May 10

Câteva gânduri în jurul Top Social Brands

Poate ştiţi, poate nu, dar Revista BIZ (iar) a făcut Top Social Brands, adică un clasament al companiilor campioane în Social Media de pe la noi. Treaba asta se află la ediţia cu numărul patru şi a tot evoluat de atunci, tot asa cum a făcut-o şi industria, iar topul se află aici.

Am auzit că ar fi fost oaresce discuţii privind ordinea în clasamentul propus de BIZ, poate justificate, poate nu, asta e mai puţin important. Ceea ce este important, însă, e că sunt companii care investesc, şi nu puţin, în social media! E important pentru că se apropie de noi – şi când zic noi, nu zic (doar) bloggeri ci consumatori – e important că investesc, e important că învaţă cum arhitectura comunicaţională se redesenează, că vechile fortăreţe construite în jurul brandurilor trebuie să devină, odată cu şi în Social Media, prietenoase case deschise. Bucuroşi de oaspeţi?

Sigur că interesul final în toată împrietenirea asta e dat de nişte obiective de business – cu toţii o ştim! Dar interesul ăsta e comun pentru toate brandurile, chiar şi tanti Florica de la care iau eu brânză în piaţă e interesată de asta, la fel buticarul din colţ, însă, cumva, eu simt nevoia să le felicit pentru cele care îşi asumă riscurile deschiderii către comunicarea directă cu publicul.

Şi, fix din perspectiva asta, dragi social media users, mai ales bloggeri şi mai ales cei care au ceva influenţă prin mediul ăsta, poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ardem smetii campaniilor pe care companiile le fac în Social Media, cu sau fără activare pe bloguri. Nu pentru că, dacă îi criticăm, ne-am lins pe bot de buget data viitoare, ci pentru că, dacă îi criticăm, s-ar putea să ridice podurile la fortăreaţa aia de care ziceam mai sus.

Companiile învaţă Social Media, şi la fel şi noi.  Zgomotul de pe FB sau Twitter poate fi amuzant, la fel şi nenumăratele poze #yola şi #yocu, dar, din când în când, mie chiar îmi place să aflu ce mai fac brandurile mele preferate. Aşa că,  în loc să le criticăm tentativele de apropiere, nu mai bine încurajăm această apropiere şi, fireşte, când e cazul, le atragem atenţia asupra a ceea ce nu fac bine?

Nu de alta, dar presupun că fiecare dintre noi ar prefera nişte explicaţii în locul smetiei, nu?

PS Dragi branduri, azi v-am luat apărarea, fiindcă am pus accent pe faptul că faceţi lucruri în Social Media, şi nu neapărat pe ce şi cum faceţi asta. Totuşi, e bine să ştiţi că nimănui nu-i place să primească invitaţii fără rost sau, şi mai rău, fără respectarea regulilor gramaticale! Nu ne subestimaţi inteligenţa şi, pe alocuri, nici bunul simţ! :)



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 10/05/2012 by ruxandra in category "Dileme", "Obiceiuri sănătoase", "Online stuff", "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *