June 7

Claire Cunnigham. Atât.

Duminică, în ultima zi de FITS, am văzut spectacolul lui Claire Cunningham. Îl aşteptam cu emoţie aşa cum rareori mi-a fost dat să aştept întâlnirea cu vreun artist nemijlocită de gaşcă, amintiri sau vreo călătorie ataşată de eveniment. Şi, da, pentru mine, a fost Warum Warum-ul acestei ediţii a Festivalului.

A venit sâmbătă dimineaţă la conferinţa de presă şi a aşteptat cuminte pe un scaun, în public, să-i vină rândul să meargă în prezidiu. E aşa de măruntă încăt ar fi putut trece neobservată şi nu exista în atitudinea ei nici cea mai mică urmă de vedetism deşi, la câte premii are, şi la ce reuşeşe să facă, uman şi artistic vorbind, e superlativ.

Când i-a venit rândul, s-a ridicat şi a mers în faţă, alături de moderatorul conferinţelor de presă.  A vorbit cu multă modestie, dar nu fără pasiune, despre dansul şi munca ei. Claire are osteoporoză şi încă o boală congenitală legată de articulaţii. A descoperit acest lucru la 14 ani, când a căzut de pe bicicletă şi şi-a fracturat picioarele. Până la 18 ani, a suferit încă vreo câteva fracturi. A trebuit atunci să poarte cârje, şase luni, un an… şi le va purta mereu. I-a luat cam 15 ani să se obişnuiască cu acest gând, dar când a făcut-o, schimbarea felului în care se raportează la cârje a fost atât de dramatică încât s-a lăsat de cântat şi s-a apucat de balet, de dans.

La conferinţă ne-a mai spus că încearcă să schimbe mentalitatea oamenilor despre cârje, că acestea sunt privite ca ceva rău, negativ dar, în realitate, viaţa ei a fost schimbată de aceste obiecte care au devenit mijloace de exprimare artistică pentru ea, nu doar nişte beţe care îi menţin verticalitatea şi o ajută să meargă.

***

Mobile

Scena de la sala Studio e mică. Pe ea, peste tot, sunt întinse cârje, de diverse feluri şi mărimi. În mijloc, o funie groasă de care sunt prinse un cârlig şi un scripete. Intră Claire, se mişcă aparent stângaci, fracturat. Se plimbă printre cârje, se opreşte la câte unele şi ne explică istoria ei: de unde le are, de ce îi sunt sau nu bune, chiar şi cât au costat unele dintre ele. Glumeşte, umor sec, mustind a autoironie, şi construieşte, în timp ce vorbeşte, un soi de instalaţie, ca un leagăm, din cârje, pe care apoi îl agaţă de funie şi îl ridică odată cu ea, în balans. Şi aşa, în balans, dansează cu agilitatea unei pisici într-un copac.

Evolution

În a doua parte, Claire poartă un tutu negru şi dansează, tot cu cârjele, un dans ce aminteşte mult de baletul clasic. Obiectele de sprijin sunt parte integrantă din corpul ei, iar graţia mişcărilor este desăvârşită. Lumina proiectează o Claire pe cortina din spate, o Claire mai înaltă şi mai subţire, căreia nu i se văd cârjele. E desăvârşită. Renunţă la tutu, rămâne în pantaloni scurţi şi un maiou simplu, negru, şi zâmbind ne spune că afecţiunile de care suferă i-au schimbat viaţa, după care continuă: sunt cu câţiva centimetri mai înaltă, am trei măsuri în minus la blugi, o densitate a oaselor cu cinci la sută mai mare şi acum pot dansa.

Care va să zică, boala i-a adus drumul în viaţă şi vorbeşte de asta ca şi cum ar fi avut cel mai mare noroc. Şi abia acum ne arată cu adevărat cum poate să danseze, pe Singing in The Rain. Ca un Puck pus pe şotii care merge prin pădure în cel mai graţios pas al ştrengarului. Da, am plâns de emoţie şi poate chiar am invidiat-o un pic pentru  felul în care a reuşit să învingă (propria) natură umană: A! Nu mai putem merge fără cârje? Foarte bine, atunci! Vom dansa cu ele. Ceea ce a şi făcut!

***

Am un video mic, de un minut şi un pic. E clar, se aude şi muzica, dar nu vreau să-l postez. Am filmat exclusiv pentru mine, pentru ca de fiecare dată când mă doare, să mă uit la filmuleţ şi să-mi fie ruşine dacă mă plâng.

Este prima dată când nu aplaud un spectacol care mi-a plăcut. Am fost atât de emoţionată încât nu mi-am dat seama că s-a terminat, că se aplaudă. Rămăsesem cu bărbia sprijinită pe pumni, cu lacrimile pe obraji, incapabilă să reacţionez. M-am ridicat abia la revenirea lui Claire Cunningham pe scenă…

… şi încă mai aşez frânturi din spectacol în suflet şi în minte. Recunoscătoare.



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 07/06/2011 by ruxandra in category "de suflet", "FITS

2 COMMENTS :

  1. Pingback: O lecţie pentru cine poate s-o înţeleagă |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *