Românii sunt generoşi

Da, dom’le, românii sunt generoşi. Şi, pe lângă faptul că românii sunt generoşi, mai sunt şi buni, frumoşi, creativi, călători, deştepţi, talentaţi, toleranţi, veseli, oameni de vis, iubăreţi, haioşi, politicoşi, educaţi.

Nu cred că e nevoie să spun de ce am scris asta, făcând abstracţie de mulţi conaţionali întâlniţi în astă viaţă. ROM face o campanie care mi se pare foarte tare, în condiţiile în care imaginea României pe net e încă şi mai rea decât realitatea – nu TV.Totuşi, dacă nu ştiţi încă de campania ROM, luaţi de priviţi de ce îmi place aşa de mult:

Foarte multă lume a preluat ideea şi a scris câte ceva – vedeţi la final cine şi cum – şi sper că şi acest articol să fie un îndemn la a scrie şi, da!, şi la a arăta că românii nu sunt cum spun sugestiile lu’ nea gugăl.

Nimeni n-a scris, până acum, cel puţin, că românii sunt generoşi, dar eu ştiu că sunt. Ştiu de la campania pentru Daniel, Selena, Eva Maria, Andrei sau Marian, de la cea  cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, de la întâmplarea asta, ştiu fiindcă Zolty are acum casa consolidată, şi de la multe, multe alte ocazii în care această calitate a românilor mi-a fost demonstrată. Căci, da, românii ştiu să fie (şi) generoşi!

Au mai scris despre campania asta (până acum):

Romanii sunt destepti  (refresh.ro)
Romanii sunt oameni buni (manafu.ro),
Romanii sunt inteligenti (zoso.ro),
Romanii sunt creativi (raluxa.com)
Romanii sunt creativi (silviana.cosma.name)
Romanii sunt senzationali (imunteanu.com)
Romanians are smart (buhnici.net)
Romanii sunt creativi (mariusmatache.ro)
Romanii sunt creativi (vladgidea.ro)
Romanii sunt destepti si… (blog.bortunolteanu.ro)
Romanii sunt inovatori (smeu.ro)
Romanii sunt destepti. Hai s-o facem! (cabral.ro)
Romanii sunt haiosi (aurasmihai.ro)
Romanii sunt primii pe Google (concediaza-ti-seful.ro)
Romanii sunt inteligenti (info-delta.ro)
Romanii sunt uniti (dbogdan.com)
Romanii sunt calatori (travelgirls.ro)
Romanii sunt muncitori (blax.ro)
Romanii sunt niste oameni de vis (chinezu.ro)
Romanii sunt frumosi (claudiuciobanu.eu)
Romanii sunt toleranti (vlad.dulea.ro)

… şi sper că lista se va lungi!

Încă ceva! Intraţi pe site, la româniisuntdeştepţi.ro şi vedeţi că puteţi ajuta şi fără să scrieţi un post pe vreun blog :)

PS ia căutaţi şi româncele sunt… ! Aham! :D

Comments

5 responses to “Românii sunt generoşi”

  1. […] – Romanii sunt inteligenti (dorinboerescu.ro) – Romanii sunt misto (carmenalbisteanu.ro) – Romanii sunt generosi (teamcomm.ro) – Romanii sunt destepti (contact.romania-inedit.ro) – Romanii sunt inteligenti. Romanians are […]

  2. […] Avem și noi uscăturile noastre, dar dacă e să luăm istoria la bani mărunți, găsim de-a lungul ei puzderie de români remarcabili. Uneori atât de generoși încât și-au cedat invențiile și alții au câștigat premii Nobel cu ele. E cazul  radioactivității artificiala care a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si însusita apoi de Marie Curie. Cerând un grad superior la facultate, savanta românca (Ștefania Mărăcineanu) îi scria regelui Carol al II lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale excepționala ca si a domnilor recomandați de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandată de însuși dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (…) Domnul Decan al Facultatii de Științe și o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.Veșnici plecăciuni față de cei de afară, bogați, deci deștepți și merituoși!??? Nedreptățita savantă româncă înființase din proprie inițiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Științe din București. Să nu uităm așadar că românii sunt generoși. […]

  3. […] Romanii sunt inteligenti! Romanii sunt destepti! Romanii sunt frumosi! Romanii sunt creativi! Romanii sunt oameni buni! Romanii sunt talentati! Romanii sunt toleranti! Romanii sunt primii pe google! Romanii sunt educati! Romanii sunt civilizati! Romanii sunt haiosi! Romanii sunt senzationali! Romanii sunt inovatori! Romanii sunt muncitori! Romanii sunt niste oameni de vis! Romanii sunt oameni! Romanii sunt incredibili! Romanii sunt calatori! Romanii sunt mai buni decat zice Google! Romanii sunt generosi! […]

  4. […] – Romanii sunt inteligenti (dorinboerescu.ro) – Romanii sunt misto (carmenalbisteanu.ro) – Romanii sunt generosi (teamcomm.ro) – Romanii sunt destepti (contact.romania-inedit.ro) – Romanii sunt inteligenti. Romanians are […]

  5. […] Romanii sunt generosi […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471