi, aşa că am hălăduit prin oraş şi am documentat nişte viitoare interviuri de pe tableta MyTab – vă povestesc despre ea când mă întorc acasă.

Îmi place TIFF pentru echipa festivalului şi efervescenţa imprimată Clujului, pentru că la tot pasul te întâlneşti cu un cunoscut, pentru că există mereu un film, o expoziţie, un concert sau o petrecere la care poţi ajunge, şi totul e fain şi totul e de văzut şi făcut, pentru că e cafea bună la sediul central şi, nu în ultimul rând, pentru că mă voi vedea cu prietenii clujeni!

Iar în acest an îmi place şi mai mult pentru că voi avea un partener de excelenţă aici, printre rânduri, un partener de drum lung, alături de care voi transmite către voi cât mai mult din atmosfera, oamenii şi poveştile minunate ale TIFF-ului: Mercedes-Benz! Sunt foarte mândră, recunosc, şi sper să mă ridic la înălţimea impusă de aşa asociere!

Festivalul Internaţional de FIlm NEXT e unul dintre acele evenimente considerate neeligibile pentru nasul subţire al ICR-ului, spre deosebire de o manifestare de adâncă respiraţie culturală numită Udatul Nevestelor, aşa că nu vă puteţi aştepta, de la NEXT, decât la chestii faine şi foarte faine.

Partea rea e că se întâmplă la Bucureşti când eu o să fiu la Timişoara, partea bună – pentru cei rămaşi în Capitală – este că începe astăzi şi ţine până duminică, pe 14 aprilie, la Corso şi la Studio. Partea şi mai bună e că sunt câteva proiecţii în cadrul Festivalului şi la Iaşi, Cluj şi Braşov – verificaţi programul.

Ei, da, aşa veste mai da! Studiourile Pixar au anunţat o continuare la Finding Nemo, una dintre cele mai îndrăgite animaţii! Nu cred că ştiu vreun copil mic sau mare căruia să nu-i fi placut mult acest film premiat cu Oscar!

Filmul se va numi Finding Dory şi se va concentra pe peştoaica albastră, zăpăcită şi haioasă, “interpretată” de Ellen DeGeneres, iar lansarea sa e plănuită pentru 25 noiembrie 2015.  Deci, da, mai avem un pic de aşteptat dar sunt convinsă că o să merite! Până la urmă, Dory e cel mai iubit caracter animat… cel puţin pe FB: are aproape 25 de milioane de fani!

The Croods e o animaţie foarte simpatică dar, dincolo de o poveste haioasă, poate fi şi o lecţie despre ieşirea din zona de confort. Una pentru adulţi, desigur, dar asta fără să strice distracţia celor mici care vor fi cu siguranţă seduşi de familia aiurită, de intrusul Guy, dar şi de animalele din preajma lor – Belt rulz!

Şi, la o adică, sunt câteva faze în film care pot deveni lecţii şi pentru ei, cum ar fi să nu te joci cu focul că o să arzi savana şi că nu orice pisică supra dimensionată care pare că vrea să te mănânce e rea!

E bine că se întâmplă Premiile Gopo – felicitări, organizatorilor! – că are şi cinematografia noastră o gală, fiindcă merită! Facem performanţă în domeniul ăsta aşa că măcar odată pe an să le aşternem covor roşu tuturor celor responsabili de acastă performanţă şi să îi aplaudăm!

Anul ăsta nu m-am mai dus la Gală, aşa că  pot să public mai repede premiile şi premianţii, după cum urmează:

by Domnul Sony

Ieri seară ea a fost să vadă filmul Domestic şi, pentru că e cu animale, am rugat-o frumos să mă lase să scriu eu despre acest film. M-a lăsat. Deci acum o să citiţi o recenzie scrisă de un motan cultural. Şi, că veni vorba, orice greşeli fac, sunt intenţionate, na!

Am văzut filmul “Condamnat la viaţă” săptămâna trecută şi probabil n-aş fi scris despre el fiindcă nu mi s-a părut că merită o recomandare dar nici nu e atât de rău încât să vă avertizez să nu vă duceţi. Ce-i drept, nu mi-a plăcut nici felul în care e făcut sau promovat şi, nu în ultimul rând, nu mi-a plăcut finalul mult discutat şi disputat.

Filmul e făcut după nuvela lui Titus Popovici, Moartea lui Ipu, şi un remake – mai slab, dacă mă întrebaţi pe mine – după “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, filmul lui Sergiu Nicolaescu după aceeaşi nuvelă, în care Amza Pellea e Ipu – şi ce Ipu!