August 27

Unde dormi și unde mănânci prin România (I)

Dacă tot am colindat atâta în ultima vreme, zic să adun cumva toate informațiile despre locurile în care am dormit și unele în care am mâncat, poate vă folosesc în cazul în care plănuiți excursii prin frumoasa țărișoară. Așadar, unde dormi și unde mănânci pe plaiurile mioritice – primul episod!

Buzău, Hotel Bucegi

buzau bucegi
Vizavi de gară, într-o clădire care promite lucruri drăguțe și într-o cameră cu balcon. Atâta, doar, că balconul era, în metri pătrați, cam cât toată camera. Și cum nu aveam aer condiționat (sau frigider, sau lift), vara, la un catralion de grade, îți trebuia măcar un geam deschis. E, pățăști! Că nu se deschidea decât ușa! Nerabatabil.

Baia a fost o altă ”încântare”, genul ăla de loc care n-a văzut un detartrant de multă vreme, cu o cadă de duș în care am intrat doar după un efort de voință și cu papuci, fiindcă am fost convinsă că până și talpa lor e mai igienică decât cada cu pricina. Bleah!
Micul dejun a fost o glumă și nu prea am avut ce alege din farfurie. Cafeaua, însă, a fost decentă. Și au și o pisică. Însă doar pentru asta, zău nu merită să călcați vreodată pe acolo! A fost unul dintre cele mai nașpa locuri în care am dormit vreodată!

În schimb, am mâncat destulde bine într-un loc care se cheamă Junior, cu o terasă imensă, serviciu decent și muzică din anii ’90 aleasă de DJ-ul (aparent al) casei. Iar străzile vechi ale orașului, încadrate de castani bătrâni, au un farmec pe care nu pot să-l neg.

Adjud, Hotel Atlantic

E, alta treaba la Adjud! O cameră mare (din păcate cu geamuri care dădeau în curtea interioară), curată, cu o baie imensă, curată și ea, cu prize destule. N-am înțeles clar de ce mi-au dat un single cu două paturi separate, dar erau, amândouă, suficient de late ca să pot dormi fără să pic – acasă mă fâțâi destul de mult când dorm.

Mi-a plăcut că hotelul era la o margine a parcului din oraș, practic, coborai și erai în parc, iar acolo erau niște căței amabili… dar și o hoardă de țânțari subțiri la glas și foarte înfometați! Când am ajuns, la restaurantul hotelului era momentul brașoveanca de la o nuntă (și oamenii dansau altfel decât știu eu că se dansează asta, apropo) și m-am gândit că nu prea o să dorm cu toată hărmălaia aferentă. Totuși, a fost nuntă de zi, așa că pe la 11-12 noaptea s-a spart cheful.

Seara am mâncat niște pizza – asta era tot ce puteai comanda la restaurant în timpul nunții – iar dimineața micul dejun nu era cu bufet și din propunerile lor abia am ciugulit câte ceva. Una peste alta, însă, o experiență în regulă.

Piatra Neamt, Hotel Ceahlău

ceahlau

Hotel mare, în centru, vechi dar renovat, cu un hol imens. Camera clasică de hotel (am apreciat balconul), baia la fel. Mi-a plăcut micul dejun, că aveau fructe și o varietate destul de mare de diverse altele.
A fost prima dată când am stat în Piatra Neamț și mi-a plăcut mult orașul, cu siguranță l-aș trece pe lista ”De revăzut pe îndelete”.
De mâncat, după diverse încercări, fiindcă era dupa 9-10, seara, și pas mâncare pe la terase, am nimerit la Berăria Nenea Iancu, unde a fost chiar bine și unde ne-a servit o tanti care chiar se pricepea la ospatărit. Bun!

Durău, Hotel Bistrița

Un alt loc în care mi-a plăcut și, probabil, camera cu cea mai înaltă saltea dintre toate. Cred că bate și Sofitelul din Amsterdam la capitolul ăsta și zău că asta nu e ușor! M-am simțit ca în povestea prințesei cu bobul de mazăre, dar fără leguma cu pricina, iar la final, dacă ar fi existat vreo vrajă pentru a-l face mic de tot (și pe urmă maaaare la loc), aș fi furat patul, cu tot cu așternuturi și salteaua minunată!

Micul dejun a fost cu bufet, pe bogăție, ca o șaorma cu de toate. Dar, dincolo de toate astea, la Durău am văzut Calea Lactee mai clară ca niciodată și m-am simțit mică de tot pe lângă măreția cerului, noaptea. N-o să uit prea curând noaptea aia. Preferabil, niciodată.

Vatra Dornei, Pensiunea Poiana Izvoarelor

Locul ăsta avea toate premisele pentru a fi de neuitat din cele mai bune motive: păstrăvărie, căprioare, împrejurimi, piscină și așa mai departe. Din păcate, însă, e fix genul de exemplu pe care poți să-l dai la capitolul ”Avem un loc mișto, cum dezamăgim clientul?”, iar răspunsul e simplu: ne zgârcim la personal.

Pe la 10 seara cu greu s-au mai putut comanda chestii. Pe la 11 nici măcar un fresh nu mai puteai să ceri pentru că, guess what?, bucătarul închisese bucătăria. Nici măcar gheață nu se putea, deși, teoretic, mai era cineva la bar. Și problema era că nu aveai de ales: pensiunea nu e în oraș ci la niște kilometri. Nu e ca și cum ieși pe jos să-ți iei o cola din altă parte. Nu ieși. N-ai unde.
Nici la piscină nu se mai putea, fiindcă se închidea ușa. O ușă ca toate ușile, nu vă imaginați vreo poartă medievală zăvorâtă cu zeci de lacăte și deschisă cu sistem de scripeți. O ușă care ar fi putut fi lăsată deschisă pentru întârziați, dar care a rămas închisă ”conform programului”.
Și cireașa de pe tort: pe terasă se lucra. Se schimbau dalele, cu zgomotul și hărmălaia aferente. Avem turiști cazați? Și ce dacă e seară și târziu, lasă, că noi trebuie să spargem dalele astea! Și poate le e dor de zgomotul familiar de bormașină!

Păcat de loc și de ce au construit acolo, pare ideal pentru un concediu, sunt sigură că și împrejurimile sunt de vis! Dar oamenii trebuie să învețe să-și respecte un pic mai mult clienții.

Bistrița, Hotel Bistrița

Curat, decent, liniștit. Genul ăla de loc în care dormi și pe care îl uiți fiindcă nu are nimic special. Ah! Da. Mașina de cafea de la micul dejun făcea o licoare chiar bună!

De mâncat, am mâncat în două locuri, terasa restaurant Rapsodia, și încă un loc, aproape de hotel, nu mai știu cum îi zice, în care unul dintre colegii de drum a spus că plătim o sută de lei dacă bucătăreasa rămâne să ne facă ceva de mâncare. Era ora 10 seara, și, desigur, la ora aia bucătăria se închidea.
Sincer, mă așteptam să rămână, dar să nu primească banii. I-a primit.
Eu am mâncat niște ficăței cu sos de ceapă pe care a trebuit să-i pescuiesc din uleiul aferent, și pe care, odată ajusă la hotel, nu i-am putut păstra în stomac. Pățăști!

rapsodia
Cealaltă terasă, prima la care am mâncat, la prima oprire în oraș, Rapsodia, era o terasă de fițe, după cum arăta locul – a se vedea foto de mai sus – și care arată foarte bine. Scump, dar ne era foame, așa că am comandat. Salata mea cu andive și ceva carne – nu mai știu de care – n-a fost pe placul meu, așa că am cedat-o colegilor. Dar nici serviciul nu mi-a plăcut. La ce pretenții aveau, mă așteptam, când zic ”O scrumieră, vă rog” (lasă că ar fi trebuit să fie oricum pe masă una), să nu dureze o țigară întreagă până o primesc, trezindu-mă că stau cu filtrul în mână și n-am unde să-l pun, iar roze-ul să fie rece. Ceea ce n-a fost cazul. Meh.

Cluj, Hotel Ary

Cel mai dubios lift întâlnit vreodată, pe care trebuia să ții butonul apăsat, altfel se oprea. Da, și între etaje. Iar ”cursa” dura o veșnicie. Altel, o cameră în regulă și, vai!, iar aerisire via ușa balconului.

salau bricks
În schimb, am mâncat la Bricks, care e probabil unul dintre cele mai mișto locuri de mâncat din oraș, cu servicii perfecte, chestii gătite cum trebuie și deserturi decadente – a se încerca, în acest sens, prăjitura cu ciocolată. Mi-a plăcut până și mie, iar eu nu mănânc ciocolată!!! În poză e șalăul cu piure de năut cu țelină și sos de ardei cu tarhon – de vis!
Și după aia am ajuns în Piața Muzeului, la un Tatra Tea (mic!) și niște povești.
Adevăr spun, Clujul mi se pare din ce în ce mai adorabil la fiecare vizită!

Gârda de Sus, Pensiunea Onelia

Ultimul loc despre care povestesc în acest episod și tot unul dintre ultimele în care m-aș întoarce… vreodată. Din nou, de fapt, din motive care nu au legătură cu locul ci cu personalul, ba chiar cu patronul care crede că, dacă e patron, poate să vorbească oricum are chef cu nefericiții care-i trec pragul.

onelia

Cazarea n-a fost rea, cameră și baie decente, eu am avut și acces la un balcon. Din păcate, am avut și vecini cheflii, atât la parter, ceva reuniune de după 100 de ani de la terminarea școlii sau ceva (dacă e să mă iau după vârsta participanților și după rezistența loc la băutură sau cântecele pe care le interpretau, pe lângă bandă), cât și în camere – sau poate am avut eu ghinion și cei mai cu chef erau în camera de lângă a mea. Vecini pe care, firește, nu i-a liniștit nimeni din personal. Nici măcar când au început să cânte. Tare. Dar, na, erau prieteni cu patronul!

Și aici au fost probleme cu mâncarea, în sensul că erau doar treburile deja preparate: două supe si vreo două felul doi. Eu am ales un gulaș dar am cedat mare parte din porție unui coleg, căruia i-a fost cam rău de la specialitatea ungurească. Și mi-au lăsat flămând un alt coleg fiindcă ospătarul a uitat să-i aducă mâncarea și între timp bucătarul a plecat. De altfel, ăsta a și fost motivul pentru care m-am certat cu patronul care, cumva, a ajuns la concluzia că al meu coleg e nesimțit fiindcă a venit târziu să mănânce, adică abia după ce făcuse și el un duș. Say what?!

Micul dejun a fost ok, însă, și foarte variat – am apreciat mult și fructele. Poate pentru că era cu bufet suedez, deci ne-am autoservit. Și au o curte frumoasă. Dar asta n-are cum să fie destul. Din păcate.

(va urma)



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 27/08/2015 by ruxandra in category "dinRomania", "ţara mea de d'oh!

4 COMMENTS :

  1. By Ema Georgescu on

    Am fost si eu in Adjud, tot la Hotel Atlantic, si a fost OK

    ai dreptate in mare despre situatia hotelurilor romanesti, dar nici industria turistica nu le permite sa faca renovarile necesare…

    Reply
  2. Pingback: Unde dormi și unde mănânci prin România (II) pr intre randuri pr intre randuri | printreranduri.eu

  3. Pingback: Unde dormi și unde mănânci prin România (III) pr intre randuri pr intre randuri | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *