Cu siguranță, prezența la concerte live se numără printre obiceiurile mele sănătoase, fiindcă cele mai multe dintre aceste evenimente sunt experiențe care te încarcă cu o minunată energie pozitivă. Ășa a fost și concertul pe care l-a susținut Patrice aseară la festivalul Plai.

Frigul și ploaia de ieri n-au ajutat prea mult la cheful de concert, însă Maia Vidal, artistul rezident la Plai și, mai alex, Vieux Farka Toure, un artist din Mali cu un sound special – căutați și ascultați că nu vă zic de rău. După o pauză nu prea lungă pentru un scurt sound check, pe scena Plai a apărut Patrice, probabil cel mai așteptat artist de la această ediție a festivalului, asta cu toate că a fost aici și anul trecut. Sau poate tocmai de-aia!

Când a fost nebunia aia cu englezii care nu ne mai vor – de parcă până la momentul ăla ne-ar fi vrut! – am luat cu toţii foc şi, din focul ăsta, unii mai cu foc au zămislit o campanie cu titlul din titlu. Una care nu m-a sedus fundamental, însă: multe dintre lucrurile pentru care ei, englezii, ar fi trebuit să vină over, erau exagerate, iar partenerul campaniei a fost Gândul, care s-a tabloidizat peste măsură!

Şi, în definitiv, de ce să vină?! Ia să stea la ei acasă, mai bine, să tricoteze covoare roşii pentru invadatorii români care vin din patria berii ieftine cu femei mai frumoase decât Kate şi sor’sa!

Am vrut să mă fac medic, aşa că, în copilărie, citeam tot ce prindeam legat de felul în care funcţionează corpul uman. Din păcate pe vremea aia nu erau prea multe carţi pentru copii cu subiectul asta, dar îmi amintesc de una în care nişte oameni de ştiinţă se făceau mici, mici, şi porneau într-o călătorie prin corpul unui coleg, şi, desigur, de cartea Alunel vrea să înveţe medicină. Într-a şaptea, când am făcut anatomie, ştiam muşchii şi scheletul cu ceva timp înainte să ajungă profesoara la ele în manual. Şi cam tot atunci câştigam, împreună cu echipa, concursul Sanitarii pricepuţi, numaiştiu ce etapă.

Sunt curioasă ca o pisică. Spre deosebire de feline, însă, eu n-am nouă vieţi, aşa că mă uit destul de mult la Discovery, ca să văd cum e construită lumea. Una din emisiunile preferate e How It’s Made. Să mă uit cum se fac bomboanele de gumă, viorile sau căluţii de lemn e una dintre plăcerile mele – mai ales ca asta ar presupune o zi în care programul meu de lucru se termină pe la ora 19, când începe emisiunea.

Tocmai de-aia, orice experienţă tip How It’s Made e o adevărată încântare pentru mine… şi mai puţin una pentru gazde, fie că vorbim de Cramele Recaş, Fabrica Timişoreana, Jolidon ori Fabrica Danone, unde am fost anul trecut şi de unde am venit cu două relatări, una pe bune şi una fantastică. Şi asta pentru ca pun muuuuuulte întrebări!

Iar la Danone, cel puţin, povestea a continuat şi vă spun imediat şi cum!

În cazul în care locuiţi cu pinguinii, într-un frigider sau nu sunteţi pe facebook ca sa vedeţi statusuri de oameni care se plâng de căldură, trebuie să vă dau vestea hot a momentului: a venit vara. Şi, odată cu ea, temperaturile cu care acest anotimp ne-a obişnuit în ultimii ani. Caniculă, vipie, dogoreală, arşită, zăduf, prăpăd. Ce mai, căldură mare, monşer!

Prin urmare, consumăm mai multe lichide, transpirăm mai mult, iar bacteriile îşi fac de cap pe pielea bine încinsă… printre pilozităţi. Aşadar, e anotimpul epilatului. Iar asta e valabil atât pentru doamne cât şi pentru domni!

La Serbările Timişoreana, o parte din spaţiu era dedicat maeştrilor artizani şi m-am dus să văd cam ce lucruri frumoase se găsesc în oferta lor. Aşa cum v-am zis, erau ii, năframe, jucării din lemn, fetele de la Tourmaline, care pictează frumos pe tot felul de suprafeţe şi… cam atât. Oferta nu era prea variată. Ce mi-a atras atenţia, însă, au fost florile unei doamne îmbrăcată în port popular. Flori din aţă, felurite, atât de meşteşugit făcute încât ziceai că acum am fost culese din pământ.

M-am oprit să le admir şi, mai mult decât flori, am primit şi o poveste de viaţă. Iat-o!

Acum nu mult timp, un prieten îmi povestea despre munca de lămurire ce trebuie dusă cu feciorul lui pentru ca acesta sa catadicsească a se spăla pe dinţi. Întrucât am fost un copil care a vizitat scaunul dentistului la vremea dinţilor de lapte şi am învăţat cât e de importantă igiena când vine vorba de dinţi sănătoşi, i-am sugerat să-l ducă frumos la Dent Estet, ca să-i arate ce se poate întâmpla dacă nu se spală pe dinţi.

Mama avea o prietenă medic stomatolog, cu cabinet chiar la noi pe stradă, aşa că am cunoscut “Poliţia” şi “Greieraşul” (numele de cod pentru cele două freze) la o vârstă destul de mică. Bine, că asta nu m-a ajutat prea tare să scap de vizite la dentist acum, la maturitate, e partea a doua. Sunt în tratament şi, la finele acestuia, voi avea şi două implanturi. Că, na, dacă n-am fost cuminte, aşa îmi trebuie!

În copilărie detestam caşcavalul. Mama, fată deşteaptă, a găsit, însă, o formulă să mă păcălească şi a făcut caşcaval la capac, un fel de mâncare cu care puteam să mă joc şi care a fost botezat “mâncare americană”. Întindeam brânza galbenă fierbinte şi o roteam pe furculiţă şi îi adoram gustul. Ani de zile am mâncat caşcavalul doar sub formă de “mâncare americană”, fără să ştiu secretul, până într-o zi când am descoperit procesul de fabricare. Şi de-atunci am mâncat şi  caşcaval “normal”.

Cred că dacă mi-ar fi explicat că, de fapt, caşcavalul e un fel de lapte (aveam patru ani!) şi  dacă mi-ar fi spus care e drumul laptelui, de la vacă până la mine în farfurie, m-ar fi convins mai repede. Dar pe vremea aia vacile locuiau doar la CAP şi în cărţile de colorat, iar laptele sau iaurtul erau menţiuni care îmi displăceau, fiindcă drumul lor către mine avea la final o coadă maaaaaare, fără garanţia faptului că s-ar putea să şi prinzi ceva!

Vă mai amintiţi de ele?

Însă lucrurile nu mai sunt la fel. Acum tot procesul a devenit transparent iar când acest drum al laptelui ajunge la final, dincolo de încrederea căpătată în produse, unii pot pleca acasă cu trei tablete Google Nexus 7.

Într-o bună dmineaţă te trezeşti uşor înţepenit. Tuturor ni se mai întâmplă asta, îţi spui. Iei ceva care să calmeze durerile şi îşi vezi de ale tale. După două sau trei zile, dacă ai noroc, muşchii se relaxează iar durerea dispare. Altă dată ai făcut febră, aşa, din senin! Nu mare, dar suficientă cât să te secătuiască de toate puterile. Mai ştii? E, lasă, a trecut şi aia. Dacă ai scăpa şi de sensibilitatea asta la lumină… Şi de oboseala care parcă nu te lasă niciodată.

Toate astea sunt lucruri pe care le-am experimentat fiecare dintre noi, semne că organismul e slăbit şi că nu prea ne îngrijim aşa cum ar trebui. Chiar aşa! Cât timp a trecut de când ţi-ai făcut ultimul set complet de analize?

Dar dacă ai lupus? Ce ştii despre boala asta?! Eu ştiu că poate fi letală. Şi ştiu asta pentru că am avut o prietenă, F., care a murit din pricina ei.

În mod normal, un stomatolog bun se luptă să salveze orice dinte, chiar dacă tehnologia la care s-a ajuns acum în lumea stomatologiei face nişte implanturi mai bune, mai rezistente şi mai frumoase decât orice măsea am avea noi în gură!

Din păcate pentru mine, însă, cei la care am avut eu ghinionul să ajung pentru nişte măsele de minte bolânde nu erau stomatologi buni, drept urmare m-au chinuit înfiorător încercând să-mi scoată respectivele măsele.