March 12

Manifest pentru apreciere. Și-un concurs!

De ce iubim femeile? – dacă n-ați auzit, măcar, de cartea asta, probabil că locuiți undeva foarte departe, fără acces la net, și citiți postarea asta imprimată pe o hârtie adusă de un porumbel călător.
Sunt înșirate acolo o grămadă de chestii drăgălașe, motive numai bune de redat pentru orice femeie care are nevoie de citate pentru a se (auto)motiva, pe sine și pe alții. Chestii izvorâte din imaginația unui scriitor. Bang! Succes de piață, că doar de-aia a și fost scrisă. O felicitare pentru orice ocazie.
Dar ce vor femeile? Hm?

S-a încercat și asta, dar e o carte prea lungă de ficțiune, încă se lucrează la ea, mai așteptăm, dacă e. Între timp, însă, cei de la Caroli s-au gândit să facă o chestie foarte simplă: să le întrebe! Și nu neapărat ce vor, ci mai degrabă ce le face să se simtă cu adevărat apreciate. Și i-au întrebat și pe domni ce anume cred, ca să compare răspunsurile.

Au rezultat niște lucruri destul de interesante, din care poate toată lumea ar avea câte ceva de învățat. De exemplu, și asta mi se are chiar tare, bașca e exerimentată first hand, ca să zic asa, doamnele s-ar simți mult mai apreciate de partenerii lor dacă aceștia le-ar mai lua apărarea, măcar uneori, în fața propriilor mame. Că, vorba aia, soacră, soacă, poamă acră, se știe că niciodată nora (sau iubita) nu e destul de bună pentru minunatul odor. Și el, deși crede că are mare noroc, și-și iubește partenera, nu zice nimic când mama (lui) vine și face revoluție la ei acasă, în oale, în șifoniere și mai știu eu pe unde! Not good!

Pe de altă parte, sunt și femei, spun domnii, care nu-i încurajează să-și arate aprecierea. Genul care găsesc firul de țesătură prea grosolan chiar și în bumbacul egiptean și bobul de piper sub salteaua a mai bună! ”Ce bine îți stă părul azi!”, i-ar spune el timid dacă nu și-ar aminti că data trecută la o remarcă similară a primit un ”Adică doar azi. Adica în celelalte 364 sau 365 de zile îmi stă ca dracul. Curat Medusa, nu?”. E, poftim, mai fă-i un compliment, dacă-ți mai vine!


Tot o oarece diferență de opinii e și la capitolul Valoarea aprecierilor. Lor li se pare că un weekend la Viena e mai prețios decât câteva gesturi și vorbe mici întâmplate adesea, ele spun că un cadou mare și valoros e ok, dar ar prefera gânduri și fapte mai mici, poate, dar mai frecvente. Și fără motiv, doar așa, ca să se simtă apreciate, dacă înțelegeți ce vreau să spun! Așa că data viitoare, înainte să trântească buchetul de 999 de trandafiri în vază, ăla pe care i l-ai luat cu ocazia…, gândește-te că s-ar putea să fie mai bine dacă îi aduci nouă, să zicem, dar îi mai amintești (și ei, și ție!) din când în când, că e apreciată. Fiindcă, se pare, dacă se simte apreciată e (încă) și mai motivată să facă lucruri faine pentru și cu tine, să lucreze mai bine, să lumineze lumea pe unde trece! True fact!

Și o frumoasă campanie de conștientizare și, de ce nu, de educare, un manifest pentru apreciere. Și nu e doar despre partenerul de viață – eu așa o văd. E despre toți cei din preajmă, cei cărora uităm prea adesea să le spunem că-i apreciem și să le mulțumim. Și suntem animale sociale, oricât de mizantropi ne-am da, unii. Contează. Contează al naibii de mult!

Concurs

E cu premii, și încă mișto, weekend la Viena (locul întâi) sau două cine romantice prin frumoasa Românie (locurile secunde), într-un oraș la alegere, dar e pentru bloggeri, alți bloggeri, eu jurizez, alături de Andreea Burlacu, Cristian Manafu, Alex Negrea și Bogdan Epure.
Voi, dacă aveți blog, trebuie să scrieți* până duminică, 12 martie, ora 23.59, despre gesturi frumoase de apreciere pentru cel/cea de lângă tine și provoacă-ți cititorii să-ți spună și ei din secretele lor. Noi alegem cele mai impresionante gesturi și, pe 20 martie, anunțăm câștigătorii. Găsiți aici un dram de inspirație din poveștile altora, și sper să insirați și voi, la rândul vostru, alte povești. Iar după ce ați scris și publicat, lăsați un link aici, să vă știm!
Succes!

* și să și publicați, nu ca mine, care am scris textul ăsta vineri seara dar am apăsat Publish abia duminică! Pentru că Murphy!



Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 12/03/2017 by ruxandra in category "concurs", "De-ale fetelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *