Weekend la Castel e o tradiție TIFF care nu lipsește în nici un an din agenda mea. Întâi pentru că mi se pare spectaculos locul (castelul și domeniul de la Bonțida), da, chiar și după atâția ani de TIFF și EC, și apoi pentru că acolo organizatorii aleg mereu filme speciale. Anul ăsta, în prima seară, a fost vorba de Roar (1981), probabil cel mai periculos film făcut vreodată și, probabil, cel mai scump home-made, 17 milioane buget cu vreo 2 milioane încasări.
În același timp, e genul de film care azi n-ar mai putea fi făcut pentru că safety și alte sindicate.
Iar mie mi-a plăcut la nebunie toată producția, chiar dacă, fie vorba între noi, e o dileală maximă. Sau poate tocmai de-aia mi-a plăcut!
Tippi Hedren (Birds/actrița fetiș a lui Hitchcock) și Noel Marshall (The Exorcist), dimpreună cu cei trei copii (Melanie Griffith printre ei) sunt pasionați de marile feline, prin urmare au decis să facă un film cu pisici din astea mari, ca să tragă un semnal de alarmă apropo de felul în care noi, dumb humans, le tratăm. Chiar dacă s-a filmat la ferma lor din California, vreme de 11 ani, cu nenumărați membrii ai echipei răniți de feline, cu faze pe bune în care animalele se supără și ard câte-o scatoalcă sănătoasă distribuției, și asta apare pe ecran (sângele nu e decor, e pe bune), chiar dacă a fost considerat prea sângeros pentru a fi distribuit în State până acum doi ani, chiar dacă multe alte detalii, mie filmul mi-a plăcut și mi se pare că transmite perfect mesajul: noi, oamenii, ne ducem peste Big Cats la ele acasă, noi le pune în pericol, și după aia tot noi ne plângem.
Scenariul nu e vreo mare sfârâială, practic mama Tippi merge la tata Noel în Africa împreună cu cei trei tineri fii și fiică ai cuplului. Noel are un fel de stațiune de cercetare unde locuiește cu vreo câteva duzine de feline d’astea mari, lei, tigri, jaguari, gheparzi, pantere negre și vreo câțiva elefanți care mai vin în vizită pe-acolo și par foarte suparați, plus un fel de ajutor, Mativo. Și când zic ???locuiește???, e la propriu. E un claie peste grămadă pe proprietate dar și în casa mare, colonială, cu trei etaje. Leii și tigrii vin și pleacă după cum au chef. Bașca au și ei un scenariu paralel, cu un leu rău care vrea să devina leul alpha în locul leului bun și care se cam caftește cu toată lumea pe-acolo. Plus niște oficiali care ar trebui să vadă care-i treaba și să prelungească un grant pentru stațiune dar sunt oameni răi și când vin în vizită tigrii știu treaba asta și-i dau jos din barcă.
Și mama Tippi cu cei trei copii vin in vizită și Noel a plecat după ei la aeroport cu Mativo și doi tigri care n-au vrut să stea acasă, și nu se întâlnesc pe drum, prin urmare mama şi copiii ajung prima dată într-o casă mare plina de pisici care lor li se par agresive și deci urmează un soi de pititea cu feline mari prin casă până se prind că, de fapt, pisicile astea nu doreau decât să se joace și să fie prietenoase.
Mă rog, aș fi putut povesti și mai inteligibil despre ce și cum, dar n-are sens, totul e o zăpăceală cu pisici mari și admit că m-am distrat, chiar și la fazele sângeroase, mai puțin la alea în care oamenii răi împușcă câțiva lei pentru ca erau oameni răi. Prim planul cu felinele care trag să moară fără să priceapă ce li s-a întâmplat e chiar doborâtor, a fost singura fază la care am întors capul. După care m-am bucurat că a venit leul cel rău care i-a mâncat pe oamenii răi. Fiindcă, sorry, eu țin cu animalele, nu cu omul. Mai puțin în Fălci.
Cum ar fi să te trezești dimineața la cafea cu dumnealor care au chef de joacă și drăgălit?
Mi-a plăcut de la început, pentru că realizatorii au făcut mențiunea că nici un animal nu a fost rănit în film, dar că vreo 70 de oameni au fost, și că au pus câțiva lei pe generic pentru că și-au jucat propriul rol. Aveau și nume, Robbie și Richard parcă. Iar Noel îi saluta cu ???Hello, lions!???, și pisicile veneau grămadă, la fel cum s-ar duce niște mâțe grămadă la oricine scoate o pungă de boabe și se gudurau pe lângă el. Mă rog. Nu vom menționa aici sutele de copci necesare închiderii rănilor provocate de pisici. Sau oasele rupte, scalpurile desprinse și alte plăgi mai mici sau mai mari. Nu cred că au făcut asta intenționat.
Bonus pentru muzică foarte veselă, de zici ca filmul e un road trip La plimbare cu Mițișor sau ceva.
Filmul e integral pe YT, căutați-l. Și gândiți-vă de două ori, sau poate chiar de mai multe ori, cum vă purtați într-un mediu natural care nu ne aparține nouă ci animalelor. Serios!
***
La Castel sau nu, TIFF este și despre echilibru între filme și petreceri, conferințe și concerte, covor roșu și ținute comode, scris pe fugă și zâmbete prelungi.
Pentru a naviga relaxată printre toate acestea, companionul meu festivalier din acest an este un Lenovo Yoga 910!
Leave a Comment