November 23

Cât de mult îţi pasă de tine, de fapt?!

Ieri pe seară am fost la salonul de la parterul blocului întru executarea unei pedichiuri. De obicei, dacă n-am chef de conversaţie, găsesc ceva interesant pe la TV şi sunt atentă acolo în timp ce tălpile mele sunt răsfăţate cu masaj, gomaj şi alte rime. Ieri, însă, am ciulit urechile când am auzit, din camera alăturată, unde e coaforul, o discuţie despre diabet.

Nu aveam cum să văd protagonistele, dar am putut auzi ce zicea o doamnă despre diabet, cum că e o boală ereditară şi că primele semne sunt că îţi e din ce în ce mai sete, foarte mult, foarte des. Interlocutoarea ei i-a spus că şi dacă mănânci mult zahăr o să faci această boală, dar ea nu mănâncă zahăr mult, aşa că e safe.

Ei bine, acesta e un mit. După cum am aflat saptămâna trecută, la Medas, alimentaţia bogată în zahăr nu e, cu siguranţă, de trecut la “obiceiuri sănătoase”, dar nici nu “garantează” apariţia diabetului. “Safe”, însă, cum zicea doamna de aseară, nu e nimeni. Şi, din perspectiva asta, deşi statisticile o arată clar, mie tot mi se pare o nebunie că aproximativ jumătate din cei care au această boală nu ştiu de ea pentru că nu verifică!

Nu pot pricepe în ruptul capului cum să-ţi baţi joc în felul ăsta de propria sănătate şi să nu mergi, măcar odată pe an, să-ţi faci nişte banale analize de sânge pentru a vedea dacă organismul tău funcţionează cum trebuie sau dacă nu cumva dă nişte semnale de alarmă prin valori ieşite din grafice.

Ne plângem că sistemul sanitar e aşa şi pe dincolo, dar omitem să ne gândim că ajungem să consumăm resurse importante doar pentru că ne-a fost lene ori frică să ne ducem să facem nişte analize. Chiar aşa, de curiozitate, cât timp a trecut de când nu v-aţi făcut analizele?!

Concursul care vă oferă un set gratuit de analize + o consultaţie, de asemenea, gratuită, cu un medic diabetolog/nutriţionist se apropie de sfârşit. Şi, paradoxal, doar o singură persoană s-a înscris pentru a câştiga. Desigur, mă bucur că voi ştiţi sigur că sunteţi sănătoşi! :)


Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 23/11/2011 by ruxandra in category "Dileme", "Obiceiuri sănătoase", "ţara mea de d'oh!

2 COMMENTS :

  1. By zoologika on

    Ce pot sa zic, norocul meu ca sunt bolnav ca sa stiu ca sunt sanatos. Am o boala cronica din cauza careia fac analize complexe la fiecare 6 luni. E si asta o varianta de determinare.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      si eu trebuie sa’mi monitorizez anumite valori din sange in mod constant, asa ca te’nteleg :)

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *